Anna Horvath, fostul viceprimar al Clujului, a fost condamnată astăzi de către Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost acuzată de trafic de influență, alături de omul de afaceri Fodor Zsolt. Sentința este definitivă.
”ÎCCJ a pronunțat, miercuri, o sentință în cazul meu, de doi de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, aceasta fiind definitivă. Eu am învățat, ca jurist, că sentințele judecătorești definitive nu se comentează, ci sunt executate. Cu conștiința împăcată și curată pot să spun că în cele 954 de zile am încercat cu toate posibilitățile legale să îmi dovedesc nevinovăția, deși, de multe ori, mi s-a părut ca o zbatere a celui care are mâinile și picioarele legate și este aruncat în apă. După motivarea sentinței voi merge mai departe la CEDO. În urma sentinței, îmi voi da demisia din funcția de consilier local în Consiliul Local Cluj-Napoca, aceasta fiind o funcție aleasă” , a declarat Anna Horvath.
Potrivit sentinței ÎCCJ transmisă, miercuri, instanța a achitat-o pe Horvath Anna pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani și a menținut-o pe cea de doi ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influenţă, cu interzicerea unor drepturi pe o durată de 2 ani.
„Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei Horvath Anna, pe un termen de supraveghere de 4 ani, calculat începând cu data prezentei decizii. Obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă”, se arată în documentul citat.
Instanța a mai decis să impună fostului viceprimar să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Asociaţiei Filantropice Medical-Creştină Cluj sau Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare”, se subliniază în sentință.
De asemenea, ÎCCJ a decis în ceea ce îl privește pe omul de afaceri clujean Fodor Zsolt, inculpat, de asemenea, în dosarul lui Horvath Anna, să îl achite pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani, dar a menţinut pedeapsa de 1 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare aplicată pentru săvârșirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Horvath Anna a fost condamnată, în martie 2018, de Curtea de Apel Cluj la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență și spălare de bani. Ea a fost acuzată că în perioada februarie-mai 2016 și-ar fi folosit influența pe lânga functionari publici din Primăria Cluj-Napoca pentru „urgentarea avizării unor proiecte imobiliare” în favoarea omului de afaceri Fodor Zsolt, și ar fi cerut în schimb 60 de abonamente la doua festivaluri de muzică din Cluj-napoca pentru voluntarii care o sprijineau în campania electorală pentru alegerile locale din 2016.
Potrivit unui comunicat al lui Horvath Anna transmis, atunci fostul viceprimar susținea că nu a fost surprins de decizia Curții de Apel Cluj și s-a pregătit pentru orice eventualitate.
„Sunt aici, și dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș face-o cu aceeași credință neclintită! Aș minți dacă aș spune că mă surprinde decizia de astăzi. Apropiații mei știu că m-am pregătit pentru orice eventualitate. Nu pentru că aș fi comis o ilegalitate, ci pentru că, în ultimele 525 de zile, am constatat pe propria piele că România este un stat securist. (…) Din păcate, această decizie demonstrează, fără îndoială, că, dacă <> ale statului securist au decis, în urmă cu doi ani, să declare că viceprimarul maghiar din Cluj-Napoca reprezintă un factor de risc pentru securitatea națională și să o elimine din spațiul public, arătând o lecție și pentru suporterii acesteia, atunci pot acționa în acest sens fără nicio rezervă. Cei care încearcă să interpreteze decizia de astăzi în baza legilor statului de drept, le transmit să nu se obosească! În România statul de drept nu există. Și dacă a existat vreodată, a încetat să mai existe”, a arătat Horvath.
Potrivit acesteia, decizia Curții de Apel Cluj transmite și un mesaj în condițiile în care s-a dat în spatele ușilor închise.
„Înainte să vorbesc despre sentință, doresc să spun câteva cuvinte despre circumstanțele de azi dimineață (vineri – n.a.), deoarece cred că au un mesaj. Decizia Curții de Apel Cluj, care ar fi trebuit să fie una rostită în mod public, a fost amânată de trei ori, ultima dată pentru vineri dimineața la 8.30. La ora 8 Curtea s-a pronunțat deja, în spatele ușilor închise. Dacă e inuman ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi, vă las să decideți fiecare. (…) Dacă aș fi dramaturg, cu siguranță aș încerca, în cadrul concursului de proiecte dramaturgice planificat de UDMR pentru anul Centenarului, să întrec <> lui Kafka, dar nu sunt dramaturg. Sunt politician și avocat”, a subliniat fostul viceprimar.
Horvath Anna a transmis celor care se opun cu atâta vehemență reformei legilor justiției și modificării Codului Penal să studieze cu mare atenție acest caz și să nu treacă cu superficialitate peste niciun detaliu, pentru că ceea ce s-a întâmplat în acest dosar is se poate întâmpla oricui, nu doar politicienilor, ci și oamenilor de afaceri, formatorilor de opinie sau „oricărui om care muncește pentru comunitate cu onestitate, dăruire și devotament”.
Kelemen Hunor: Trebuie să fim puternici și să continuăm lupta pentru adevăr
”Horváth Anna a primit astăzi o sentință de doi ani, cu suspendare sub supraveghere. Nu ne putem opune hotărârii judecătorești, trebuie să o acceptăm, dar o considerăm nedreaptă și neechitabilă. Noi credem în dreptatea ei și o susținem în căutarea dreptății sale în fața instanțelor internaționale. Ancsa, fii puternică și continuă să muncești pentru comunitatea noastră! Uniunea și comunitatea este de partea ta! Trebuie să fim puternici și să continuăm lupta pentru adevăr”, a precizat Kelemen Hunor, președintele UDMR.
Citește și: DNA a montat camere ascunse în biroul fostului viceprimar al Clujului, Anna Horvath
Ce a facut SRI ul se numeste hartuire, denigrare, implicare in procesul democratic de alegeri si abuz. A fost urmarita ilegal, a fost data in judecata pe baza unor dovezi falsificare si anuntul a fost facuta cu cateva zile inainte de alegerile pentru parlamentul European. Cate legi si cate reguli, cate parguri morale a incarcat SRI ul in acest proces?
Cine mai avea indoieli asupra rolul si activitatea SRI in tara asta acum poate vedea clar ca urmasii fostilor ofiteri ai Securitarii nu respecta legile, controleaza justitia, fac politica si au interse economice, la fel cum se intampla in comunism.