Magistrații Tribunalului Cluj au dispus reabilitarea arhitectului clujean Clonda Marius Pompei, condamnat în 2011 pentru pornografie infantilă.

”Admite cererea de reabilitare formulată de condamnatul Clonda Marius Pompei, şi în consecinţă: În baza art.166 C.penal, dispune reabilitarea judecătorească asupra pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.150/22.02.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin decizia penală nr.829/R din 23.05.2011 a Curţii de Apel Cluj. Potrivit art.537 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se vor face cuvenitele menţiuni pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a constatat reabilitarea. În temeiul art.275 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 10 zile de la pronunţare”, arată soluția pe scurt a instanței.

El a fost arestat după ce procurorii au găsit pe calculatorul acestuia peste 1.300 de fotografii şi peste o sută de filme pornografice cu minori.

Dosarul procurorilor DIICOT Cluj a fost deschis la sesizarea poliţiştilor din Noua Zeelandă, după ce un investigator sub acoperire l-a descoperit pe clujean că oferea altor utilizatori fotografii şi filme pornografice cu minori, sub pseunonimul „Maguselum”. În 22 februarie 2011, el a fost condamnat, de Judecătoria Cluj-Napoca, la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. Sentinţă care a fost atacată cu recurs pe motiv că pedeapsa era prea mare. Clonda a mărturisit în faţa instanţei că se documenta pentru o carte şi încerca să intre în pielea personajului principal, un interlop. Bărbatul a recunoscut acuzaţiile pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. (Sursa foto stiridecluj.ro )

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.