Primăria a anunţat ONG-urile care sunt finanţate de bugetul local. Ca în fiecare an bugetul alocat este unul considerabil, astfel că ONG-urile din Cluj au profitat şi de această dată de ajutorul pe care autorităţile locale îl oferă. În jur de 297 de fundaţii şi asociaţii au depus cerere de finanţare nerambursabilă de la Primărie pentru activităţi nonprofit de interes local. În acest material vom prezenta principalele instituţii care au primit sume considerabile din banii publici.

Cine primeşte cei mai mulţi bani

În acest an cei mai mulţi bani publici s-au dus către spitalele si cluburile sportive clujene. Câteva milioane de lei au fost alocate pentru sănătate şi sport.

De departe, cea mai mare sumă solicitată de la bugetul local vine din partea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Dacă anul trecut aceştia au cerut din bugetul local 1.700.000 de lei, în acest an au cerut de la primărie suma de 2.700.000 de lei pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică. Cerea le-a fost aprobată de Primărie, astfel că o sumă considerabilă a fost alocată pentru sănătate. Şi alte spitale importante din oraş au solicitat sprijin financiar, printre ele se află şi Institutul Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Niculae Stăncioiu şi Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, care au primit 500.000 de lei fiecare din bugetul local. Încă o sumă considerabilă de 650.000 de lei a fost obţinută de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj.

Pentru Clubului Sportiv Universitatea în anul 2018 s-au oferit 2.500.000 de lei din banii publici. Pentru că în 2018 Clujul este “oraş european al sportului”, primarul Emil Boc a anunţat cea mai mare sumă din istorie: 9,5 milioane lei nerambursabili pentru sportul clujean. Cluburile şi federaţiile sportive au cerut de două ori mai mult. Suma totală solicitată a fost cu 10.923.380 lei mai mare decât bugetul anunţat de primarul Emil Boc pentru sport în acest an. Lista cuprinde un număr de 48 de cluburi, asociaţii şi federaţii sportive. Alte sume mari acordate cluburilor sportive au fost suma de 2.000.000 lei pentru Asociaţia Sportivă Fotbal Club Universitatea Cluj şi 1.550.000 lei pentru Asociaţia Club Sportiv U-BT.

Evenimentele culturale fac gaură în bugetul local

O sumă considerabilă a cerut şi Asociaţia Cultural-Artistică HARA, în vederea realizării proiectului ,,Cluj Symphony Experience – ediţia a II-a”. Preşedintele asociaţiei este Flavius Buzilă, solistul trupei Hara, formaţie a cărei ultime piese se intitulează „Ne vedem la Cluj”, o parte din videoclip fiind filmat în Piaţa Unirii.

Asociaţia Photo Romania cere suma de 90.000 lei pentru proiectului ,,PhotoRomânia Festival 2018” , o sumă relativ mică cu cea pe care a primit-o în anul 2016, şi anume 500.000 de lei. Photo Romania Festival este cel mai mare festival de artă fotografică din România.

După scandalul de la Fabrica de Pensule din 2016, Adrian Ghenie împreună cu ceilalţi fondatori ai fabricii, au inaugurat anul trecut cel mai nou centru de artă din România. Proiectul este şi în acest an finanţat de primărie cu suma de 240.000 de lei.

500.000 lei de la bugetul local pe anul 2018, au fost alocaţi pentru “Asociaţia Cultural-Artistică Vulturii Carpaţilor” pentru proiectul ,,Marea Unire”.

Opera Română vrea să scoată din nou artiştii în stradă, pregătindu-le clujenilor noi spectacole montate în aer liber, după o serie de astfel de evenimente care i-au atras multe aprecieri. Asociaţia Asociaţia Culturală „Opera 2 You” a venit cu proiectul ,,OPERA APERTA 2018 @ CLUJ100”, pentru care solicită 400.000 de lei.

Asociaţia Culturală Eikon, odată cu ,,Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, ediţia a VI-a”, a primit suma de 200.000 de lei.

