Primarul comunei Florești, Horia Șulea a anunțat că Proiectul finanţat din foduri de la bugetul local, “REALIZAREA A 4 STAŢII DE POMPARE APE UZATE, MENAJERE ŞI PLUVIALE, SISTEMATIZAREA CANALIZĂRII MENAJERE PE STRĂZILE URUŞAGULUI ŞI D. MOCANU, LOC. FLOREŞTI”, se apropie de sfârşit. După ce la mijlocul lunii mai au fost executate lucrări ample în zona străzilor Uruşagului şi D. Tăuţan, acum, executantul lucrării trece la faza de aducere la stadiul iniţial al carosabilului. În acest sens, VINERI, 5 iunie, vor avea loc lucrări de asfaltare pe Uruşagului şi D. Tăuţan, pe anumite segmente. Lucrările vor dura între orele 8-14, traficul auto fiind închis.

De asemenea, accesul în Terra va fi permis. Traficul auto va fi dirijat pe ruta alternativă, semnalizată corespunzător: D. Tăuţan – D. Mocanu – Porii – Uruşagului, traseu reabilitat special în acest sens.

În ceea ce priveşte transportul în comun de persoane, acesta de asemenea va suporta modificări. Astfel, linia M22 va circula pe traseul deviat DN1/Avram Iancu – D Tăuţan – D. Mocanu – Eroilor – Dn1/Avram Iancu, cu staţie de îmbarcare pe D. Mocanu.

Menţionăm că lucrările de reparaţii cad în sarcina executantului lucrării adjudecate prin licitaţie, SC Boccardo Enterprise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.