Darius Vâlcov, fost consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului preşedinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a plagiat un sfert din teza de doctorat în finanţe fără să indice vreo sursă, a decis Comisia de Etică şi Deontologie Profesională de la Academia de Studii Economice (ASE) în urma unei sesizări primite la scurt timp după ce PressOne a dezvăluit că teza de doctorat a lui Vâlcov este plagiată, transmite news.ro.

”49,72 pagini, reprezentând 23,45% din cele 212 pagini propriu-zise ale tezei de doctorat, respectiv 49,72% din cele 100 de pagini supuse analizei, sunt expresia unui caz de plagiat, aşa cum este acesta definit de prevederile Legii 206/2004 aplicabile la data susţinerii publice a tezei de doctorat”, se arată în raportul Comisiei de Etică a ASE.

Decizia de plagiat a fost luată în data de 26 iulie 2019 de către toţi cei 11 membri prezenţi, însă abia la finalul săptămânii trecute a fost făcută publică pe site-ul ASE

sursă: stiripesurse.ro

1 COMENTARIU

  1. Expresia plagiatului e 49,72% din 100 pag. supuse analizei. Dar: LEGE CADRU Nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la SECTIUNEA a 2-a, Alte drepturi salariale, pentru deținerea titlului ştiintific de doctor, ART. 14 alin. (1) si (2) pag. 7, zice că indemnizația primită de bugetarul cu doctorat e 950 spre1000 de lei pe lună. Și pe Pământ. https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/L_153_2017.pdf Unele articole „ştiințifice” au scopul de a îndeplini formal (uz de FALS, dacă au fost plagiate) indicatori pe baza cărora se primesc finanțări din banii publici ! http://www.ad-astra.ro/journal/9/florian_reviste_locale.pdf spune că „Majoritatea revistelor ştiinţifice româneşti nu servesc ştiinţa”, ceea ce sugerează că servesc la altceva. La ce ? „Carteluri transnaționale de citări nefundamentate“ despre care citim pe https://newsweek.ro/actualitate/25-dintre-articolele-stiintifice-publicate-in-romania-sunt-maculatura că „Science Magazine“ a scris că România se situează pe locul 2 în lume (doi) după Iran la numărul de articole științifice retrase ? Plagiate oare ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.