Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Cluj a subvenţionat cu fonduri europene pentru agricultură o firmă aflată în faliment. Societatea Milbra 2002 a deţinut în judeţul Cluj peste 1.600  de hectare de teren agricol pentru care a primit de-a lungul timpul subvenţii. Chiar dacă a intrat în faliment, cei de la APIA Cluj i-au acordat firmei deţinute de un italian subvenţii de peste 266 de mii de euro. Conform unui fost angajat APIA Cluj, la Departamentul de Luptă Antifraudă există o plângere în care se reclamă aceste nereguli.

În anii ‘90 şi la începutul anilor 2000 o mare parte din terenurile deţinute de proprietarii privaţi şi statul român au fost vândute unor firme cu acţionari străini. Reprezentanţii societăţilor de stat care au încheiat aceste tranzacţii au obţinut comisioane mari, iar ţăranii şi-au vândut pământurile pentru că nu le puteau munci. Spre exemplu, în urmă cu patru ani, conform unei situaţii de la Oficiul de Cadastru, în judeţul Cluj doar două societăţi cu acţionari italieni deţineau aproape 2.000 de hectare de teren arabil. SC Milbra 2002, unul dintre cei mai mari investitori în agricultură din Cluj, şi SC Agritalia au deţinut mii de hectare de teren agricol, teren care şi acum, în mare parte a rămas necultivat, societăţile au falimentat, dar acţionarii au reuşit să câştige sute de mii de euro şi şi-au deschis alte societăţi tot cu profil agricol. Schema de câştig este relativ simplă şi implică fonduri europene. Spre exemplu, statul român a plătit în 2011 ajutoare pentru peste 350.000 de hectare de teren, pământuri care, în schimb, au rămas nemuncite. Investitorul cumpără teren de la ţărani sau îl concesionează de la consiliile locale ale primăriilor pe preţuri de nimic. Spre exemplu, dacă esti un bun negociator, în urmă cu câţiva ani puteai cumpăra cu 100 de euro un hectar de teren, acum preţul a mai crescut ajungând la câteva sute. La consiliile locale preţurile de concesionare sunt mult mai mici. Cu dovada deţinerii acestor terenuri, “investitorul” face o cerere către APIA în care solicită să fie subvenţionat pentru lucrări agricole, iar APIA acordă acesti bani în funcţie de lucrările prezentate. Cea mai mică subvenţie este de circa 80 de euro/hectar, iar doar anul acesta circa 27 de milioane de euro au fost încasate pentru însămânţări fictive. Banii provin din Fondul European de Garantare Agricolă, iar singura obligaţie pentru a primi acesti bani este ca proprietarii să menţină suprafeţele „în bune condiţii agricole şi de mediu”.

La APIA Cluj esti concediat dacă vezi nereguli

SC Milbra 2002 a intrat în insolvenţă în 2008 şi a falimentat la începutul acestui an. cu toate acestea, APIA Cluj a acordat acestei societăţi subvenţii de peste 266.000 de euro. Unul dintre foştii angajaţi ai APIA Cluj, Antoniu Poienaru a făcut mai plângeri penale în care cerea tragerea la răspundere a persoanelor vinovate şi doar inspectorii de la Departamentul de Luptă Antifraudă au deschis un dosar.
“Situaţia dosarului RO253951123 (codul unic al societăţii Milbra 2002, n.red.) frizează penalul întrucât în anul 2009 a intrat sub control judiciar şi toţi creditorii şi-au ridicat utilajele. Vă rog să dispuneţi un control privind modul în care firma cu RO253951123 îşi poate justifica plata pe 2009 atâta timp cât toţi creditorii şi-au ridicat utilajele. Menţionez că am înştiinţat verbal conducerea, în repetate rânduri, pe Serban Gheorghe, director coordonator şi Ciucă Maria dir. Coord adj., că voi sesiza Serviciul Antifraudă cu privire la mai multe firme pe care le acoperă prin diverse mijloace şi care sunt suspectate de fraudarea bugetelor comunitare. De ce s-a permis firmei SC Milbra 2002 SRL să declare la APIA Cluj în 2010 peste 400 ha de cultură verde, fără să cultive aşa ceva, cum arată şi rapoartele noului administrator că nu s-a cheltuit nimic pentru însămânţarea acestei suprafeţe? Asta se cheamă tentativă de frauda la bugetele comunitare”, arată Poienaru într-o plângere. După ce a atras atenţia asupra acestor nereguli, Poienaru a fost dat afară din cadrul APIA Cluj.

