Anca Mărincean, șefa DNA Cluj

Din bilanțul DNA reiese că una dintre preocupările procurorilor din structura teritorială Cluj de luptă anticorupție a vizat reducerea cauzelor vechi rămase nesoluționate și reducerea cauzelor rămase nesoluționate în general. Potrivit analizei activităţii, în 2019 DNA Cluj a avut 266 cauze, mai puţin cu 44 de dosare decât în 2018. Dintre acestea au fost soluţionate 139 cauze. Procurorii susţin că din totalul cauzelor pe care le-au avut de soluţionat, 132 au fost înregistrate pe parcursul anului trecut.
Anchetatorii clujeni anticorupţie au emis, în 2019, 36 acte de sesizare a instanţelor de judecată cu privire la 101 de inculpaţi. Dintre acestea, 11 sesizări prin rechizitoriu privind 76 de inculpaţi iar alte 25 au fost acorduri de recunoaştere a vinovăţiei privind 25 inculpaţi.
Cauzele finalizate prin rechizitoriu sau acord de recunoaștere a vinovăției au vizat 201 infracțiuni. Dintre acestea, 151 au fost infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, 17 infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene iar 20 infracțiuni de evaziune fiscală.
„Prin prisma obiectului, din cele 36 acte de sesizare a instanțelor de judecată, 27 au privit infracțiuni de corupție, 8 acte de sesizare au avut ca obiect infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (prejudiciu în sumă de 8.329.263 lei ), 1 rechizitoriu a avut ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală. Valoarea totală a obiectului infracțiunilor de corupție și a prejudiciilor reținute în actele de sesizare ale instanțelor a fost în sumă de 16.787.505 lei echivalentul a 3.571.810 euro. Măsurile asiguratorii au privit bunuri mobile și imobile ori sume de bani în valoare totală de 16.787.505 lei’’, se arată în analiza DNA Cluj .
În ceea ce privește calitatea persoanelor trimise în judecată, se constată că printre cei 101 de inculpaţii deferiţi instanţei de DNA Cluj se numără un primar, un ofițer de poliție de frontieră, doi medici, un consilier la primăria unei comune, trei contabili,
un funcționar public, o persoană juridică, 14 administratori de societăți comerciale, 37 aparținând altor categorii de muncă iar 40 fără ocupație.
Cât priveşte calitatea actelor de urmărire penală, în analiza activităţii se arată că a fost una bună, existând o singură infirmare a unei soluţii de netrimitere în judecată.
„În anul 2019, a existat o hotărâre prin care s-a dispus achitarea definitivă față de 2 inculpați. Totodată, a existat o cauză cu o soluție de restituire definitivă la procuror și un acord de recunoaștere a vinovăției respins definitiv de instanța de judecată. Ponderea inculpaților achitați din totalul inculpaților trimiși în judecată, conform indicatorului statistic stabilit de Consiliul Superior al Magistraturii, a fost de 1,98% (101 inculpați trimiși în judecată în anul 2019 / 2 inculpați achitați definitiv în anul 2019). Ponderea cauzelor restituite de către judecătorul de cameră preliminară din totalul cauzelor trimise în judecată prin rechizitoriu, conform indicatorului statistic stabilit de Consiliul Superior al Magistraturii, a fost de 9,09% (11 cauze trimise în judecată prin rechizitoriu / 1 cauză restituită de judecătorul de cameră preliminară)”, se precizează în analiza activităţii DNA Cluj.
Tot anul trecut, s-au pronunţat 13 hotărâri judecătorești definitive prin care s-a dispus condamnarea a 23 de inculpați trimiși în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.