Anularea alegerilor parlamentare din 1937 a dus la dezmebrarea României din 1940!

Chiar în seara zilei de 6 decembrie a.c., a anulării turului doi al alegerilor prezidențiale, eram în emisiunea maraton a părintelui Bogdan Florin Vlaicu, transmisă direct pe ActiveNews.ro, când acesta m-a întrebat dacă în istoria noastră contemporană am mai avut ceva asemănător privind anularea voinței electorale a unui popor că nu cu convenit rezultatele votului. Deși presa mainstream încerca să inducă în eroare românii făcând o paralelă cu iunie 1930 când a venit în țară prințul Carol al II-lea, eu i-am răspuns părintelui că alegerile din decembrie 1937 deturnate de rege au o similaritate cu cele de astăzi. Sistemului politic din 1937 nu i-a convenit rezultatul alegerilor din decembrie și Carol al II-lea a pus la cale anularea acestora și apoi, puțin mai târziu în februarie 1938, introducerea dictaturii regale sau carliste, care a frânt sufragiul românilor și voința electorală, ducând de fapt la anularea drepturilor civice și a democrației ceea ce a dus la demoralizare și apoi la raptul teritorial din 1940, când coeziunea națională fusese frântă de voința regelui neamț Carol al II-lea. Dar să prezentăm pe scurt deturnarea alegerilor din decembrie 1937. Carol al II-lea prin guvernul Gheorghe Tătărescu a început să comande viața politică a țării și să elimine opoziția în special PNȚ la conducerea căruia revenise Iuliu Maniu, cel mai aprig inamic al regelui dictator în devenire, precum și Mișcarea Legionară reprezentată politic de partidul Totul pentru Țară. Iuliu Maniu aprecia că alegerile parlamentare din 20 decembrie 1937 aveau un rol decisiv pentru soarta regimului politic din România, drept pentru care a decis să împiedice cu orice preţ victoria guvernului Gh. Tătărescu, deoarece acesta devenise un cabinet personal al regelui Carol al II-lea. În acest scop, a hotărât să acţioneze pentru crearea unui front al opoziţiei, care să împiedice falsificarea alegerilor de către guvern.

Din martie 1937, Maniu fusese solicitat de Corneliu Zelea Codreanu să realizeze împreună o alianţă împotriva lui Carol al II-lea, dar liderul naţional-ţărănist a propus amânarea discuţiilor pentru toamnă, când avea să rezolve problema succesiunii la guvernare. Imediat ce a redevenit preşedintele PNŢ, Maniu a luat legătura cu Codreanu, precum şi cu Gheorghe I. Brătianu. La 25 noiembrie, împreună au semnat un „pact de neagresiune”, al cărui principal obiectiv era înfrângerea guvernului în alegeri, iar partidele se angajau să nu se atace reciproc. La 13 noiembrie 1937, Tătărescu înmânează regelui demisia sa, care îi cerea să reformeze cabinetul. El a dizolvat parlamentul și a fixat data noilor alegeri la 20 decembrie. Pactul de neagresiune electorală pe care îl încheiaseră Maniu și Codreanu, pact la care au aderat Argetoianu și George Brătianu, precum și surpriză indirect și partidul evreiesc. În ciuda politici autoritare și a măsurilor polițienești ale lui Carol al II-lea, liderii opoziției Iuliu Maniu și Zelea Codreanu devin vârful de lance împotirva dictaturii carliste. De altfel, Codreanu s-a întâlnit la Casa Verde cu fiul de rabin, studentul David Șafran, el însuși ajuns apoi mare rabin, pentru a atenua opoziția comunității evreiești din România, astfel se explică apoi cooptarea unui partid evreiesc la pactul de neagresiune electorală. Campania electorală s-a desfăşurat într-o atmosferă extrem de tensionată şi confuză, cu un limbaj foarte violent. Cea mai mare întrunire electorală a PNŢ s-a desfăşurat în sala Marna din Bucureşti, la 12 decembrie. În timpul rostirii discursurilor, în sală au fost aruncate gaze lacrimogene de oamenii guvernului, astfel că adunarea nu a mai putut continua. Revenit la sediul PNŢ, Iuliu Maniu declara celor care l-au însoţit: „Să nu uitaţi un moment că stările acestea triste urmează din faptul că la noi domneşte un guvern personal. De şapte ani suferim de guverne personale”. Pe 20 decembrie, pentru prima dată în istoria politică a României nici un partid nu a obţinut peste 40% din totalul voturilor pentru a-şi constitui o majoritate parlamentară. Pe primele trei poziţii s-au clasat PNL cu 35,9%, PNŢ cu 20,4% şi Partidul „Totul pentru Ţară” (numele sub care au participat la alegeri legionarii) care a obţinut un surprinzător scor de 15,5%, ceea ce a provocat panică în rândul clasei politice. În realitate Partidul pentru Țară câștigase în realitate peste 20 la sută din sufragii, conform unor istorici. Serviciul Secret al epocii a aflat că Gavrilă Marinescu, protejatul lui Carol al II-lea, a primit de la Regele Carol al II-lea sarcina de a se asigura că la alegerile generale din 20 decembrie 1937: „Nu se va înregistra nici o surpriză neplăcută, iar liberalii vor câștiga cu 42% contra alianței Maniu-Codreanu ! – Lucru pe care Marinescu l-a garantat în fața regelui” şi: „ … Eugen Cristescu, pe atunci director în Siguranța Statului și viitorul Director General al Serviciului Special de Informații: „La alegerile din anul 1937, Mișcarea Legionară (Partidul Totul pentru Țară) a obținut 800 000 de voturi ! Dar 300 000 voturi au fost escamotate de Ministerul de Interne, anunțându-se public numai 500 000 de voturi ”Carol al II-lea speriat că cei doi inamici personali Maniu și Codreanu pot ajunge la guvernare ticluiește un plan diabolic de anulare a alegerilor. Profitând de această situaţie complicată, Carol al II-lea l-a numit în fruntea guvernului pe Octavian Goga, preşedintele Partidului Naţional-Creştin, care câştigase doar 9,15% din voturi.

