Potrivit bilanțului IPJ Cluj, în urma apelurilor de urgență, polițiștii clujeni au avut aproape de 30.000 de cazuri în care a fost necesară intervenția lor. De asemenea, anul trecut polițiștii clujeni au fost sesizați în legătură cu aproape 20.000 de infracţiuni, înregistrându-se o scădere de 0,36% a criminalităţii sesizate, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Bilanțul arată că 67,15% sunt infracţiuni judiciare (-5,29%) 6,6% sunt infracţiuni economico-financiare (+30,41%) , 26,25% sunt infracţiuni de altă natură (+7,58%). Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă peste 76% din totalul infracţiunilor judiciare înregistrate în anul 2019, iar furturile au ponderea cea mai mare în cadrul acestei categorii. Infracțiunile de tâlhărie sesizate au scăzut cu 10% față de anul 2018.

A scăzut infracțiunea stradală

În anul 2019, infracţionalitatea stradală sesizată a scăzut față de anul anterior (-13,87%). Din totalul infracțiunilor sesizate în anul 2019, infracțiunile stradale reprezintă 6,85%, majoritatea dintre acestea fiind fapte de furt. Referitor la activităţile de investigare a criminalităţii, au fost soluţionate 18.627 dosare penale, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 530 suspecţi (cu 67 mai mulți față de anul 2018). În ceea ce privește criminalitatea economico-financiară, la structura de profil au fost sesizate 264 infracţiuni; pe parcursul anului au fost cercetate în calitate de suspect 132 persoane, iar față de 5 persoane au fost dispuse măsuri preventive. S-a dispus începerea urmăririi penale în 116 cauze de evaziune fiscală, majoritatea vizând domeniile prioritare: agroalimentare, construcţii şi transporturi. În cadrul dosarelor penale aflate în instrumentare a fost recuperat un prejudiciu de 25.473.760 lei, prin instituirea de măsuri asigurătorii.

300 de infracțiuni în domeniul silvic

În domeniul silvic, în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în acest domeniu, au fost desfășurate 789 de acțiuni și controale în fondul forestier, pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos și pe linia legalităţii transportului materialului lemnos. Au fost descoperite 284 de infracţiuni la regimul silvic și au fost aplicate 352 sancţiuni contravenţionale în valoare de 690.900 lei. Totodată, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1.026 metri cubi material lemnos în valoare de 358.260 lei şi indisponibilizarea a 4 autovehicule. Pe linie rutieră, prioritatea inspectoratului a fost şi rămâne în continuare prevenirea şi reducerea accidentelor de circulaţie grave, cât şi a consecinţelor acestora.

Peste 5.000 de carnete de șofer reținute

Poliţiştii rutieri au desfăşurat 3.295 de acţiuni şi au constatat 1.511 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, în urma acţiunilor, s-a impus aplicarea a peste 47.119 sancţiuni contravenţionale, fiind reţinute în vederea suspendării sau anulării 5.688 de permise de conducere şi retrase 1722 certificate de înmatriculare. În ceea ce privește riscul rutier, în perioada analizată, pe raza judeţului Cluj au fost înregistrate 385 de accidente grave de circulaţie (cu 9 mai puține față de anul trecut), care s-au soldat cu decesul a 39 de persoane (- 27).

2 COMENTARII

  1. sunt bilanturi ceausiste care au nevoie de maculatura multa in rest tot ce este prezentat 75% sunt minciuni cu cifre mari de fatada sa dea bine,deoarece politia cluj are un minus mare de personal si nu avea cum sa faca atatea actiuni si interventii,daca se face o verificare serioasa vor iesi la suprafata toate minciunile si ticaloseniile existente la cluj,se va vedea ca sunt mii de dosare cu autori cunoscuti nesolutionate de ani de zile,sute de furturi din locuinte neinregistrate,sunt zeci de politisti de partea hotilor si a infractorilor,de partea mafiei lemnului,sunt zeci de firme care fura lemn si fac evaziune fiscala care nu sunt verificate de politisti, au trecut ca au confiscat 1000mc de material lemnos,cand in judet circula zilnic 1000mc de lemne fara acte,ei doar atat au confiscat oare de ce sunt de partea mafiei lemnului ?,alta varianta nu este,o politie ca si la cluj trebuie sa confiste 1000 mc de lemne pe saptamana nu pe an, zeci de masini de politie care circula fara ITP,fara asigurare,sunt zeci de politisti care nu au nici o constatare intr-un an dar sunt protejati pt a fi manipulati,rusine pt aceasta mizerabila conducere de la politia cluj

    • La acest bilant de ce nu se face vorbire si de starea si practica disciplinara din randul politistilor din I.P.J. Cluj.Putine dosare penale pe linie silvica din zonele de munte si nu numai avand in vedere cantitatea de material lemnos sustras din padurile patriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.