Sorin Apostu, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, este pe cale să afle verdictul în dosarul de corupţie de la Târgu Mureş. După ce dosarul s-a mutat la Curtea de Apel vecină, inculpaţii au fost eliberaţi, dar magistratul nu a permis audierea şefului RATUC, Liviu Neag, iar inculpata-martor Aspazia Droniuc a venit în sala de instanţă cu o mască pe faţă.
Avocatul fostului primar, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat pentru Gazeta de Cluj că în opinia sa este prea devreme pentru a da concluzii în acest caz. “E prea devreme. Părerea mea este că mai trebuie luate în considerare probe”, a declarat pentru Gazeta de Cluj avocatul Gheorghiţă Mateuţ. Acesta, deşi a declarat că are timp să discute cu reporterii Gazeta de Cluj, când a auzit că este vorba de cazul Apostu a dat această scurtă declaraţie după care îşi aminteşte subit că are curs. “Nu mai pot vorbi acum, am curs. Dacă nu mă credeţi veniţi la facultate să vedeţi că am curs cu studenţii.” Suntem curioşi dacă maestrul Gheorghiţă Mateuţ chiar doreşte să îşi apere interesele clientului său până la capăt sau poate se răzgândeşte înainte de final.
„Procurorii au greşit când au transmis o convorbire importantă ce a avut loc între Monica Apostu şi Aspazia Droniuc. Din convorbirea respectivă rezultă că nu au fost false contractele de asistenţă juridică încheiate între cabinetul Monicăi Apostu şi Droniuc, ci că ea (Monica Apostu, n.red.) a muncit la ele. În convorbire, Aspazia Droniuc spunea că o solicită pentru asistenţă juridică şi că nu o reţine mai mult de o jumătate de oră. În schimb, pe transcrieri apare nu „o jumătate de oră” ci „un sfert de oră”, a spus Mateuţ citat de ziuadecj.ro. Mai mult, avocatul spune că pe planşele foto, ataşate la dosar, Aspazia Droniuc apare în timp ce intra pe poarta casei soţilor Apostu fără documente, iar la ieşire are un dosar în braţe, fapt ce ar dovedi faptul că Monica Apostu a prestat servicii de asistenţă juridică pentru denunţătoare. „Aceste probe demonstrează că afirmaţiile din rechizitoriu nu sunt întemeiate”, a spus avocatul.
Cât timp au fost la Curtea de Apel Cluj, Sorin Apostu şi Călin Stoia au primit mandate de arestare pe bandă rulantă, după cum arătam anterior. Aceeaşi Curte de Apel Cluj care a acordat în anii 2008,2009 şi 2010 toate mandatele de arestare la cererea procurorilor. Sentimentul de deja-vu este din ce în ce mai pregnant datorită lipsei de noutăţi faţă de precedenta cerere a procurorilor. Acuzarea nu prezintă nicio dovadă nouă, iar apărarea prezintă aceleaşi argumente.
Motivul pentru care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj cer prelungirea arestului preventiv este cercetarea informatică a calculatoarelor celor doi inculpaţi, Apostu şi Stoia. În primele 30 de zile de arest preventiv procurorii nu au avut timp să studieze aceste aspecte, fapte care arată clar rea-voinţa procurorilor. Un alt motiv pentru care cer prelungirea mandatului de arestare preventivă este un alt fapt care se putea petrece chiar şi în primele 30 de zile de arest, respectiv reaudierea învinuitelor Apostu Monica Udina şi Droniuc Aspazia.
Un alt lucru suspect care apare în cererea procurorilor este că Sorin Apostu ar fi cheltuit 150.000 de lei pentru benzină de la societatea Rosal. Culmea este că, procurorii nu ştiu cu siguranţă din partea cui ar fi luat Sorin Apostu “mită” şi din acest motiv oscilează între Rosal şi Bratner. Mai mult, suma pe care ar fi cheltuit-o Apostu de la Rosal de pe cardurile de benzină este de-a dreptul fabuloasă, respectiv de 150.000 de lei.
