ANI a sesizat Parchetul Judecatoriei Cluj-Napoca in vederea cercetarii fostului sef de la crima organizata, Toma Rus . Acesta a declarat de-a lungul anilor venituri diferite de cele reale, inclusiv in ceea ce o priveste pe sotia sa, si a uitat pe parcurs vreo doua masini si doua spatii comerciale. Toma Rus a fost anchetat cu ceva timp in urma si de DNA, printre altele pentru coruptie si santaj.

Parchetul Judecatoriei Cluj-Napoca a fost sesizat de Agentia Nationala de Integritate, in baza prevederilor Legii nr. 144/2007, in vederea efectuarii de cercetari fata de Toma Rus, fost subsecretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, sub acuzatia de fals in declaratii. In prezent dosarul a fost trimis spre cercetare Inspectoratului de Politie Judetean.
Potrivit ANI, Toma Rus a trecut mai multe date gresit in declaratia sa de avere, informeaza Mediafax. In primul rand, a declarat venituri mai mari decat cele pe care le avea in realitate. Iar veniturile declarate ale sotiei sale sunt de zece ori mai mici decat cele reale. In al doilea rand, doua masini declarate in 2005 dispar in declaratiile ulterioare si nu apar nici la categoria de bunuri vandute.
 
“Deoarece aspectele prezentate constituie indicii temeinice privind savarsirea de catre domnul Rus Toma Vasile a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 292, Cod Penal, asupra careia doar organele judiciare au competenta de a se pronunta, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca", se arata intr-un comunicat de presa emis miercuri de ANI. Acesta precizeaza ca activitatea de verificare a averii dobandite in perioada exercitarii mandatelor sau a indeplinirii functiilor ori demnitatilor publice, dupa caz, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor este supusa controlului judecatoresc.
”Date ce nu corespund realitatii”
In comunicat se mentioneaza ca investigatia in cazul lui Toma Rus a fost demarata in primavara anului trecut in urma unei sesizari a Asociatiei 22 Decembrie din Baia Mare. Inspectorii de integritate au identificat, in urma verificarilor, o serie de “date ce nu corespund realitatii” in declaratiile de avere ale fostului sef al Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate. In comunicat se arata ca intre 2005 si 2009 informatiile din declaratiile depuse periodic sunt incomplete si inexacte.
 
La inceputul lui 2009, Rus a declarat ca in anul anterior a castigat 91.345, cand venitul sau a fost de fapt de 88.008 lei, arata comunicatul ANI. Si in legatura cu veniturile sotiei sale Toma Rus a inclus informatii incorecte in declaratia de avere. In 2007 declara ca sotia sa a castigat 208.506 lei, dar de fapt a obtinut doar 178.000 de lei, iar cateva luni mai tarziu a mentionat ca veniturile acesteia au fost de 31.705 lei, cand sotia sa a realizat un venit de 248.221 de lei.
 
Intr-o declaratie din noiembrie 2004, Toma Rus avea doua masini, un Opel Vectra din 1994, dobandit in 1997, si un Audi A4 din 2002 dobandit in 2003. In aprilie 2005, declaratia lui Rus mentioneza o singura masina, iar din toamna aceluiasi an, in declaratiile sale dispare si aceasta. ANI arata ca si la capitolul sumelor obtinute din ”cedarea folosintei bunurilor”, fostul sef BCCO calca in strachini. In declaratia de avere din anul 2004 a declarat dublu fata de cat a obtinut, iar in 2008 a mentionat suma de 61.484 de lei, desi a obtinut doar 46.113 lei.
Declaratia de avere, obligatie legala
"In concluzie, desi avea obligatia legala, domnul Rus Toma Vasile nu a mentionat sau a mentionat eronat in declaratiile de avere veniturile si bunurile detinute sau realizate impreuna cu familia sa, precum si interesele", se arata in comunicatul ANI, citat de Mediafax.
 
In 24 martie 2009, Toma Rus a fost informat in legatura cu declansarea procedurii de verificare si drepturile sale de a lua cunostinta de actele si lucrarile dosarului, de a fi asistat si reprezentat de avocat si de a prezenta orice elemente justificative pe care le considera necesare, potrivit comunicatului ANI.
 
