Preţurile apartamentelor din Cluj au înregistrat un avans de 1,7% în ultimele 30 de zile (de la 1.222 la 1.243 de euro pe metru pătrat util), potrivit imobiliare.ro.

Creşterea din ultimul an e însă foarte consistentă şi depăşeşte potrivit portalului de imobiliare 10%. Astfel în acceaşi perioadă din 2015 preţul era de doar 1.126 de euro pe metru pătrat.

Pe parcursul lui noiembrie, apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.257 la 1.279 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 1,3% (de la 1.170 la 1.185 de euro pe metru pătrat util).

Creştere nesemnificativă la nivel naţional

Pe parcursul lunii noiembrie, prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (noi și vechi) s-a majorat ușor, cu 0,2% mai exact, de la 1.042 la 1.044 de euro pe metru pătrat util. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, valoarea actuală este cu 8,3% mai mare decât cea valabilă în perioada similară a anului trecut, respectiv 964 de euro pe metru pătrat util. Dintre marile orașe analizate în detaliu, majoritatea au consemnat scăderi, excepțiile fiind Cluj-Napoca și Timișoara, unde marja de creștere a prețurilor la 12 luni depășește pragul de 10%.

București, Braşov, Constanţa, Iaşi scădere de preţ

În Capitală, pretențiile proprietarilor s-au diminuat în noiembrie cu 1,1%, de la 1.141 la 1.129 de euro pe metru pătrat; în prezent, așteptările acestora se situează cu 3,1% peste nivelul înregistrat în urmă cu un an, respectiv 1.095 de euro pe metru pătrat. Declinul din ultima lună a fost susținut în mod exclusiv de apartamentele noi, care s-au ieftinit cu 2,5% (de la 1.198 la 1.168 de euro pe metru pătrat util), în timp ce locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,1% (de la 1.062 la 1.074 de euro pe metru pătrat util).

În Braşov, prețul mediu solicitat de vânzători a scăzut cu 0,8% în ultima lună (de la 908 la 901 euro pe metru pătrat util), dar este cu 3,4% mai mare decât în urmă cu un an (când ajungea la 871 de euro pe metru pătrat). În noiembrie, apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,9% (de la 904 la 912 euro pe metru pătrat), dar cele noi au cunoscut un declin de 6,3%, de la 926 la 868 de euro pe metru pătrat.

În orașul de la malul mării, apartamentele s-au ieftinit, în medie, cu 0,2% în ultima lună (de la 957 la 955 de euro pe metru pătrat util), dar sunt cu 4,7% mai scumpe decât în perioada similară a anului trecut (când costau 912 euro pe metru pătrat util). O tendință descendentă a fost consemnată doar de locuințele vechi, care s-au depreciat cu 0,3% (de la 949 la 946 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au scumpit cu 0,6% (de la 988 la 994 de euro pe metru pătrat).

În capitala Moldovei, preţurile au consemnat per ansamblu, o scădere de 0,6% în noiembrie, de la 900 la 895 de euro pe metru pătrat util; valoarea actuală este cu 3,8% mai mare decât cea valabilă la sfârșitul lui 2015 (862 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au scumpit cu 2% (de la 881 la 899 de euro pe metru pătrat), dar cele noi s-au ieftinit cu 3,7% (de la 925 la 891 de euro pe metru pătrat util).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.