Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează, în perioada  30 septembrie – 6 octombrie 2019, sub egida „Săptămânii Mondiale a Investitorului“ (World Investor Week – WIW), demers inițiat de International Organization of Securities Commissions (IOSCO), o serie de evenimente educaționale în București. Acestea au drept scop conștientizarea importanței dobândirii noțiunilor specifice piețelor financiare non-bancare de către tineri, dar și de către publicul larg.

Prima acțiune din săptămâna WIW, aflată la a treia ediție, a reunit astăzi, la Bursa de Valori București, aproape 100 de liceeni care au participat la deschiderea ședinței de tranzacționare. Acest eveniment a inclus o prezentare a Bursei, dar și un moment educativ destinat elevilor prezenți și are drept obiectiv informarea tinerilor cu privire la principiile și la mecanismele bursiere.

Evenimentul principal al World Investor Week va fi reprezentat de Conferința „Contribuția pieței financiare non-bancare la dezvoltarea economiei românești“. Dezbaterea va reuni joi, 3 octombrie 2019,   la Academia de Studii Economice din București, reprezentanți ai piețelor financiare non-bancare, ai mediului de afaceri și ai mediului academic.

„ASF continuă dezvoltarea și diversificarea programelor de educație financiară, întrucât își dorește să fie cât mai aproape de publicul larg. În contextul dezvoltării tehnologiilor în domeniul financiar, avem nevoie de un investitor de retail educat, care să poată lua deciziile în cunoștință de cauză“, a declarat Președintele ASF, domnul Leonardo Badea.

În cadrul WIW sunt programate o serie de acțiuni la nivelul învățământului gimnazial, liceal și universitar, dar și în parteneriat cu operatori ai pieței de capital.

World Investor Week este susținută de Președinția G20, de Banca Mondială și de alte instituții internaționale precum: Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Centrul de Excelență pentru Educație Financiară Globală și Forumul Internațional pentru Educația Investitorilor.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este membră a IOSCO și în această calitate susține demersurile organizației, care a lansat în 2017 conceptul World Investor Week, conștientizând nevoia de educație financiară a investitorilor în contextul unei piețe financiare în schimbare și a unui comportament bazat din ce în ce mai mult pe asumarea unor riscuri mari.    

ASF desfășoară anual un program de educație financiară care pentru anul școlar 2019 – 2020 include circa 500 de școli din toate județele țării, plus Municipiul București. În cadrul Laboratorului Academic, programul ASF destinat dezvoltării educației financiare în învățământul universitar, vor fi organizate seminarii pe tot parcursul lunii octombrie în centrele universitare partenere ale ASF.

Evenimentele organizate de ASF sub egida WIW

·         „Clopoțelul sună la BVB!“ – eveniment care a reunit la Bursa de Valori București aproape 100 de elevi la deschiderea ședinței de tranzacționare. Elevii au participat la un seminar interactiv despre produse financiare non-bancare;

·         Programul de educație financiară pentru liceele cu profil economic. Spre deosebire de programul realizat de ASF la nivel național pentru mediul preuniversitar – „Să vorbim despre piața financiară nebancară“, acest program va cuprinde trei module, aprofundând noțiunile de învățare și generând un set mai larg de competențe;

·         Programul train-the-trainer pentru profesorii din învățământul preuniversitar. În parteneriat cu Institutul de Studii Financiare, ASF va organiza și în acest an seminarii prin care oferă cadrelor didactice baza informațională necesară pentru predarea în cadrul disciplinelor Educație economico -financiară, Economie sau Antreprenoriat a noțiunilor aferente funcționării piețelor financiare non-bancare;

·         Activitate de cercetare în educație derulată în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană – lansarea unui chestionar de cercetare a gradului de rezistență al antreprenorilor la finanțarea prin intermediul pieței de capital. Acest studiu urmărește să aducă o contribuție la dezvoltarea pieței de capital din România prin evidențierea motivelor care împiedică/rețin antreprenorii să se finanțeze prin intermediul pieței de capital;

·         Conferința „Contribuția pieței financiare non-bancare la dezvoltarea economiei românești“, ASE București;

·         Depozitarul Central va oferi, la sediul său, posibilitatea înregistrării contului IBAN în mod gratuit pentru deținătorii de instrumente financiare;

·         Lansarea hub-urilor regionale de dezvoltare pentru stimularea finanțării prin intermediul pieței de capital. Pentru fiecare regiune de dezvoltare din România va fi stabilit un oraș (hub), iar antreprenorii din fiecare regiune vor fi informați, prin diverse acțiuni locale, cu privire la posibilitatea finanțării prin intermediul pieței de capital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.