Angajaţii din ministere vor primi de anul viitor, în medie, chiar şi peste 10.000 de lei pe lună, potrivit proiectului de buget. Creşteri de salariu vor fi în mai multe ministere. Cel mai bine plătiţi vor fi angajaţii din Ministerul de Externe, iar cele mai mici lefuri le revin celor din Ministerul Culturii.
Cel mai bine plătiţi sunt angajaţii din Ministerul de Externe, informează digi24.ro. Cei peste 2.200 de angajaţi vor avea un salariu mediu de aproximativ 10.300 de lei pe lună şi vorbim de salariul net. Vor creşte veniturile diplomaţilor, consulilor, angajaţilor din instituţiile culturale, precum şi ale funcţionarilor locali cu 12% faţă de acest an. Cele mai mari salarii nu le au însă angajații din centrala MAE, ci cei aflați în străinătate, în funcție de țara în care sunt detașați.
Pe locul al doilea în topul angajaţilor cu cele mai bune salarii din ministere sunt procurorii. Astfel, cei peste 6.200 de angajaţii ai Ministerului Public vor primi în medie un salariu de aproape 8.700 de lei pe lună anul viitor.
Pe locul următor se situează angajaţii din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, unde cei peste 321 de angajaţi vor primi peste 8.600 de lei pe lună.
Cel mai puţin vor câştiga angajaţii din Ministerul Culturii. Mai exact, o medie de 2.700 de lei pe lună.
Doar două ministere vor avea salarii mai mici decât în prezent, conform proiectului de buget pentru 2018. Este vorba despre Ministerul Justiţiei şi cel al Cercetării.