Sediul instituţiei APIA Cluj a devenit fieful partidului PC. Instituţia condusă de Adrian Zaharia, vicepreşedinte PC Cluj, i-a închiriat europarlamentarului PC, Laurenţiu Rebega, un spaţiu în cadrul APIA Cluj pentru ca acesta să îşi desfăşoare activitatea politică. Ca bonus, pe lângă ”gargară”, Rebega va oferi şi consultanţă prin intermediul firmelor pe care le deţine. În acelaşi timp, ”locotenenţii” conservatori din cadrul APIA Cluj se pregătesc să facă, prin intermediul instituţiei, campanie pentru viitorul lor candidat la şefia Consiliului Judeţean Cluj.

 

Conform unor informaţii, APIA Cluj se pregăteşte să devină nucleul de campanie al viitoarelor alegeri pentru şefia la Consiliului Judeţean Cluj. Pe lângă şeful instituţiei, Adrian Zaharia, vicepreşedinte PC Cluj, la APIA Cluj şi-a mai deschis cabinet de europarlamentar Laurenţiu Rebega, un alt membru PC. Mai mult, Rebega a lucrat în cadrul Grivco, afacerea familiei Voiculescu, iar în momentul de faţă el deţine societăţi comerciale prin intermediul cărora oferă consultanţă agricolă celor care intră în sediile APIA.

Conform site-ului gornistul.ro, ”Într-o conferinţă de presă care a avut loc azi (7 noiembrie, n.red.), preşedintele Partidului Conservator Cluj, Şerban Rădulescu, a declarat că, în eventualitatea organizării alegerilor pentru şefia CJ Cluj, organizaţia judeţeană pe care o conduce va intra în luptă cu un candidat propriu.

Deşi nu este încă desemnată oficial, persoana nominalizată pentru candidatura la funcţia de preşedinte al CJ Cluj este deputatul PC, Mircea Irimie. La conferinţa de presă a fost prezent şi europarlamentarul PC, Laurenţiu Rebega, membru în Comisia Agricolă din Parlamentul European, care a anunţat deschiderea unui cabinet de europarlamentar la Cluj-Napoca, la sediul APIA de pe Bulevardul Muncii nr. 18. El a promis că se va prezenta în faţa clujenilor cel puţin o dată la o lună şi jumătate, la cabinetul de europarlamentar şi la sediul Partidului Conservator Cluj. Europarlamentarul PC Laurenţiu Rebega a declarat că va acorda, în mod deosebit, o atenţie specială fermierilor din judeţul Cluj, pe probleme de agricultură şi zootehnie, domenii în care este un adevărat specialist”, arată sursa citată.

De altfel, APIA Cluj a mai folosită ca vehicul de campanie pe vremea fostului director, Gheorghe Şerban, unul dintre membrii de vază ai PD. Pentru că unul dintre angajaţii APIA Cluj, Antoniu Poienaru, a semnalizat neregulile din cadrul instituţiei de pe vremea conducerii lui Şerban, el a fost concediat abuziv.

Pe de altă parte, şeful APIA Cluj spune că spaţiul respectiv nu este al APIA.

”Domnul Rebega şi-a închiriat un spaţiu acolo, dar spaţiul nu este al nostru. Într-adevăr, am avut acolo cotele de lapte, dar prin luna august sau septembrie am renunţat la acel spaţiu pentru că nu aveam nevoie de el. Iar domnul Rebega l-a închiriat de la administratorul clădirii. Nu este legal ca APIA să închirieze spaţii unui europarlamentar”, a declarat Adrian Zaharia.

 

Balta are politicieni

Europarlamentarul PC Laurenţiu Rebega a lucrat în cadrul grupului de firme denumit generic Grivco. Până de curând, această informaţie apărea pe site-ul partidului în cadrul CV-ului lui Rebega, însă de curând documentul a fost retras.

