Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că în vara acestui an va redeschide toate obiectivele turistice aflate în incinta Curții Domnești, după ce ansamblul va fi restaurat și reabilitat în întregime. Valoarea proiectului se ridică la 19.000.000 de lei.

„În vară, vom redeschide toate obiectivele turistice aflate în incinta Curții Domnești. Astăzi, am verificat lucrările de restaurare și reabilitare a monumentelor din Curtea Domnească, iar stadiul fizic al lucrărilor este unul foarte bun: Turnul Chindiei – 70%; Biserica „Sf. Vineri”- Domnească Mică – 75%; Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” – 77%; Ruinele Bisericii Paraclis – 80%. Cele 4 monumente din Curtea Domnească se află într-un amplu proces de reabilitare și restaurare, valoarea proiectului fiind de peste 19.000.000 de lei. Din această sumă, 85% sunt bani europeni nerambursabili. Foarte important: lucrările NU MODIFICĂ IMAGINEA ȘI NICI STRUCTURA OBIECTIVELOR.”, a anunțat pe Facebook președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Curtea Domnească din Târgovişte reprezintă un complex de clădiri şi fortificaţii medievale ce au avut rol de reşedinţă a unor voievozi ai Ţării Româneşti. Curtea Domnească este atestată în timpul lui Mircea cel Bătrân. Dezvoltarea şi extinderea fortificaţiilor s-au făcut însă o jumătate de veac mai târziu, posibil în timpul domniei lui Vlad Dracul sau chiar în timpul lui Vlad Ţepeş. După mijlocul veacului al XV-lea, fortificaţiile Curţii Domneşti devin cele mai mari din ţară, şanţul de apărare, lat de aproximativ 20-24 de metri şi adânc de 4 metri, fiind întărit cu pari de lemn dispuşi oblic în mal.

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” a fost închis, parţial, pentru lucrări de restaurare şi conservare la data de 13 iulie 2020.

Sursa: Sătui de abuzurile Claudiei Gherman, doi medici din cadrul SCJU Cluj-Napoca și-au dat demisia DOCUMENTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.