Radu Flaviu și Valentin Valentin Avram

Administrația Bazinală Someș Tisa (ABAST) a atribuit un contract de 1,3 milioane de lei firmei AQUA PROCIV PROIECT. Familia Săcui, care deține societatea, face parte din cercul de prieteni al lui Radu Flaviu, adică exact șeful desemnat să urmărească desfășurarea contractului. Banii sunt cheltuiți pentru o serie de măsurători care vizează acumularea de apă de la Gilău. Radu Flaviu a ocupat funcția de director adjunct al Administrației Naționale Apele Române (ANAR). A pierdut-o, dar acum trebuie să muncească din greu pentru a redeveni șef.

De la începutul anului firma Aqua Prociv Proiect a câștigat contracte de peste 100 milioane lei, o parte a banilor venind pe filiera PNRR. Instituțiile publice care au contractat serviciile acestei societăți sunt Apele Române, cu administrațiile bazinale din Cluj, Mureș, Banat, Crișuri, sau Hidroelectrica, ori alte instituții de stat care au administrarea cursuri de ape.

Acționarii firmei sunt membrii familiei Săcui (Viorica, Diana și Dan): Dan Săcui este prieten cu Radu Flaviu, fost director adjunct la Apele Române, iar mama lui, Viorica, a lucrat în cadrul Administrației Bazinale Someș Tisa (ABAST).

Cel mai recent contract încheiat între ABAST și Aqua Prociv Proiect îi privește îndeaproape pe clujeni pentru că de acolo vine apa care curge la robinet. Contractul este denumit „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a acumulării Gilău, județul Cluj” Servicii de proiectare – faza D.A.L.I. și de supravegherea bunului mers al lucrărilor de proiectare se ocupă Radu Flaviu, fostul director adjunct la Apele Române. 

Așa că toată treaba se face într-un cerc restrâns: la licitație a participat doar firma Aqua Prociv Proiect, suma estimată a fost de 1.650.000 lei, iar contractul de proiectare a fost câștigat cu oferta de 1.300.000  lei.

”Nu știu… dacă doriți să luați un interviu, sau ceva, vă rog să scrieți către purtătorul de cuvânt al instituției”, a declarat Radu Flaviu pentru Gazeta de Cluj.

Potrivit descrierii succinte a achiziției publice, cei de la Aqua Prociv Proiect vor trebui să se ocupe de ”-elaborare DALI conform cu respectarea integrală a cerințelor din Caietul de sarcini, întocmire studii de specialitate (studii topografice, măsurători batimetrice, studii geotehnice/hidrogeologice/geofizice (dupa caz), studii hidrologice, calcule hidraulice, alte studii de specialitate necesare în funcţie de specificul investiţiei

-întocmire documentații necesare pentru obținerea Certificatului de urbanism , a documentațiilor necesare pentru obținerea avizelor/ acordurilor cuprinse în Certificatul de urbanism, cu respectarea integrală a cerințelor din Caietul de sarcini.

-întocmirea documentatiilor necesare în cadrul procedurii de mediu EA, EIM și obținerea acordului de mediu, Studiul de evaluare a impactului investiției asupra corpului de apă (SEICA), documentații pentru declararea corpului de apă și documentații pentru declararea zonelor Natura 2000

-întocmirea documentaţiei tehnice necesară pentru obținerea avizului de gospodărirea apelor”.

Cu alte cuvine, membrii familiei Săcui vor genera câteva kilograme de documente care vor cuprinde studii și măsurători, multe dintre ele existente deja, și vor primi 1,3 milioane lei.

Ițele din jurul unui post de conducere

În anul 2021, Radu Flaviu a pierdut funcția de director adjunct la Apele Române. Conducerea instituției nu i-a mai prelungit contractul de detașare în funcție în baza căruia ocupa postul.

”Au fost niște neînțelegeri pe resurse umane, pe linia de comunicare și nu mi s-a mai prelungit contractul de detașare. Voi rămâne, cred, în cadrul instituției. Sunt inginer specialist la departamentul de investiții”, declara Flaviu la data respectivă pentru Gazeta de Cluj.

El l-a ajutat pe Valentin Avram, actualul DIRECTOR TEHNIC EXPLOATARE, MENTENANȚĂ A ISNGA ȘI INVESTIȚII, să ocupe această funcție. 

El este unul dintre apropiații actualului șef al Apele Române Cluj, Valentin Avram și a contribuit, într-o oarecare măsură la ocuparea postului de către Avram.

În urmă cu ceva timp, Radu Flaviu a fost vizat de procurorii DNA care urmăreau mai multe proceduri de atribuire a unor contracte importante, derulate de Direcţia Apelor Someş-Tisa. În aceeași speță DNA investiga şi modul în care Flaviu Radu fusese numit în funcţie. El era cercetat pentru cumpărare de influenţă, într-un dosar alături de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Mircea Man. Dar… în 2018 DNA a clasat dosarul!

