Anna Horvath, fostul viceprimar al Municipiului Cluj Napoca a obținut rejudecarea procesului după ce, inițial, ea a fost condamnată cu suspendare.

Potrivit lui Sergiu bogdan, avocatul lui Horvath, de la dosar trebuiau înlăturate inteceptările efectuate de către Serviciul Român de Informații sub pretextul unui „mandat de siguranță națională”. Acest aspect a fost invocat și în momentul în care dosarul se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă instanața a refuzat sesizarea Curții Constituționale a României pentru a se pronunța pe excepția de neconstituționalitate a modului în care Anna Horvath a fost interceptată. 

În cererea depusă la Curtea de Apel Cluj se solicită excluderea acelor interceptări, dat fiind că CCR s-a pronunțat pe acest aspect ca fiind nelegal, împreună cu rejudecarea dosarului în car Horvath și Fodor au fost condamnați, arată ziardecluj.ro

Curtea de Apel Cluj a stabilit data de 4 aprilie pentru a dezbate solicitarea fostului viceprimar. 

Anna Horvath s-a retras din funcții politice active dinainte să fie condamnată definitiv. Femeia a susținut până la capăt că este nevinovată și a refuzat la fond prestarea muncii în folosul comunității în cazul unei condamnări cu suspendare. În mai 2019, Anna Horvath, vicepreședinte executiv UDMR și fost viceprimar de Cluj, condamnată definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Femeia a rămas un membru activ în UDMR, fiind susținută Kelemn Hunor, liderul acestei formațiuni politice. 

Potrivit DNA, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din cadrul municipalităţii pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care omul de afaceri Fodor Zsolt avea interese economice. Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obţinerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafeţe de teren, eliberarea autorizaţiilor de construire. Procurorii spun că, pe 13 mai 2016, Anna Horvath i-a pretins omului de afaceri, în schimbul intervenţiilor sale, procurarea şi remiterea unui număr de 60 de abonamente, în valoare totală de circa 20.000 de lei, la două festivaluri de muzică. Biletele intenţiona să le ofere ulterior, ca stimulent, voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale.

Cea mai mare parte din probatoriul DNA a fost desființată prin probe și expertize pe care Horvath le-a invocat pentru a-și demonstra nevinovăția. Mai mult, interceptările de la dosar au fost traduse din limba maghiară în mod trunchiat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.