Poliţia a anunţat că există un cerc de suspecţi. Un dispozitiv exploziv plasat în maşină şi acţionat de la distanţă – e principala ipoteză pe care o cercetează anchetatorii în privinţa exploziei de azi dimineaţă din Arad.

Ingineri auto, despre cazul de la Arad: „A fost ceva premeditat.”

Poliţiştii au un cerc de suspecţi în cazul exploziei maşinii din Arad, a anunţat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan. Acesta a precizat că în  dosar sunt audiaţi mai mulţi martori şi au fost ridicate probe de la faţa locului, care vor fi analizate în laborator.   Poliţiştii au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere din zonă şi au prelevat probe de la locul exploziei, a explicat Georgian Drăgan, care a precizat că anchetatorii beneficiază de sprijinul specialiştilor pirotehnişti de la SRI.

„Toate persoanele care ar putea avea legătură cu acest tragic eveniment vor fi audiate – vorbim aici de martori, martori oculari care au asistat la acest tragic eveniment”, a declarat Georgian Drăgan sâmbătă la Digi24.

În plus, el a precizat că anchetatorii au format deja un cerc de suspecţi în acest caz. „Din datele pe care le deţin în acest moment, colegii au întocmit deja un cerc de persoane bănuite în această cauză”, a mai spus purtătorul de cuvânt, adăugând că sunt luate în calcul toate ipotezele.

Maşina unui om de afaceri din Arad a explodat sâmbătă dimineaţă, provocând moartea şoferului. Presa locală scrie că explozia a fost atât de puternică, încât a spart geamurile locuinţelor din apropiere. Un dispozitiv exploziv plasat în maşină şi acţionat de la distanţă – e principala ipoteză pe care o cercetează anchetatorii în privinţa exploziei de azi dimineaţă din Arad.

Un comunicat al SRI arată că au fost prelevate din maşină substanţe pentru care se face expertiză pirotehnică. 

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here