”In seara zilei de 07.06.2010, folosind autoturismul de serviciu, inculpatul Radu Flaviu Bogdan Ioan s-a deplasat in municipiul Baia Mare si s-a intalnit cu inculpatul Man Mircea , presedintele in functie al Consiliului Judetean Maramures si presedintele organizatiei judetene a Partidului Democrat Liberal Maramures. In data de 07.06.2010, in jurul orelor 21.06, inculpatul Man Mircea l-a contactat telefonic pe inculpatul Oltean Ioan, discutand cu acesta despre necesitatea sustinerii inculpatului Radu Flaviu Bogdan Ioan pentru functia de director al Administratiei Bazinala de Apa Somes – Tisa Cluj Napoca. (…)

In urma vastului probatoriu administrat de organele de urmarire penala, nu s-a demonstrat, dincolo de orice indoiala rezonabila, ca inculpatii Oltean Ioan si Man Mircea si-au folosit influenta sau autoritatea conferite de functiile detinute, pentru a impune desemnarea inculpatului Radu Flaviu Bogdan Ioan in functia de director intermar al Administratiei Bazinale de Apa Somes – Tisa Cluj Napoca. (…)

In ceea ce priveste infractiunea de trafic de influenta retinuta in sarcina inculpatului Oltean Ioan, respectiv infractiunile de cumparare de influenta si complicitate la cumparare de influenta retinute in sarcina inculpatilor Radu Flaviu Bogdan Ioan si Muresan Aurelian Calin, desi s-a demonstrat faptul ca, ulterior obtinerii sumei de 40.000 lei de la inculpatul Muresan Aurelian Calin, inculpatul Radu Flaviu Bogdan Ioan s-a deplasat in municipiul Bistrita si s-a intalnit cu inculpatul Oltean Ioan, in incinta sediului organizatiei judetene Bistrita Nasaud a Partidului Democrat Liberal, cu toate acestea nu s-a putut stabili, dincolo de orice indoiala rezonabila, ca inculpatul Oltean Ioan a intrat efectiv in posesia sumei de 40.000 lei”, arată în ordonanța de clasare procurorul Adrian Valentin Muntean, care s-a ocupat de dosar.

Instituția ”căpușă” care bea apă să nu moară de sete politicienii

Instituția Apele Române are toate atuurile unei instituții ”căpușă”. Principala sursă de venituri provine de pe urma taxelor percepute de cei care administrează cursurile și acumulările de apă, cum ar fi Hidroelectrica. 

Banii din PNRR vin ca o infuzie pentru această instituție care a fost de mult ori în mijlocul scandalurilor pentru modul în care sunt ocupate funcțiile publice sau pentru banii care, prin diferite forme, ajung din conturile Apele Române în diverse campanii politice.

Principala sursă de venit a Apelor Române este în acest moment taxa pe utilizarea apei de către producătorii de energie hidro, de operatorii locali de gospodărire comunală, combinatele industriale, irigaţii, firmele din acvacultură și piscicultură.

În aceste condiții, principala atenție a celor de la Apele Române sunt banii din PNRR. Spre exemplu, Administrația Bazinală de Apă Crișuri a obținut finanțare de aproape 5 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea clădirilor publice cu echipamente generatoare de energie regenerabilă și nepoluantă. Bugetul aferent pentru cele patru sedii are o valoare totală de 7 758 485 lei din care: 4 886 628 lei, prin finanţare PNRR și 2 871 857 lei, prin surse proprii ”Apele Române”. Lucrările se vor finaliza în decembrie 2024.

O altă administrație Bazinală de Apă, cea de la Argeș-Vedea, va beneficia de fonduri importante prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru Reabilitarea acumulărilor existente care necesită intervenții pentru exploatarea în condiții de siguranță. Astfel au fost acceptate pentru finanțare nouă proiecte. Aceste proceduri vor fi urmate de achiziția lucrărilor de construcție și montaj, estimată pentru perioada septembrie-octombrie 2023, iar până în aprilie 2026 proiectele urmează a fi finalizate.

O parte din banii plătiți din PNRR pe aceste contracte vor găsi o ”supapă” spre conturile PSD, PNL sau UDMR.

Dosar penal pentru un accident rutier

În primăvara anului 2021, Flaviu s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce a produs un accident de circulație la Turda.

A intrat cu mașina pe care o conducea în mașina în care se afla medicul Monica Gavriș, chirurg oftalmolog la Spitalul Militar Cluj-Napoca, tatăl său și fiica sa, aflată la volan.

Potrivit polițiștilor clujeni, Flaviu Radu, în vârstă de 54 de ani, a ieșit duminică, cu mașina din benzinăria OMW din Turda pe DN1 E81 fără să respecte indicatorul obligatoriu la dreapta și a virat la stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu.

Ceea ce este interesant la acest accident rutier constă în faptul că Flaviu conducea o mașină care avea o legitimație a Camerei Deputaților. Nimeni nu a putut explica motivul pentru care Fostul director general adjunct de la Apele Române avea legitimația respectivă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.