Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi investighează un caz de tentativă de omor ce a avut loc în municipiul Iaşi. Agresorul şi-a recunoscut fapta pe Facebook.

Un individ de 28 de ani din Iasi a fost reţinut în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce a înjunghiat un tânăr, care se află în stare gravă la spital. Agresiunea a avut loc în jurul orei 21.00, în parcarea unui supermarket din Iaşi, acolo unde agresorul şi victima îşi dudăseră întâlnire pentru a se bate. Agresorul avea un conflict mai vechi cu victima şi, in ultimele zile, a postat mai multe imagini live pe Facebook in timp ce îşi ameninţa dusmanul. Aseară, Ionut Chiriac s-a întâlnit cu victima sa şi, după ce a fost lovit, a scos un cuţit şi l-a înjunghiat pe cealaltă tânăr.

Acesta a fost transportat la spital. Imediat după incident, agresorul a transmis live, pe Facebook, şi a povestit ce a făcut. Venirea forţelor de ordine a fost surprinsă in acel live. „A venit fraierul, l-am aşteptat unde a zis jumătate de oră. Şi mi-a dat neveu. M-am julit puţin la cot. Încă stau cu brişca în mână. Mi-a dat neveu. M-am ridicat de jos. I-am dat şi eu, de acum cred că e la spital. Mă ia politia. Moare ăla. Aia e. Un fraier mai puţin. (…) Uite şi garda. Da, e garda. Cred că au venit pentru mine. Trebuie să arunc şi brişca. Am aruncat-o. „, spune agresorul în live-ul de pe Facebook.

Chiriac a fost reţinut de Parchet la ora 3.00 şi va fi dus la instanţa cu propunere de arestare. Victima, Ştefănel I., a declarat la spital că agresorul său îi datora 2.000 de lei. Victima a fost înjunghiată de trei ori şi, după operaţie, starea sa s-a îmbunătăţit. 

VIDEO AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.