Cel puţin 53 de militari şi un civil au fost ucişi în urma unui atac terorist produs în regiunea Menaka, situată în nord-estul statului Mali, a anunţat Guvernul de la Bamako.

„În urma unui atac produs asupra unei poziţii militare din localitatea Indelimane, au fost găsiţi 54 de morţi, inclusiv un civil, şi zece răniţi. Daunele materiale sunt semnificative”, a declarat, prin Twitter, ministrul Comunicaţiilor din Mali, Yaya Sangare.

„Situaţia este acum sub control. Operaţiunile de securizare a perimetrului şi procedura de identificare a cadavrelor continuă”, a precizat Yaya Sangare.

Atentatul nu a fost revendicat, dar majoritatea atacurilor teroriste din Mali sunt atribuite Grupului pentru Susţinerea Islamului şi Musulmanilor (JNIM), format în 2017 prin fuziunea organizaţiei teroriste Al-Qaida în Maghrebul Islamic cu entităţile fundamentaliste Ansar Dine şi Al-Mourabitoun.

În urmă cu o lună, 40 de militari din Mali au fost ucişi în atacuri teroriste comise de Grupul pentru Susţinerea Islamului şi Musulmanilor (JNIM) în localităţile Boulkessi şi Mondoro, situate în apropierea frontierei cu Burkina Faso.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.