Potrivit legii privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Integritate, republicata, ”persoanele cu functii de conducere si de control, precum si functionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care isi desfasoara activitatea in cadrul tuturor autoritatilor publice centrale ori locale sau dupa caz, in cadrul tuturor institutiilor publice au obligatia declararii averii si intereselor”.
Inainte de ANI, Rus a fost client DNA
Fostul sef de la crima organizata are deja o istorie controversata cu legea. La momentul numirii sale la conducerea Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii Organizate, in 2008, Rus era cercetat de DNA intr un dosare penal.  Toma Rus era acuzat de santaj asupra lui Arpad Paszkany, finantatorul clubului de fotbal CFR 1907.  Si mai era cercetat sub acuzatia ca prin firma sotiei sale, Viafarm SRL, a inchiriat de la Piscicola spatiul comercial din Piata Mihai Viteazu la un pret sub valoarea reala a acestuia.
Ancheta DNA in sine a avut de trecut cateva hopuri pana sa ”prinda radacini”. In noiembrie 2007, procurorul anticoruptie Florin Danut Magyar a deschis dosar penal impotriva lui Rus pentru fapte de coruptie. In urma demararii actiunii penale, Toma Rus a fost suspendat din functie, dar a contestat decizia, iar seful DNA de atunci, Crin Bologa, a aprobat contestatia. Mai tarziu, procurorul general din cadrul DNA a anulat aceasta solutie, pentru ca Laura Codruta Kovesi, procurorul general al Romaniei, sa revoce din nou actiunea penala impotriva comisarului Rus, devenind salvatoarea lui.
Santaj si coruptie, atributiile unui comisar de top
Dosarul in care DNA l-a anchetat pe Rus pentru coruptie, trafic de influenta, spalare de bani, stabilirea cu intentie a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala a bunurilor operatorilor economici si complicitate la delapidare dateaza inca din 2006. Societatea administrata de sotia lui Toma Rus, Zoia Luminita Rus a inchiriat un spatiu comercial de 67 mp de la Piscicola contra unei sume de 800 de lei lunar. Apoi firma, Viafarm SRL, a subinchiriat spatiul Bancii Transilvania la un pret de 2.000 de euro. Tot legat de Piscicola, Rus a fost acuzat ca ar fi favorizat anumite persoane pentru a obtine teren sub luciul apei pe terenuri apartinand societatii clujene.
 
Rus a fost cercetat de procurorii DNA pentru ca ar fi incercat sa-l convinga pe Paszkany sa renunte la un litigiu impotriva Consiliului Judetean Cluj. Arpad Paszkany a  depus in 2007 o plangere penala impotriva lui Toma Rus pentru santaj. Acesta a sustinut ca Toma Rus l-ar fi cautat in anul 2006 la sediul societatii sale, Sigma Center, si l-ar fi amenintat cu anchetarea sa in Dosarul Gazeta, in cazul in care nu renunta la un proces intentat Consiliului Judetean Cluj, prin care contesta o licitatie pentru construirea mall-ului din localitate.
 
Numele lui Toma Rus a fost legat si de Dosarul Gazeta. La momentul respectiv, surse ale presei de la Inspectoratul de Politie Cluj sustineau ca de fapt era vorba de o reglare de conturi intre Toma Rus si fostul sau sef de la crima organizata, Ioan Otel. Toma Rus a promis patronilor sai ca-l va distruge pe Arpad Paszkany ca sa nu mai fie deranjat Iulian Dascalu si le va inchide gura celor de la Gazeta de Cluj care indrazneau sa-i atace pe prietenii sai din PNL. Toma Rus a fost si este protejatul lui Bela Urasi, patronul CODEC caruia  i-a inlesnit escrocheria radarelor fixe care a scos milioane de euro din buzunarele romanilor si a lui Dorel Goia, potent om de afaceri clujean.
Presa clujeana a scris in repetate randuri despre faptul ca Toma Rus este unul dintre cei mai bogati politisti clujeni. Rus a afirmat atunci ca a reusit sa-si stranga averea de pe urma celor doua farmacii ale sotiei sale. In plus, intr-o vreme declara ca venitul sau lunar era in jur de 20.000 de euro. Cu toate ca a fost un politist ”de succes”, in special dupa cazul Moonlight si anihilarile de traficanti de droguri si mafioti clujeni, Toma Rus mai are de explicat averea pe care a strans-o din umilul salariu de functionar public si relatiile sale cu lumea interlopa si cea politica.
Diana Gabor
(Gazeta de Cluj, nr. 409, 26 aprilie-2 mai 2010)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.