Contracte înainte de faliment

Conform dosarului de insolvenţă, în cazul societăţii S.C Milbra 2002 S.R.L cifra de afaceri este realizată în principal din venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri, producţia vândută şi venituri din vânzarea mărfurilor, acestea din urmă fiind prezente doar în ultimul an.
Veniturile din subvenţii sunt prezente în primii doi ani de studiu şi sunt reprezentate de subvenţii acordate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
De asemenea, administratorul judiciar care s-a ocupat de închiderea acestei firme a descoperit că “în depozitele aparţinând SC Milbra 2002 SRL se află o cantitate de 10.500 kg de ovăz a cărei predare a fost solicitată de către cumpărător şi pentru care se susţine că a fost achitat preţul în integralitate administratorului statutar al SC Milbra 2002 SRL. Fiind în imposibilitatea de a prezenta documente pentru această cantitate de ovăz, administratorul judiciar a refuzat predarea cerealelor către cumpărător. De asemenea, din declaraţiile dlui. inginer agronom Tuşa Nicolae, angajat al societăţii debitoare, rezultă că această cantitate de ovăz în discuţie este din producţia proprie obţinută în anul 2008. În data de 05.05.2009 au fost încheiate două contracte de
cesiune de creanţă între SC Milbra 2002 SRL, în calitate de cedent şi SC A&A Import SRL, în
calitate de cesionar având ca obiect cesiunea unei creanţe de 30.000 euro pe care societatea
debitoare o deţine asupra Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv cu SC
General Leasing SRL, prin care s-a cesionat o creanţă de 110.000 euro deţinută de SC Milbra
2002 SRL împotriva Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Apreciem că încheierea
contractelor menţionate intră sub incidenţa prevederilor art. 79 din Legea nr. 85/2006, fiind
încheiate în dauna drepturilor creditorilor.”, arată raportul de audit al societăţii falimentare
De asemenea, conform analizei financiare s-a constatat că în ultimii 3 ani societatea a întâmpinat dificultăţi financiare grave, înregistrând pierdere atât în 2006 (- 768.557 lei), cât şi în 2008 (-600.571 lei), veniturile din activitatea întreprinsă neputând acoperi cheltuielile care erau generate în acest sens. Deşi declinul SC Milbra 2002 SRL era evident, activitatea societăţii a fost continuată de către administrator, ajungându-se în cele din urmă la starea de insolvenţă.
Continuarea unei activităţi neprofitabile a fost dispusă, în opinia administratorului judiciar, în
interesul administratorului statutar al societăţii în condiţiile în care pe perioada celor 3 ani
anteriori deschiderii procedurii au fost efectuate importante vânzări de cereale de către acesta
pentru care nu au fost emise documente contabile şi pentru care preţul nu a fost încasat de
către societate.
“Şansele de reorganizare a societăţii debitoare sunt cu atât mai reduse cu cât toate utilajele agricole folosite în procesul de producţie au fost achiziţionate de către societatea debitoare prin contracte de leasing. Contractele care au fost încheiate cu SC Mario E Dani Leasing SRL au fost reziliate încă din februarie 2009, o parte din utilaje fiind deja predate societăţii de leasing. Menţinerea sau denunţarea contractelor de leasing încheiate cu SC General Leasing SA va fi pusă în discuţia creditorilor în cadrul şedinţei creditorilor”, mai arată raportul.

Italienii se pricep la afaceri subvenţionate
În judeţul Cluj , SC Milbra 2002 (deţinută iniţial de Pintea Vasile Ioan -10%, Spinelli Alessandro – 80%, IMG Romania SRL – 10%) a deţinut peste 1.600 de hectare de teren agricol. Chiar dacă a primit subvenţii, firma a falimentat. Şi SC Agritalia (deţinută de Mazzaia Ivan – 55% şi Rosetto Gabriella – 45%) a deţinut teren agricol, a beneficiat de subvenţii, dar a falimentat. Cu toate acestea, acţionarii acestor societăţi şi-au deschis alte societăţi care au ca obiect de activitate diferite activităţi agricole.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.