O fosta angajata a Bancii Comerciale Romane, sucursala Focsani, se judeca la Tribunalul Vrancea cu unitatea bancara, reclamand conditiile de munca. Angajata care a dat banca in judecata este o fosta consiliera clienti retail, care reclama in instanta conditiile de lucru, soldate cu incapacitate de munca. La Tribunalul Vrancea, reclamanta solicita despagubiri de la BCR, deoarece, in cei 22 de ani de activitate, angajatorul nu i-a schimbat conditiile de munca. Din perspectiva celor discutate in instanta, situatia urmeaza sa fie clarificata de un martor, angajat al aceleiasi sucursale.

Raportul de expertiza aflat la dosar, consta intr-un referat medical si a fost efectuat la solicitarea reclamantei, fosta angajata a BCR. Din acesta ar fi trebuit sa reiasa afectiunile care i s-au agravat din cauza conditiilor de munca. Avocatul reclamantei contesta concluziile raportului de expertiza, aratand ca „Concluziile raportului de expertiza pleaca de la doua premise care nu corespund realitatii. Prima este aceea ca programul de lucru era de 8 ore, iar a doua ca activitatea nu a presupus operatiuni continue pe toata perioada de lucru, ci ca alterna cu cea de relatii cu clientii si cu cea de coordonare. Sustinem ca doamna doctor nu a avut toate documentele la dispozitie si ca situatia era de fapt alta decat cea reflectata de documente. In opinia noastra, administrarea probei testimoniale va lamuri situatia de fapt. Medicul specialist poate da o opinie doar pe baza documentelor reale. Noi sustinem ca programul de lucru se prelungea cu doua ore si ca in tot acest timp statea pe scaun si batea la calculator, scuzati-mi limbajul colocvial. In fisa insa se retine o situatie ideala. Insa dumnei a fost angajata 22 de ani si aceasta situatie a dus la imbolnavire. Iar in final a dus la incapacitate de munca. Iar situatia de fapt poate fi dovedita prin audierea unui martor, care a lucrat in acea sucursala”, a aratat avocata Danilov in instanta.

La remarca judecatorului, referitoare la aceea ca medicul a consemnat aceste aspecte pe baza anamnezei, adica a stat de vorba si cu reclamanta, avocata Danilov a aratat ca aceasta nu a mintit, ci doar perceptia medicului a fost diferita. „Intr-adevar, activitatea dumneaei alterna, insa tot cu lucrul cu calculatorul, iar verificarea lucrarilor facute de colegi era efectuata in acelasi mod”, a punctat aparatoarea reclamantei.

In replica, consilierul juridic al unitatii bancare a rasturnat insa sustinerile. „Ne opunem la o revenire la medicul de expertizare. Reclamanta a fost prezenta la examinare, iar medicul de medicina muncii nu a avut in vedere doar acte. Reclamanta, la audieri, nu a sustinut ca a lucrat efectiv si continuu 8 ore la calculator. Dimpotriva, a recunoscut ca alterna activitatea cu deplasarile si contactul cu clientii, in vederea vanzarii produselor bancii. Este o afirmatie nereala, avem si fisele de post. Nu impun sub nici o forma pozitia de stat 8 ore in fata calculatorului. Dupa 2007, reclamanta avea si obligatia de contact cu clientii, a fost si sef serviciu operatiuni valutare. La aceasta perioada s-a referit reclamanta ca afectiunile s-au agravat, cand a desfasurat functia de consilier clienti retail. Eu zic ca medicul trebuie sa aiba in vedere toata perioada. Reclamanta a mentionat ca afectiunile s-au agravat si e cu atat mai important, cu cat reclamanta solicita si despagubiri materiale. De altfel, orele suplimentare ar fi trebuit evidentiate in pontaj si recuperate, conform legii”, a sustinut consilierul juridic.

In urma acestor dezbateri, instanta a decis sa proroge pronuntarea asupra acestei cereri, iar in ceea ce priveste proba solicitata de reclamanta, in urma deliberarii, instanta a incuviintat proba testimoniala cu audierea unui martor, angajat al BCR.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.