DNA

Ies la iveală noi detalii din dosarul în care Durlea Bogdan, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, și inspectorul Zehan Florin Mihai, sunt acuzați că ar fi asigurat protecție unor firme de transport.

Potrivit surselor Gazeta de Cluj, reprezentanții societății CORRETTO MED SRL – deținută de Sopon Cristina, au fost audiați în cauză de procurorii DNA.

Șpaga ajungea la Durlea prin intermediul firmei ELLETI COM TRANS SRL, deținută de socrul său – Nuțu Fonta, printr-o schemă extrem de simplă: societățile în cauză, pe motiv că aveau un volum prea mare de muncă, erau nevoite să închirieze mașini, iar închirierile se făceau tocmai de la firma lui Nuțu Fonta.

Un alt aspect extrem de important este faprul că societatea i-a aparținut în trecut lui Bogdan Drulea, însă, în anul 2016, a concesionat părțile sociale către Dumitru Stetcu, care anul acesta a conesionat participația deținută în cadrul societății în favoarea lui Nuțu Fonta.

Reprezentanții celor două societăți au ajuns în fața procurorlor DNA pentru declarații, au transmis surse apropiate anchetei pentru Gazeta de Cluj.

Drulea și Zehan, reținuți de DNA

Drulea Bogdan și Zehan Florin Mihai au fost reținuți de procurorii DNA, miercuri, 4 octombrie, după cea au avut loc percheziții domiciliare în 24 de locații, situate pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 octombrie 2023, a suspecților: 
 
DURLEA BOGDAN ȘTEFAN, inspector șef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), pentru comiterea infracțiunilor de: 
luare de mită;

  • abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
  • efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite
  • folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

ZEHAN FLORIN MIHAI, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului Teritorial Cluj, pentru comiterea infracțiunilor de: 

  • luare de mită;
  • folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: 
 
În prezenta cauză se desfășoară cercetări, cu privire la modalitatea în care, în perioada 2021-2023, funcționari din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, printre care și suspecții Durlea Bogdan Ștefan și Zehan Florin Mihai, ar fi „protejat” mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le desfăşoare și nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-au constatat (depasirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licentei de transport, etc.). 
 
Pentru aceste „servicii”, o parte dintre funcționari, printre care și suspectul Zehan Florin Mihai, ar fi pretins și primit de la persoanele „protejate” mai multe sume de bani și alte foloase necuvenite, necuantificate până în prezent. În primăvara anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan ar fi primit de la un subaltern anumite foloase în legătură cu exercitarea atribuțiilor referitoare la numirea/menținerea în funcție a inspectorilor coordonatori județeni.

În cursul anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan, în ciuda interdicţiei de a administra societăţi comerciale, ar fi administrat în fapt o firmă cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, în sensul că ar fi înstrăinat un camion, ar fi emis mai multe facturi și ar fi încasat diverse sume de bani. 
 
Suspecților Durlea Bogdan Ștefan și Zehan Florin Mihai li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, se arată în comunicatul DNA. 


 Citește și: ICCJ oprește interceptările făcute sub acoperire fără mandat

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.