Folosirea seducției pentru a profita de anumite persoane și bineînțeles pentru obținerea de beneficii nu este nouă, această metodă este folosită din cele mai vechi timpuri.

Se spune că în dragoste și război este permis orice, aparent la această sintagmă mai pot fi adăugate și alte domenii printre care și spionajul. Arta seducției a fost folosită pentru prinderea de foști naziști de către serviciile israeliene Mossad sau chiar de către iubita lui Fidel Castro, agent CIA.

Lisa Howard și Fidel Castro

Cel mai mare succes a avut loc în timpul Războiului Rece, unde s-au făcut remarcate serviciile de spionaj rusești, germane sau americane. Este celebră cartea “Vrabia Roșie” scrisă de fostul agent CIA, Jason Matthews în care este explicat procesul prin care trece o fostă balerină la școala de sexspionaj din Kazan, Rusia.

Jennifer Laurence, în rolul Dominika Egorova în Vrabia Roșie.

O altă persoană care s-a făcut remarcată în acest domeniu este Markus Wolf, șeful serviciilor secrete al Germaniei de Est. Acesta este după spusele multor analiști, cel mai bun spion din timpul Războiului Rece. Markus, a înființat în Germania brigada “Romeos”, aici erau aleși tineri aspectuoși care erau antrenați special pentru a seduce angajate ale ambasadelor și nu numai, cu scopul de a obține date secrete.

Markus Wolf

Unul dintre cele mai mediatizate cazuri din ultima perioadă este cel al Annei Chapman, spion rus în Statele Unite. Povestea acesteia este una ruptă din filme, tatăl ei a fost un respectat spion KGB la ambasada Rusiei în Kenia. Anna, a avut mai multe identități cum ar fi Anna Kushchenko sau Anya Kuschenko. Aceasta și-a obținut cetățenia engleză în urma mariajului cu Alex Chapman, relația celor doi a durat patru ani. Aceasta a început o nouă relație cu un deținător a unui lanț de restaurante din Statele Unite, Michel Bittan. Într-un final a fost prinsă de către FBI în anul 2010 pentru că a transmis informații secrete la Moscova. După acest eveniment, a fost deportată în Rusia unde a ocupat mai multe funcții importante de consilier.

Anna Chapman

Au existat și ținte românești ale acestei practici, cum ar fi cazul celebru al consulului României în Republica Moldova, Ion Nuică, care a fost filmat în timp ce întreținea relații sexuale cu o angajată a Consulatului în anul 2009. Imaginile au fost făcute publice iar astfel și-a dat demisia și nu a mai candidat pentru o poziție similară. Mai multe cazuri ale acestor practici pot fi găsite și în cartea “Sex, spionaj și poliție politică în Epoca de Aur” scrisă de Emil Berdeli.

Ion Nuică

Citește și: TOP 10 cei mai musculoși politicieni români

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.