Sursa foto: Cluj24

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat luni, la Cluj, că orașul este un model de bună practică în domeniul medicinii de urgență. Mai mult, el a precizat că orașul este un exemplu și în terapia intensivă pediatrică.

Arafat a dmai spus la deschiderea Simpozionului de medicină de urgență și terapie intensivă pediatrică organizat l Cluj că, pe partea de formare în ceea ce privește medicina de urgență pediatrică trebuie să fie intensificate cursurile de pregătire.

Arafat, în vizită la Cluj-Napoca

”Sunt orașe, cum este Clujul, care au unități de primiri urgențe dedicate copiilor. Există și multe orașe care nu au această facilitate și în aceeași unitate de primiri urgențe sunt aduși inclusiv copiii. Pregătirea trebuie să fie foarte intensă pe această direcție. La Cluj s-au făcut câțiva pași foarte buni. Există anumite modele de bună practică, precum Alo Pedi, care este telefonul de sprijin dedicat populației.

S-a sperat, în momentul în care a pornit acest proiect, că va reduce numărul cazurilor care vin la UPU. Dar nu s-a întâmplat acest lucru. Însă telefonul a rămas și ajută în continuare cu sfaturi foarte multe persoane, nu doar din județul Cluj, ci și din alte județe.

Iar partea de cercetare, pe care se axează această conferință devine importantă pentru noi, pentru că dezvoltarea unui sistem trebuie să se bazeze și pe studii, analize, cercetări și schimburi de experiență între mai multe țări”, a spus Raed Arafat, scrie Cluj24.ro.

Ediția a 4-a a simpozionului are loc in perioada 27 – 29 noiembrie 2023 la Cluj-Napoca.

Citește și: „Dinastia Cîmpean” din Primăria Cluj-Napoca își pune neamurile în funcții-cheie pentru a ajunge la cașcavalul administrației locale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.