Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj au organizat 92 de activităţi preventive în cadrul structurilor Judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne, la care au participat 2516 de persoane de la diferite eşaloane decizionale, dintre care 219 cu funcţii de conducere, iar 2297 cu funcţii de execuţie. Una din componentele activităţii Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj în anul 2013 a fost reprezentată de activitatea de combaterea actelor de corupţie în care au fost implicaţi lucrători ai ministerului din zona de competenţă.
„Astfel, s-au efectuat cercetări şi 69 lucrări penale, transformate ulterior în dosare penale, 10 dintre acestea fiind din sesizarea proprie a Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj. Cadrele Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj au organizat şi efectuat în baza delegării procurorului competent 3 acţiuni de constatare a infracţiunii flagrante. Ca urmare a activităţilor procedurale întreprinse de către poliţia judiciară a Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj, procurorii au dispus începerea urmăririi penale în 11 dosare. În ceea ce priveşte soluţiile dispuse, au fost emise 11 rechizitorii prin care au fost sesizate instanţele de judecată de către structurile de Parchet. Analizând modalitatea de soluţionare a totalului dosarelor penale instrumentate de cadrele Serviciului Judeţean anticorupţie Cluj, se constată că, în 11 dintre acestea faptele sesizate au fost confirmate prin trimiterea în judecată a persoanelor vinovate”, se arată într-un comunicat remis presei.
10 angajaţi MAI acuzaţi de corupţie
În ceea ce priveşte calitatea procesuală a persoanelor asupra cărora au fost efectuate cercetări în cadrul lucrărilor şi dosarelor penale sus-menţionate au fost efectuate cercetări cu privire la 93 persoane, din care 50 personal al M.A.I. Ca urmare a activităţilor procedurale derulate, au fost învinuite 17 persoane, iar 10 dintre acestea provin din cadrul ministerului, având una funcţie de conducere şi 9 funcţie de execuţie. Pentru fapte de corupţie au fost învinuite 8 cadre al ministerului (8 Poliţia Română), iar pentru alte fapte au fost învinuite 2 cadre, ale Poliţiei Române. Totodată, au fost puse sub inculpare 14 persoane, dintre care 10 persoane din cadrul ministerului, 1 având funcţie de conducere şi 9 de execuţie, din care 4 pentru fapte de corupţie. În dosarele penale instrumentate la nivelul Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj procurorii de caz au dispus reţinerea a 2 persoane puse sub învinuire, faţă de care instanţele de judecată, au hotărât cercetarea acestora în stare de arest preventiv, una dintre ele făcând parte din M.A.I.
Mita şi traficul de influenţă în top la Cluj
La începutul anului 2013 cadrele Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj desfăşurau activităţi procedurale în 12 delegări emise de procurorii de caz (1 de la DNA şi 11 de la alte parchete). Pentru derularea corespunzătoare a cercetărilor, procurorii de caz au emis pe parcursul anului trecut 97 delegări din care 13 de către structuri ale D.N.A. şi 84 de la alte unităţi ale Ministerului Public. Au fost soluţionate 100 delegări în perioada de referinţă. Din cazuistica instrumentată şi analizele efectuate asupra mecanismelor infracţionale în care au fost implicaţi lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne s-au decelat, în principal, următoarele modalităţi de săvârşire: – comiterea unor fapte de luare a de mită de către membrii echipajelor mixte (poliţist – jandarm) de asigurare a ordinii publice în scopul neîndepliniri atribuţiilor de serviciu; – comiterea unor fapte de luare de mită de către lucrători din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj în scopul nesancţionării contravenienţilor depistaţi în trafic;- comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către proprietarul unei Şcoli de Şoferi în complicitate cu alte cadre ale Ministerului Afacerilor Interne prin pretinderea de sume de bani de la elevii şcolii în schimbul facilitării programării preferenţiale şi promovării probei practice;- comiterea infracţiunii de înşelăciune şi a aceleia de fals material în înscrisuri oficiale de către un ofiţer de poliţie, în scopul obţinerii de credite bancare peste cuantumul justificat de veniturile obţinute de către acesta;- comiterea infracţiunilor fals în declaraţii, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală, de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, prin efectuarea de acte repetate de comercializare a autoturismelor provenite din statele U.E.;- comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către un ofiţer de poliţie prin pretinderea şi primirea unor sume de bani în schimbul promisiunii de a interveni în scopul restituirii unui autoturism confiscat şi ulterior a înmatriculării acestuia;- comiterea infracţiunii de dare de mită de către persoane din afara MAI în scopul obţinerii unor soluţii favorabile în dosarele penale în care se efectuau cercetări faţă de acestea.
50 de procurori în plus
Anul trecut, în structura DNA au fost angajaţi 50 de procurori, Direcţia de anticorupţie fiind printre puţinele instituţii din ţară unde s-au făcut angajări. Cele 50 de posturi sunt necesare, după cum se preciza în nota de fundamentare a proiectului, pentru Serviciul de recuperare a creanţelor (20 ofiţeri de poliţie judiciară), Serviciul de filaj (12 ofiţeri de poliţie judiciară, constituiţi în două echipe complete de supraveghere operativă) şi Serviciul de investigatori sub acoperire (18 ofiţeri de poliţie judiciară). Cei 20 de ofiţeri din Serviciul de recuperare a creanţelor „vor efectua investigaţii financiare în vederea identificării de bunuri asupra cărora pot fi luate măsuri asigurătorii în dosarele complexe instrumentate de DNA (3.578 de dosare soluţionate în cursul anului 2012, în care au fost întocmite 234 rechizitorii şi au fost trimişi în judecată 828 inculpaţi)”, se mai arată în nota de fundamentare.