Rosal micşorează de 10 ori
„Suma menţionată, de 150.000 de lei, este nereală, deoarece din momentul emiterii acestor carduri şi până în momentul de faţă valoarea totală a tranzacţiilor însumează valoarea de 18.787 lei”, a declarat directorul general al Rosal Grup, Bogdan Niculescu, într-un comunicat de presă. El spune că face cercetări „pentru a stabili momentul în care cele două carduri au ajuns în Primăria Cluj-Napoca”, pentru a cuantifica procentul din totalul cheltuit folosit pentru alimentarea autovehiculelor din primărie şi respectiv pentru autovehiculele companiei de salubritate.
Niculescu a ataşat şi situaţia celor două carduri de carburant folosite de primarul Sorin Apostu şi de soţia acestuia, Monica. Prin unul dintre cele două carduri, cu numărul 3, nu a fost efectuată nicio plată de carburant din luna iunie şi până în prezent, în vreme ce prin celălalt card, cu numărul 2, a fost achitat lunar combustibil în valoare de cel puţin 900 de lei, cu excepţia lunilor septembrie şi octombrie 2010 şi respectiv august şi octombrie 2011. În luna noiembrie, înainte ca Apostu să fie reţinut, cu ajutorul cardului a fost plătit combustibil în valoare de 363 lei.
Pregătirea noilor audieri
“În cauză urmează a se efectua următoarele acte de urmărire penală: – reaudierea învinuitelor Apostu Monica Udina şi Droniuc Aspazia pentru aducerea la cunoştinţă a noilor fapte reţinute în sarcina lor urmare a ordonanţelor din data de 30.11.2011; solicitarea instanţei pentru emiterea autorizaţiilor de percheziţie informatică şi efectuarea percheziţiilor în sistem informatic în ce priveşte calculatoarele ridicate de la învinuita A. M. şi de la biroul inculpatului A. S.; instituirea sechestrului asigurator pentru acoperirea întregii sume reţinute ca obiect al infracţiunii de corupţie, în vederea confiscării speciale; audierea persoanelor care au participat, au cunoscut, împrejurările în care au fost încheiate contractele de consultanţă ale învinuitei A. M.; finalizarea investigaţiilor premergătoare şi punerea sub acuzare în ce priveşte folosul material necuvenit de care a beneficiat inculpatul A. S. prin soţia sa, învinuita A. M., prin utilizarea, începând cu luna iunie 2010, a cardurilor de alimentare cu carburanţi plătiţi de R.G.SA Cluj Napoca, folos ce depăşeşte suma de 150.000 lei şi prezentarea materialului de urmărire penală şi întocmirea rechizitoriului”, se arată în motivarea instanţei Curţii de Apel Cluj în prelungirea mandatului de arestare de 29 de zile.
„Elementul pe care procurorii îl definesc ca un pericol public rezultă din analiza probelor de la dosar. Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul acestor inculpaţi presupune o rezonanţă socială a unor fapte grave, atât în rândul comunităţii locale asupra căreia şi-au exercitat influenţa negativă, dar şi la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea instituţiilor statului este afectată de acuzaţiile de corupţie tot mai frecvente, în legătură cu care se aşteaptă o reacţie cât mai promptă şi eficientă a organelor judiciare.
Avocatul Sergiu Bogdan declară că aspectul solicitării instanţei de a emite o percheziţie informatică este absurdă. Acesta precizează că ar fi vorba de nişte calculatoare ridicate la momentul reţinerii ori, după 30 de zile DNA spune că nu a reuşit să facă percheziţia informatică, ori, asta e invocarea propriei culpe”, susţin magistraţii.
Sorin Apostu a declarat la termenul de săptămâna trecută a procesului său că 40 de martori susţin că el e nevinovat şi că legătura de prietenie dintre el şi Călin Stoia a fost întemeiată înainte ca acesta să devină primar şi că nu o regretă. Oricum, fostul primar al Clujului s-ar putea ca în acest an să afle sentinţa pe fond în cel mai important dosar de corupţie care a zguduit Clujul după 1990.
Tiberiu Hrihorciuc