„Asociaţia Judecătorilor din România” ia poziție împotriva unui OUG pe modificarea Codului Penal

„Asociaţia Judecătorilor din România”, organizaţie profesională de judecători, prin Preşedinte judecător dr. Sergiu-Leon Rus, îşi precizează public poziţia faţă de Proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, aflat în dezbatere publică până în data de 24 ianuarie 2017, în temeiul art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, în sensul că solicită Guvernului eliminarea din proiect a modificărilor preconizate în privinţa art. 297 și 298 din Codul penal, prin care se realizează o dezincriminare a infracţiunilor de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, doar parţială în aparenţă, însă aproape completă în practică.

„Asociaţia Judecătorilor din România” consideră că dezincriminarea propusă va constitui o încurajare deschisă adresată funcţionarilor de a nesocoti şi încălca legea şi drepturile particularilor, fără a risca nimic şi fără a răspunde efectiv.

Prin proiect se propune ca infracţiunea de “abuz în serviciu” să nu existe decât în situaţiile în care se produce o pagubă mai mare de 200.000 de lei şi se afirmă – ca justificare a necesităţii -, atât în preambul, cât şi în nota de fundamentare, că prin Decizia nr. 405/2016, instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constat că dispozițiile art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

Însă, în aceeaşi decizie Curtea Constituţională a mai considerat neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Această corecţie importantă impusă de Curte nu a fost menţionată în proiectul de modificare, a cărui singură ţintă pare a fi fost dezincriminare parţială a infracţiunii de abuz în serviciu, prin plafonarea – extrem de înaltă – a punctului de început al răspunderii penale.

Această concluzie este îndreptăţită suplimentar de analiza altor elemente ale Deciziei CCR nr. 405/2016, la care Curtea Constituţională s-a referit, în opinia noastră, ultra vires, fără legătură cu dispozitivul şi cu ceea ce a decis efectiv. Este adevărat că instanţa constituţională a constatat că, în prezent, orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, poate intra în sfera normei de incriminare, iar această constatare a determinat Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voința legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Curtea a exprimat însă o simplă rezervă şi nu a sancţionat, în nici un mod, eventuala voinţă a legiuitorului de a nu stabili o limită inferioară, astfel încât acest plafon care acum se propune nu îsi poate avea izvorul în decizia Curţii. Pe de altă parte, chiar dacă Curtea ar fi fost mai tranşantă, ar fi fost vorba despre o simplă opinie, prima facie şi neangajantă, fără legătură cu dispozitivul şi care ar fi putut fi avută în vedere de Guvern doar ca simplu reper teoretic şi ca simplă posibilitate, nu ca obligaţie. Că Guvernul a înţeles sensul acestei „constatări” a Curţii o dovedeşte faptul că a ignorat aici alte noţiuni şi alte concepte la care ordonanţa în stadiul de proiect nu se referă şi le ignoră – cum este cea de „act” – alegând să reglementeze strict numai chestiunea pragului de incriminare.

Modificarea preconizată are în justiţie două consecinţe fundamentale, negative, periculoase:

– pe de o parte, contrar a ceea ce se afirmă ca deziderat în această perioadă, îngrădeşte până la eliminare răspunderea judecătorilor şi procurorilor;

– expune judecătorii abuzurilor de funcţie la care pot recurge – de acum fără teamă – conducătorii instanţelor şi organele care gestionează cariera judecătorilor; este complet eliminată răspunderea penală a decidenţilor abuzivi pentru că manifestările abuzurilor acestora nu au, de regulă şi în sfera la care ne referim, o componentă patrimonială.

Măsura preconizată este profund dăunătoare şi pentru mediul de afaceri şi pentru populaţie, care vor suferi de pe urma încurajării abuzului funcţionarilor administrativi în contra dispoziţiilor legale. Întreaga administraţie funcţionează în baza principiului legalităţii, astfel încât orice nerespectare a legii atrage anularea actelor administraţiei şi răspunderea civilă şi penală a funcţionarului vinovat, reguli care trebuie să se menţină integral şi pentru viitor.

Mai trebuie avut în vedere că infracţiunea de abuz în serviciu prezintă un caracter subsidiar, rezidual, şi că ea intervine numai atunci când fapta nu se poate încadra la un nivel superior de gravitate, de cele mai multe ori din cauza dificultăţii de probare; abuzul în serviciu este anticamera faptelor de corupţie şi pragul minim al acestora, singurul mijloc de atragere a răspunderii penale atunci când nu se poate demonstra în plus, la un nivel superior. Ne întrebăm cum vor mai putea răspunde judecătorii (sau orice alt funcţionar public în sensul legii penale) care soluţionează discreţionar dosare şi cu privire la care nu s-ar putea demonstra stimulentul material.

Prin urmare, în lumina celor de mai sus, „Asociaţia Judecătorilor din România” consideră că dezincriminarea abuzului în serviciu instaurează dictatura fărădelegii.