Alexandru Uioreanu, fiul şefului administraţiei judeţene, va fi trimis în arest pentru 20 de zile doar pentru că s-a întâlnit cu unul dintre vecinii blocului în care locuieşte. Chiar dacă tânărul este acuzat împreună cu alţi patru prieteni, doar pentru el magistraţii au hotărât că trebuie să facă închisoare. Gazeta de Cluj a prezentat că cererea de arestare a venit după ce şeful Consiliului Judeţean Cluj și-a anunțat intenția de a candida în toamnă la șefia PNL Cluj. Chiar dacă tânărul nu constituie un pericol public, judecătorii au hotărât trimiterea tânărului în arest.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât fără nici un drept de apel ca Alexandru Uioreanu să fie trimis pentru 20 de zile în spatele gratiilor doar pentru că el s-a întâlnit cu unul dintre vecinii lui care erau coinculpaţi în acelaşi dosar.

Tiberiu Ban, avocatul tânărului, spune că, practic, ar fi fost imposibil ca Alexandru Uioreanu să nu se întâlnească cu Adrian-Ciprian Tition, acuzat şi el în acelaşi dosar, pentru că cei doi sunt vecini. Mai mult, se pare că Tition a avut iniţiativa de a îl căuta pe Uioreanu pentru a-l face să nu îşi respecte termenii eliberării condiţionate.

„Odată cu soluţia de fond, Tribunalul a luat şi măsura preventivă de a nu părăsi localitatea, iar ÎCCJ a reţinut că nu a respectat această măsură şi că a luat legătura cu un coinculpat din dosar. Noi am dovedit şi Poliţia a confirmat că Tition a încercat să se apropie de Uioreanu şi nu a existat din partea lui Alexandru intenţia de a se întâlni cu acesta. Între ei există o duşmănie, deoarece datorită lui Uioreanu a fost condamnat Tition. Sunt vecini şi era inevitabil, având în vedere zona unde locuiesc, să se întâlnească întâmplător”, a explicat avocatul tânărului.

Cu alte cuvinte, poliţiştii l-au filat pe Alexandru Uioreanu, aşteptând ca acesta să se întâlnească accidental cu Tition, şi apoi au înaintat cererea de rearestare pentru nerespectarea eliberării condiţionate.

Alba neagra cu arestări

Recursul lui Alexandru Uioreanu la decizia Curţii de Apel Cluj de arestare preventivă a fost judecat de instanţa supremă, Uioreanu fiind citat cu mandat de aducere. Decizia instanţei supreme este definitivă și o menține pe cea a Curții de Apel Cluj care a dispus, în 12 iulie, înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive. Decizia Curţii de Apel Cluj a fost contestată de Alexandru Uioreanu la instanţa supremă, astfel că măsura arestării preventive nu a fost pusă atunci în executare. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Claudia Ilieş, declara că instanţa a admis o solicitare a poliţiştilor Secţiei III Cluj-Napoca, de înlocuire a interdicţiei de părăsire a ţării dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive pentru 20 de zile.

Fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că „inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane”.

În 3 ianuarie, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie a admis cererea de eliberare pe cauţiune a lui Alexandru Uioreanu, cauţiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost contestată de procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost atunci eliberat. La sfârşitul lunii ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest.
Arestare cu dedicație

Una dintre condițiile condamnării cu suspendare a fost ca Alexandru Uioreanu să nu se mai întâlnească cu prietenii lui. Polițiștii de la Antidrog l-au filat zi și noapte și, la un moment dat, când tânărul s-a întâlnit cu unul dintre amicii lui, polițiștii au făcut o cerere de rearestare pentru nerespectarea condițiilor din condamnare. Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au admis de îndată cererea de rearestare și au dat o soluție favorabilă polițiștilor.

”Admite sesizarea formulată de către Secţia 3 Poliţie şi dispune înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpatul U.H.A., cu măsura arestării preventive a acestuia pe o perioadă de 20 de zile începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă , la rămânea definitivă a prezentei încheieri”, arată soluția magistraților de la Curtea de Apel Cluj.

Codul penal l-a scăpat de închisoare

“În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul judecăţii”, prevede articolul 145, aliniat 3 din Codul de procedură penală care l-a scăpat de închisoare pe Alexandru Uioreanu.

 

Ştefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.