Omul politic Corneliu Coposu, membru al Partidul Național Țărănesc (PNȚ) istoric și președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota, județul Sălaj.
A urmat studii juridice și economice la Universitatea din Cluj, în perioada 1930-1934. A obținut un doctorat în drept.
După terminarea studiilor, a colaborat cu ziarul clujean „România Nouă”, „Mesajul” (Zalău), oficiosul Bisericii Române Unite cu Roma, ziarul „Unirea” din Blaj.
A devenit membru și președinte al Organizației Tineretului Universitar al PNȚ Cluj, în 1935. A deținut această funcție până în 1937, an în care a devenit secretar personal al lui Iuliu Maniu, însoțindu-l, în perioada 1937-1940 în misiunile sale politice. În 1940 a devenit secretar politic al lui Iuliu Maniu, iar în 1945, președinte al filialei PNȚ Sălaj.
După 1940, a colaborat cu o serie de publicații precum: „Ardealul”, „Zorile”, „Dacia”, „Șantier”, „Curentul”, „Cuvântul Liber”, „Dreptatea”, scrie site-ul corneliu-coposu.ro.
În 1942 s-a căsătorit cu Arlette Marcovici, fiica generalului Marcovici. Arlette Coposu a făcut închisoare între 1950 și 1964 și a murit în 1965.
În 1945 a fost ales președinte al filialei Sălaj a PNȚ, în anul următor devenind secretar general adjunct al aceluiași partid și secretar al Delegației Permanente (1946-1947).
A fost arestat, la 14 iulie 1947, însă până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 a fost condamnat la muncă silnică pe viață pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare și crimă contra reformelor sociale”, fiindu-i confiscată averea. A executat 17 ani și jumătate de închisoare, dintre care opt ani a fost în izolare totală. A fost eliberat în 1962, după ce a trecut prin 12 închisori, inclusiv coloniile de muncă de la Canal-Poarta Albă și Capul Midia. Din 1962 până în 1964, a avut regim de domiciliu forțat în localitatea Rubla, din Bărăgan.
Revenit în Capitală, a fost ținut sub urmărire permanentă și chemat de mai multe ori la Securitate. A lucrat ca muncitor necalificat pe șantierele de construcții, fiind angajat la Întreprinderea de Construcții Montaj București, atelierul de tâmplărie mecanică.
În noaptea dinspre 22 spre 23 decembrie 1989, a anunțat reintrarea în viața publică a PNȚ, sub denumirea de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD). A fost numit, de grupul de refacere a partidului, președinte al PNȚCD până la primul Congres din 27-29 septembrie 1991, în cadrul căruia a fost ales președinte. În 1992, a fost ales senator de București, pe listele PNȚCD. A rămas președintele PNȚCD până la moarte.
