Consiliul Judeţean Cluj aduce la cunoştinţa participanţilor la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că au fost finalizate lucrările la un nou drum judeţean, reuşindu-se ducerea la bun sfârşit a lucrărilor de reabilitare a drumului DJ 161E Habadoc – Buza – Feldioara – Hodaie.

„Cel mai important mesaj pe care îl transmitem clujenilor prin finalizarea modernizării acestui drum este acela că nu doar drumurile principale sau cele care fac legătura cu zonele de interes turistic ne preocupă, atenţia noastră îndreptându-se în egală măsură şi către drumurile care leagă comunităţi mai mici pentru că şi acestea au în egală măsură dreptul să beneficieze de dezvoltare economică şi de condiţii normale de viaţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Lucrările de modernizare şi reabilitare au vizat un tronson în lungime de 2,09 kilometri, de la kilometrul 25+420 până la kilometrul 27+510 şi au constat în aşternere de piatră spartă, strat de asfalt de bază (binder), inserţie de material geocompozit antifisură şi strat de uzură. De asemenea, au fost executate casete pentru lărgirea părţii carosabile la 5,50 metri, acostamente, şanţuri trapezoidale pereate, podeţe, parapeţi direcţionali pentru siguranţa rutieră, semnalizare rutieră verticală (table şi semne indicatoare). Pentru a se asigura condiţii optime de circulaţie, potrivit tuturor reglementărilor legale în vigoare şi a exigenţelor din domeniu, în perioada imediat următoare se vor executa lucrări de marcaje rutiere.

dscn7322

dscn7328

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.