Vicepreşedintele PNL Bucureşti, Ovidiu Raeţchi: Este ridicol că Tăriceanu – cu 20 de penali pe listele pentru parlamentare – vrea să legifereze în domeniul justiției
 
Vicepreședintele PNL București, deputatul Ovidiu Raețchi, a afirmat – în legătură cu inițiativa înființării unei Autorități Naționale pentru Interceptarea Comunicațiilor – că este ridicol că președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care susține aproximativ 20 de penali pe listele pentru parlamentare vrea să legifereze în domeniul justiției:
 “Înfiinţarea unei aşa-zise Autorităţi Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor, sub control parlamentar, este doar cea mai recentă invenţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de a pune sub control justiţia. Este de-a dreptul ridicol că Tăriceanu – la rândul său trimis în judecată de DNA- şi cu 20 de penali pe listele pentru alegerile parlamentare, vrea să legifereze în domeniul Justiţiei. ALDE a devenit un fel de insulă Elba a penalilor din politică. Deşi, în mod normal, politicienii cu probleme cu legea ar trebui să facă un pas în spate, exilul la ALDE a devenit cea mai recentă modă în rândul acestora. Presa a nominalizat deja aproximativ 20 de politicieni cu probleme cu legea puşi pe liste de ALDE, dar sunt sigur că Tăriceanu nu se opreşte aici. Astfel, printre alții, pe listele ALDE o să îi găsim pe Tudor Pendiuc (trimis în judecată pentru corupție), Dorinel Ursărescu (condamnat la un an de închisoare cu suspendare), Andrei Voloșevici (trimis în judecată pentru abuz în serviciu), Mircea Moloț (urmărit penal pentru trafic de influență), Ion Ariton (trimis în judecată), Cristian David (trimis în judecată pentru luare de mită), Ovidiu Silaghi (urmărit penal), Gigi Chiru (condamnat în primă instanţă la şase luni închisoare cu suspendare), Steluţa Cătăniciu (acuzată de ANI de conflict de interese administrativ), Adrian Ştef(acuzat de ANI de conflict de interese penal), dar şi Daniel Chiţoiu si Varujan Vosganian, salvați de Parlament în dosarele de corupție”.
Deputatul liberal a adăugat că românii vor sancționa la votul de pe 11 decembrie partidele care vor avea pe listă candidați cu probleme cu legea:
 “Pot înţelege că, în ziua de azi, dacă vrei un parteneriat politic cu PSD, este obligatoriu să ai în partid cât mai mulţi penali și probabil acesta este liantul principal dintre partidul lui Dragnea și ALDE, dar românii vor sancționa prin vot această logică”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.