Consorţiul Studenţilor din România pentru ,,Transylvania Music Event ediţia a X-a – TME”, le-a fost alocat bugetul de 150.000 de lei. Transylvania Music Event este unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din nord-vestul României şi susţine candidatura oraşului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Asociaţia Centrul Cultural Clujean, care dezvoltă proiecte cu impact cultural, social a primit din bugetul statului 400.000 de lei pentru proiectul ,,Cultură-Comunitate-Impact”.

Alt eveniment cultural finanţat de primărie este Asociaţia Zilele Culturale Maghiare din Cluj, care a primit suma de 450.000 de lei pentru ,,Zilele Culturale Maghiare din Cluj, ediţia a IX-a”.

Festivalurile nu se lasă mai prejos

Asociaţia Unusual Suspects are în plan două evenimente în acest an. Pentru Mioritmic, festival de muzică electronică, cei de la asociaţie cer suma de 50.000 de lei, iar pentru cel de-al doilea eveniment, Alandala, cer 90.000 de lei. Evenimentele Mioritmic şi Alandala sunt organizate de cei de la Clubul MIDI, club privat, dar totuşi cer bani din bugetul statului. Este o diferenţă foarte mare faţă de anul 2016 când cele doua evenimente cereau aproape 700.000 de lei din banii publici.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania TIFF, se află la ediţia a XVII-a, şi ca în fiecare an, solicită o sumă o sumă destul de măricică de la Primărie. Anul acesta este vorba de 1.400.000 de lei. TIFF a fost finanţat în anul 2002 şi este primul festival de film de lung metraj din România.

Nici Asociaţia Fapte nu se lasă mai prejos. Ei se ocupă în mare parte de Târgul de Cariere şi Jazz in the Park. Aceştia au primit în anul 2008 Premiul Naţional de Antreprenoriat din România, în 2009 au primit premiul pentru Tinerii Antreprenori ai Anului din România şi în 2013 a primit tot un premiu din partea Premiile Media de Excelenţă. Ca în fiecare an, organizează nelipsitul festival de muzică jazz, “Jazz in the Park”. Ei pentru asta cer 270.000 de lei.

Pentru Fundaţia Corvineum, în vederea realizării proiectului ,,Festivalul Internaţional de Teatru. Interferenţe, ediţia VI- Memoriile Războiului”, s-a alocat suma de nici mai mult nici mai puţin de 450.000 de lei.

Asociaţia Student Plus – TIMAF vrea din bugetul local 180.000 lei. TIMAF este un festival care veşnic primeşte bani din bugetul local. În spatele Asociaţiei Student Plus se află Bogdan Buta, unul dintre organizatorii Untold.

Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, a revenit după o scurtă pauză pe care a luat-o în 2017. Pentru ,,Festivalul Internaţional Comedy Cluj ediţia a IX-a”, primăria a aprobat alocarea a 150.000 de lei. De-a lungul celor opt ediţii deja desfăşurate, Comedy Cluj a proiectat peste 950 de filme de comedie, iar la ediţia din 2015 s-au introdus primele spectacole de teatru de comedie.

Ion Novăcescu, etern abonat la banii clujenilor

Client fidel la banul public, Ion Novăcescu, prin Fundaţia Armonia, va primi 80.000 de lei şi anul acesta pentru “Berăria Culturală”, care este un eveniment privat.

În anii trecuţi, din bani publici s-a plătit mâncarea şi băutura pentru invitaţii lui Ion Novăcescu, care erau preponderent personaje controversate din politica locală.

La alte evenimente, participanţii îsi plătesc din buzunar consumaţia, care se transformă în câştigul lui Novăcescu. Trebuie precizat faptul că au fost situaţii când s-a perceput taxă de intrare la Berăria Culturală, deşi din banul public s-a organizat un eveniment privat.

Numărul persoanelor care calcă pragul acestui eveniment nu depăşeşte câteva zeci de persoane, deci vă puteţi da seama cât de mare importanţă are acest eveniment pentru comunitate. Poate, în cele mai fericite cazuri, depăşeşte 100 de oameni în audienţă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.