În momentul de faţă, Rebega este asociat cu Gheorghe Lăpuşte, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, în cadrul SC Farmland SRL, şi în cadrul Faxirom International, care momentan este în procedură de faliment. Conform declaraţiei de avere de anul trecut, europarlamentarului PC care şi-a deschis birou la APIA Cluj este destul de consistentă. Un teren la Măneciu, de 2.600 mp, unul la Ciocăneşti, în Dâmboviţa, de 1.2 hectare, precum şi alte două terenuri în Brebu, de 624 mp în intravilan, şi 1/8 cotă indiviză, din 929 mp. În 2009 a achiziţionat un apartament cu două camere, de 51,34 mp, în Bucureşti. În 2010 a cumpărat trei terenuri, la Măneciu şi Brebu, şi o casă de vacanţă. În declaraţia de avere figurează un credit accesat în 2010, scadent în 2013, în cuantum de 50.000 de lei. În 2012 declara un venit anual de 160.690 de lei, bani obţinuţi de la o societate care se ocupă de agricultură.  Salariul obţinut la CJ Prahova era în valoare de 23.399 de lei.

De asemenea, Rebega a fost asociat cu fostul şef CNSAS şi consilier ministerial, Marius Oprea, şi cu Ionuţ Ungureanu în cadrul firmei Sol Ecoplast, însă în 2012 Rebega s-a retras din această firmă. Acum societatea este deţinută de Marius Mălăncuş, înregimentat la Partidul Mişcarea Populară.

 

Reţeta Grivco pentru subvenţii APIA

Fostul angajat al APIA, Antoniu Poienaru explică modalitatea prin care, prin intermediul Grivco, Voiculescu încasează bani din subvenţiile APIA. ”Grivco SA este în litigiu cu ADS în procese aflate pe rol la Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Sectorului 1 şi Tribunalul Bucureşti pentru o suprafaţă de peste 2400 ha aflată în raza comunelor Băneasa şi Gostinu, jud. Giurgiu. Dacă până în 2012 cererea de subvenţie pe suprafaţă de peste 2400 ha a fost depusă la APIA pe numele Grivco SA, în 2013 şi 2014 aceeaşi suprafaţă a fost depusă prin firma Grivco Agro Srl, transformată în Agro Seed Muntenia Srl, suprafaţa aflată în proprietatea ADS. Instanţele amintite mai sus judecă solicitarea agenţiei statului de anulare a contractului de arenda cu Grivco SA, ADS considerând că firma lui Voiculescu se îmbogăţeşte ‘fără justa cauză’ şi ‘fără titlu valabil’. Prima măsura împotriva controversatului contract de arenda pe 20 ani, dintre Academia Româna şi Grivco SA, a luat-o Dacian Cioloş în anul 2008, când a anulat contractul de încredinţare a terenului către Academia Româna, trecând suprafaţa de peste 2400 ha în proprietatea ADS. Deşi s-a ocupat în anul 2008 de acreditarea celor două agenţii de plăţi, APIA şi APDR, Cioloş a uitat să anunţe APIA şi să blocheze Grivco SA de la plată. Cu bună ştiinţă, probabil, n-au făcut-o nici cei care s-au perindat pe la conducerea ministerului, nici foştii directori ai APIA, printre care se număra şi actualul ministru Daniel Constantin. Aşa că, Dan Voiculescu îşi ia bine mersi subvenţia pe altă firmă, având probabil un nou contract de arendă pe aceeaşi suprafaţă cu ADS, agenţie care îi cere în instanţă latifundiarului tocmai anularea contractului de arendă”, arată fostul specialist APIA Cluj.

 

Conservator la conservator trage

Gazeta de Cluj a prezentat cum, începând de la conducerea centrală până la cea teritorială, din Cluj, APIA este o instituţie controlată de liderii Partidului Conservator. În Cluj, agenţia este condusă de Adrian Zaharia, profesor la USAMV Cluj şi vicepreşedinte al PC Cluj. La scurt timp după ce a primit funcţia, printre primele decizii luate de Zaharia a fost deschiderea unui sediu mai mare pentru biroul local APIA din Dej. Spaţiul ales de şeful APIA Cluj îi aparţine firmei Cîmpan&Cîmpan, din Dej. Până de curând, în această societate au fost asociaţi soţii Câmpan (Ruxandra şi Vasile) împreună cu Ioan Mican, însă în momentul de faţă singurul asociat şi administrator al firmei este Mican. Însă, la data încheierii contractului de închiriere între această societate şi APIA, acţionari principali la firmă erau soţii Cîmpan, iar legătura dintre aceştia este una… conservatoare.

apia cluj

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.