Potrivit unui studiu economic coroborat cu date furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, Clujul se situează pe locul secund în privința capitalului străin investit, pe primul loc fiind Capitala.

Potrivit economica.net, în primele 11 luni ale anului trecut, străinii au investit în capitală, numai în societăţi noi, 18,7 milioane de euro. În fiecare lună, câteva sute de societăţi cu capital străin au fost create în Bucureşti, capitala fiind urmată din punct de vedere al capitalului total subscris de aceştia de Cluj.

Clujul a atras astfel, numai prin crearea de societăţi noi, investiţii străine în valoare totală de 3,3 milioane de euro.  Urmează judeţul Ilfov, cu capitaluri atrase de 3,2 milioane de euro şi Braşovul cu 1,13 milioane de euro. De altfel, Braşov se află la mică distanţă de Timiş în clasamentul oraşelor în funcţie de capitalurile străine atrase în companii noi, diferenţa fiind de numai  24.100 de euro.

Din datele Băncii Naţionale, companiile străine au făcut investiţii directe în România în valoare de 3,928 miliarde euro în primele 11 luni din 2016, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Este un  nivel-record al ultimilor opt ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.