Prin decizia sa, regele a aplicat lui Iuliu Maniu mai multe lovituri: a eliminat PNŢ de la succesiune, deşi obţinuse un număr de voturi dublu faţă de cel al PNC, a numit în fruntea guvernului un vechi şi hotărât adversar al lui Maniu, a reuşit să facă o nouă spărtură în PNŢ prin atragerea centriştilor şi numirea lui Armand Călinescu, trădător din PNȚ în funcţia de ministru de Interne. Iuliu Maniu s-a declarat profund revoltat de maniera în care a procedat Carol al II-lea, care nu l-a consultat, măcar formal, în legătură cu rezolvarea crizei politice, declarând că guvernul Goga era „o adevărată provocare la adresa naţiunii”, deoarece el „se prezintă ca un nou guvern personal, după ce ţara a respins guvernul personal al domnului Tătărescu”. Corneliu Zelea Codreanu este tot mai mult izolat de sistem cu ajutorul Siguranței. Guvernul Goga-Cuza face o serie de prostii, legiferând legi antisemite și doar cu 9 la sută din sufragii nu avea nicio credibilitate publică. Așa că regele Carol al II-lea pune la cale lovitura de stat și introducerea dictaturii personale frângând voința electorală a românilor ieșită din alegerile din 20 decembrie 1937, care astfel le anula cu consecințe grave pentru unitatea națională. Când a aflat de acordul secret dintre Octavian Goga și Corneliu Zelea Codreanu, prin care cei doi voiau să formeze o alianță, regele Carol al II-lea al României a forțat imediat demiterea Guvernului Goga. A fost instaurat un guvern de tehnocrați condus de patriarhul Miron Cristea, cel care a spus că trebuie să moară un om ca să se salveze o țară. Anularea democrației și a statului de drept, cât putea fi acesta sub Carol al II-le, a demoralizat poporul român și l-a șubrezit în fața marilor puteri. Pe 24 februarie 1938 a fost publicată o nouă constituție. Au început represaliile antilegionare, fiind omorât chiar și „căpitanul” gărzii de fier, Corneliu Zelea Codreanu (sugrumat de plutonierul Sârbu în timp ce încerca să spună rugăciunea Tatăl Nostru). Pe 16 decembrie 1938 a fost creat Frontul Renașterii Naționale, care a fost partidul unic, un fel de Frontul Salvării Naționale de azi. Acum început totodată și cultul personalității lui Carol al II-lea și politica terorismului de stat prin execuții sumare a tinerilor opozanți și încercarea de asasinare a lui Iuliu Maniu. Consecința anulării alegerilor democratice din decembrie 1937 a contribuit la ruperea oligarhiei politice de popor și la dezbinare. Frustrarea românilor a atins cote alarmante, deoarece nu se mai simțeau reprezentați.

Astfel se explică demoralizarea românilor din anul 1940 și lipsa de coeziune și voință necesară de a se împotrivi repetatelor rapturi teritoriale: 28 iunie 1940, Basarabia la URSS, 30 august 1940 Transilvania de nord la Ungaria și 7 septembrie 1940 Cadrilaterul la Bulgaria. Toate aceste rapturi teritoriale fără să se tragă un glonț au fost una din efectele demoralizării românilor prin anularea votului democratic din decembrie 1937. Când se anulează sufragiul electoral, libertatea votului exprimat atunci un popor nu se mai simte reprezentat și decade moral pierzându-și voința de a lupta pentru drepturi și unitate națională. Pierderile din 1940 au fost consecința programată a demoralizării poporului român care nu a mai avut încredere datorită anulării votul liber exprimat în instituțiile statului compromise de Carol al II-lea. De aceea ca învățătură istorică vă spun că anularea unui scrutin electoral înseamnă în istoria poporului român un prim pas către cedarea de suveranitate și teritorii și în cele din urmă – ab initio – la dezmembrarea teritorială a statului român. ”Țineți cu poporul toți, ca să nu rătăciți” spunea Simion Bărnuțiu. Poporul nu greșește niciodată. Are mereu un instinct istoric față de oligarhia partidelor sau sistemului, fie el republican sau regal. Vae victis!

Ionuț Țene