Alexandra Măceșanu

Pe 24 iulie 2019, adolescenta de 15 ani Alexandra Măceșanu a fost răpită în Caracal de Gheorghe Dincă. Fata a apelat autoritățile de 3 ori, cerându-le ajutorul, însă intervenția autorităților a fost tardivă- după aproape 19 ore. Cel care a sechestrat adolescenta a declarat că a ars-o.

Mai jos, radiografia cazului care a revoltat şi cutremurat România, potrivit Mediafax.

– 24 iulie 2019 – Alexandra Măceşanu este răpită de Gheorghe Dincă. Ea se urcă în maşina lui, „la ocazie”.

– 25 iulie 2019 – 11 dimineaţa Alexandra Măceşanu a sunat de 3 ori la 112. Convorbirile sunt şocante. Agentul de Poliţie îi spune la un moment dat: „Nu mai ţine linia ocupată”. A doua oară când sună, Alexandra este preluată de un alt operator STS, care o întreabă din nou cine ea, iar ea spune „Sunt fata răpită”. Schimbul de replici este greu de relatat, cu întrebări deloc pregătite, care nu duceau niciunde şi care nu ajutau deloc victima.

– 26 iulie 2019 – 6 dimineaţa – poliţiştii au primit mandatul şi au intrat în casa lui Gheorghe Dincă. Sunt găsite rămăşiţe umane într-un cazan de pe proprietatea principalului suspect. Anchetatorii au găsit bijuterii, dinţi şi oase, toate fiind transportate la Institutul de medicină Legală.

– 26 iulie 2019 – Chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, a declarat, vineri seara, la Caracal, că a luat act de demiterea sa pentru intervenţia defectuoasă în cazul fetei de la Caracal, despre care există indicii că a fost ucisă. Buda a spus că apelul Alexandrei s-a terminat cu „Vine, vine”.

– 26 iulie 2019- Adjunctul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt, Nicolae Eugen Alexe, a fost destituit.

– 27 iulie 2019 – Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, şi-a recunoscut ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei, spunând că fetele au vrut să întreţină relaţii sexuale cu el, dar apoi s-a iscat un scandal în ambele cazuri şi le-a lovit mortal pe fete.

– 28 iulie 2019 – Au fost proteste în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Capitală. S-a scandat „Şi eu sunt Alexandra”. În Bucureşti, poliţiştii care asigurau ordinea au fost huiduiţi de protestatari. La Caracal, în faţa casei unde era audiat Dincă, 200 de oameni strigau „N-aţi făcut nimic”.

– 30 iulie 2019 – Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că rapoartele STS şi MAI pe cazul Caracal, prezentat în CSAT, au arătat deficienţe grave, inclusiv atitudinea refractară a lucrătorilor poliţiei faţă de victimă, preşedintele catalogând întârzierile drept „criminale”.

– 2 august, Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, declara că ADN-ul din oasele găsite de la domiciliul lui Gheorghe Dincă şi analizate de INML este al fetei.

– 5 august 2019 – Ministrul interimar de Interne de la acea vreme, Mihai Fifor, a anunţat că 217 angajaţi MAI sunt implicaţi în operaţiunile de la Caracal, dintre aceştia 46 fiind poliţişti de la combaterea criminalităţii organizate.

– 7 august 2019 – Familia Luizei Melencu a depus o cerere la DIICOT în dosarul anchetei în cazul din Caracal prin care solicită daune morale în valoare de 300.000 de euro.

– 14 august 2019 – Rămăşiţele găsite de către procurorii DIICOT în liziera din pădure de lângă casa din Caracal aparţin unei fete cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu, anunţă DIICOT. Asta înseamnă că se confirmă a doua victimă a lui Gheorghe Dincă.

– 7 septembrie 2019 – Procurorul din Caracal, Cristian Ovidiu Popescu, care a stat până la ora 6 pentru a intra în casa lui Gheorghe Dincă, va fi pus sub învinuire de către procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, alături de trei poliţişti.

– 27 noiembrie 2019 – DIICOT anunţă că a fost reţinut Ştefan Risipiţianu, un bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât cel reţinut, cât şi Dincă, au violat-o pe tânără.

– 2 octombrie 2019 – Şeful DIICOT, Felix Bănilă, anunţă că şi-a depus demisia de onoare la Ministerul Justiţiei, decizie luată în urma discuţiilor cu ministrul Justiţiei şi cu procurorul general.

– 2 octombrie 2019 – Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Ovidiu Popescu,procurorul care a intervenit în cazul Caracal, inspectorii reţinând că acesta a nesocotit, în mod grav şi nescuzabil, prevederile legale care permiteau pătrunderea în casa lui Gheorghe Dincă.

– 15 ianuarie 2020 – Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţianu au fost trimişi în judecată pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre. Cauza va fi judecată la Tribunalul Olt.

– 17 ianuarie 2020 – Giorgiana Hosu, şefa DIICOT, a spus: „Cazul Caracal a generat puternică emoţie.Îmi asum deficienţele în comunicare”.

– 15 februarie 2020 – Peste 100 de oameni participă, la 10 luni de la dispariţia Luizei, la un protest faţă de modul în care s-a intervenit în cazul răpirii Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu.

– 17 iulie 2020 – Gheorghe Dincă a contestat arestul preventiv. Instanţa i-a respins cererea ca fiind tardivă.

– 24 iulie 2020 – Un an de la răpirea Alexandrei Măceşanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.