China a introdus testele anale pentru cetăţenii pe care îi consideră că au risc mai ridicat de a se infecta cu Covid-19, relatează Bloomberg. Medicii spun că procedura poate fi mai eficientă în detectarea virusului.
Oficialii au prelevat astfel de teste de la locuitorii din unele cartiere din Beijing. Totodată şi cei aflaţi în instituţiile de carantinare au fost testaţi cu aceeaşi metodă.
Focarele apărute, în ultima perioadă, în mai multe oraşe din nordul Chinei au determinat lansarea unei campanii de testare în masă. Până acum, testele au fost efectuate folosind beţişoare cu tampon de vată pentru gât şi nas. Dar metoda testelor anale „poate creşte rata de detectare”, deoarece virusul persistă mai mult în anus decât în tractul respirator, a declarat Li Tongzeng, un medci de la spitalul You’an din Beijing.
Utilizatorii platformei de socializare Weibo, un fel de Twitter al Chinei, au avut reacţii mixte cu privire la măsura introdusă de autorităţi.
„Sunt norocos că m-am întors în China mai devreme”, a scris un utilizator. „Nu atât de dureros, dar de o umilinţă extremă”, a spus altul.
„Am făcut două teste anale, de fiecare dată când am făcut unul, a trebuit să fac unul şi din gât. Mi-a fost teamă că asistenta a uitat să folosească un test nou”, a spus, în glumă, un utilizator de pe Weibo.
CCTV a declarat că testele anale nu vor fi utilizate la scară largă, precum alte metode, pentru că metoda nu este „deloc convenabilă”.
Pe măsură ce cazurile cresc la nivel global, China a impus restricţii tot mai stricte pentru persoanele care călătoresc din afara ţării, pentru a menţine nivelul de răspândire aproape de zero.
De asemenea, China a înăsprit restricţiile şi pe plan intern. Beijinul a anunţat că persoanele din zonele cu risc mediu sau ridicat vor fi interzise în oraş, pentru a reduce riscul transmiterii virusului în perioada Anului Nou chinezesc.
Pentru a călători în China, trebuie să ai mai multe teste Covid-19 negative şi totodată să stai în carantină timp de două săptămâni.