Primăria Cluj Napoca a semnat cu ARL Cluj SRL contractul pentru lărgirea Căilor Mănăștur- Moților și a străzilor adiacente. Durat lucrărilor este de 18 luni iar valoare a contractului este de 26,5 milioane lei.

„Am semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții: „Modernizarea Calea Moților, Calea Mănăștur, Strada Uzinei Electrice, Strada Oțetului și Strada Mărginașă”. Prin acest proiect, municipalitatea vizează dezvoltarea durabilă, îmbunătățirea mobilității urbane, creșterea accesibilității și creșterea siguranței pietonilor și a participanților la trafic, dar și creșterea calității vieții în general”, a anunţat primarul Clujului, Emil Boc.

Lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor se vor desfășura pe o suprafață totală de 40.551 mp. Modernizarea coridorului pe axa Est-Vest se va realiza prin reducerea suprafeței carosabile, rezultând pe Calea Mănăștur 4 benzi de circulatie cu gabarit redus – 2 benzi dedicate pentru transportul public și 2 benzi pentru circulatie rutieră (lățime de 3m). Calea Moților – segmentul dintre str. Mărginașă și str. Clinicilor – va avea aceeași configurație cu cea de pe Calea Mănăștur.

Pe segmentul Clinicilor – George Coșbuc, circulația se va desfășura în sens unic, pe direcția spre Calea Mănăștur, circulația în ambele sensuri fiind posibilă doar pentru transportul public în comun, prin benzi dedicate.

Pentru axa Nord-Sud se propune realizarea unei artere directe, care să asigure legătura rutieră, velo și pietonală pe următorul traseu: Pod Garibaldi – Str. Uzinei Electrice – Str. Oțetului – Str. Mărginașă. Pentru acest segment au fost necesare exproprieri. De asemenea, se va construi un pod peste Pârâul Morii, și se va extinde str. Oțetului la 4 benzi de circulație. Pe ambele sensuri de circulatie vor exista piste pentru biciclete și trotuare extinse. Pe str. Mărginașă se propune lărgirea la 3 benzi în zona intersecției cu Calea Mănăștur – Calea Moților.

În cadrul proiectului se vor planta un număr de 67 arbori foioși, 33 arbori foioși ornamentali, 167 arbuști înalți, 31 arbuști ornamentali și 175 plante perene.

Toate intersecțiile și trecerile de pietoni de pe segmentele de stradă asupra cărora se intervine prin proiect vor fi semaforizate și gestionate printr-un sistem inteligent de management trafic – prevăzut cu sisteme de prioritizare a mijloacelor de transport public. De asemenea, sistemul de iluminat public LED prevăzut prin proiect permite funcționarea pe diferite nivele de putere și pe diferite paliere orare.

Se lărgesc și se modernizează Calea Moților, Calea Mănăștur și străzile adiacente

Executantul lucrărilor: ARL Cluj SA.

Valoarea contractată: 26.502.699,47 lei fără TVA.

Durata contractului: 18 luni din care 3 luni proiectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.