Parcarea supraterana din zona aeroportului din Cluj-Napoca nu a fost pe gustul specialistilor din Comisia Tehnica de Amenajare a Teritoriului si Urbanism (CTATU) din Primaria Cluj-Napoca. Arhitectii au respins astazi proiectul si au cerut proiectantilor sa revina dupa ce rezolva problemele de circulatie a masinilor si pietonilor din incinta aeroportului.
“La aeroport exista un fond specific care spune ceva. Dumneavoastra propuneti un siloz, practic, in strada, la o distanta de doi metri de limita de proprietate, fara sa ganditi niste fatade. Cladirea va umbri aeroportul”, a subliniat arhitectul Adrian Iancu.