La UPU Cluj se derulează o anchetă internă după ce doi clujeni au reclamat că atunci când au apelat la seriviciul de urgență au fost ignorați de angajați.

„Haideți să vă povestesc despre ce experiență neplăcută am avut la UPU Cluj și să vă arăt cum dormeau angajații de acolo și cât de indeferent au tratat pe toată lumea. (…) Decizia de a ne muta în țară a fost una foarte grea, prima îngrijorare a noastră au fost spitalele din România pentru că știți voi problema mea de sănătate și mi-ați spus de atâtea ori «nu veni că la noi lasă de dorit». În această seară la ora 1:30 am plecat cu soțul la urgențe pentru că îl apăsa în piept, la ora 2 am ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Aici am fost întâmpinați de un domn Ciprian și doamna care dormea cu capul pe birou (ca na, doar de asta plătim noi impozite), vedeți prima poză”, se arată în postarea scrisă pe pagina de Facebook Anyta Cooking.

Bărbatul ar fi fost preluat de către medici doar după 2 ore de așteptare:

„Pe soțul l-au pus pe un scaun într-o sală de așteptare și pe mine în alta. În aceste 2 ore am fiert, de ce trebuie să vedem aroganță, nepăsare din partea cadrelor medicale? Pot înțelege lipsa aparaturilor și condițiile, dar nu nepăsarea și aroganța (…) soțul meu stătea pe scaun fără să fie băgat în seamă de nimeni (…) A fost un moment când pacienții erau singuri (puteau să li se facă rău, să cadă). Intrasem să văd cum se simte soțul și ce să văd? Doamna care trebuia să fie la recepție era într-un separeu cu o altă asistentă, dormeau pe un scaun. Vedeți poza 2. Iar pacienții singuri. Rog Ministerul Sănătăţii – România să ia măsuri. (…) Această întâmplare a avut loc în data de 21.08.2022.

Într-un final după ce soțul nu a mai rezistat să aștepte și l-a abordat pe unul dintre medici a fost preluat. Dupa 2 ore. I-au pus o perfuzie de algocalmin, a fost evaluat de o asistentă și nicidecum de un medic specialist, în interior se bășcăleau (…) Am ieșit la 5 dimieața din spital, nu era multă lume și soțul a fost ținut 2 ore fără nimic în sala de așteptare.

PS: Eu nu zic că toate cadrele medicale sunt la fel, dar azi-noapte am avut o experiență foarte neplacută în acest spital. Subliniez din nou, sala de așteptare la urgențe era GOALĂ”, a mai povestit femeia.

Conducerea spitalului cunoaște situația și a pornit o ancheta internă. 

UPDATE

În urma apariției acestui articol, în această dimineață biroul de presă al Spitalului de Urgență Cluj Napoca a transmis următorul punct de vedere

”       – în data de 21.08.2022,la ora 02:59, s-a prezentat în UPU pacientul K.A.I., în vărstă de 33 de ani, acuzând dureri toracice, greață și vomă. Acesta a fost preluat la triaj încă din momentul sosirii în UPU, fapt ce reiese din înregistrările camerelor de supraveghere aflate în incinta unității. În urma celor relatate de pacient, a valorilor parametrilor vitali la sosire și conform Protocolului Național de Triaj, asistentul de serviciu a introdus pacientul în zona Fast Track, unde i s-a efectuat un EKG pentru a exclude o patologie cardiacă amenințătoare de viață, sugestivă pentru un stop cardiac; 

     – pe baza rezultatelor EKG, pacientului i s-a atribuit codul de urgență Verde (Urgent), fără a avea elemente încadrabile pe nivelul Critic sau Resuscitare În momentul în care s-a eliberat o targă pe sector, pacientul a fost preluat și consultat, administrându-i-se medicația antialgică și antiinflamatoare, având o evoluție favorabilă cu remiterea simptomatologiei. Acest fapt a fost confirmat și de pacient în momentul în care a fost întrebat de medicul de gardă cum se simte  Pacientul a declarat medicului de gardă că s-a prezentat în UPU fiindu-i frică să nu facă infarct, deoarece are “5 generații cu infarct în familie”. Medicul de gardă i-a explicat că aceasta nu reprezintă o condiție obligatorie să facă infarct. Pe timpul dialogului medic-pacient, medicul de gardă i-a sugerat pacientului să facăe sport (pacientul a  fost sportiv de performanță), fără a face vreo aluzie la greutatea corporală;

        – pacientul a plecat din UPU la ora 04:40, asimptomatic, cu recomandarea dispensarizării prin medicul de familie;

        – pe timpul gărzii din 20/21 august 2022, în intervalul 20:00-03:00, medicul de gardă a consultat personal un număr de 26 de pacienți din cei 53 prezentați pentru urgențe critice/urgente/minore; 

        – personalul care apare în poze este subiectul unei anchete interne și face parte din categoria îngrijitorilor și registratorilor, neavând statutul de personal medical.

        Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca își exprimă nemulțumirea cu privire la vehicularea în spațiul public a unor informații false și denigratoare, spitalul menținându-și obiectivul de a  asigurara servicii medicale de calitate tuturor pacienților, în condițiile în care marea majoritate a urgențelor medicale din toate specialitățile – adulți, din județul Cluj și multe urgențe din județele limitrofe sunt preluate de UPU din subordine”, arată Biroul Comunicare, Relații Publice și Secretariat din cadrul spitalului clujean.        

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here