Reorganizarea Serviciului Român de Informații, cu toate că a fost ținută ”la cutie” timp de peste o lună de la săvârșirea sa a luat totuși prin surprindere ”concurența” din sistem. Nu însă prin mijloacele propriu zise de regionalizare a serviciilor județene, intenție de altfel cât se poate de onorabilă pentru eficientizarea unei structuri informative. Numai că procedura aplicată în cazul primei reorganizări majore a Serviciului Român de Informații cuprinde o ”fisură” legislativă care poate ”crăpa” în orice moment, scrie national.ro.

Citește și: Regionalizarea SRI. Reformă de proporții în principalul serviciu de informații interne al țării

Pentru că, deși la prima vedere ar putea părea doar invidioase pe decizia radicală și curajoasă deopotrivă a SRI-ului de a-și reorganiza întreaga structură teritorială, celelalte servicii nu pot înțelege în ruptul capului cum de a putut fi aceasta pusă în practică  fără a fi trecută prin CSAT. Pentru că într-adevăr pare greu, dar foarte greu de explicat ”gafa” juriștilor sereiști, care și-au dat OK-ul pe această reorganizare, fără a mai ține cont de prevederile cât se poate de clare ale articolului 26, capitolul 2, din propria lege de funcționare :” Structura, efectivele, mobilizarea rezerviștilor Serviciului Român de Informații, precum și Regulamentul de funcționare a acestuia se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Biroul executiv al Serviciului Român de Informații, în funcție de nevoi, în limitele stabilite de lege și ale efectivelor aprobate, propune Consiliului Suprem de Apărare a Țării îmbunătățirea structurilor Serviciului Român de Informații”. Și uite cum juriștii serviciului trebuie acum să-i explice în primul rând propriului director Eduard Hellvig, dar și în CSAT, fără îndoială, ceea ce de altfel pare clar chiar și pentru un student în primul an la Drept! Și anume dacă reorganizarea întregilor structuri teritoriale reprezintă sau nu o modificare adusă regulamentului intern de funcționare și o ”îmbunătățire a structurilor”! Și dacă da, atunci când anume a fost obținută aprobarea de altfel obligatorie a Consiliului Suprem de Apărare a Țării! Mai ales că nici măcar colegii de la alte structuri prezente în CSAT nu prea reușesc să își aducă aminte de vreun astfel de punct pe ordinea de zi a ultimelor ședințe…Cel puțin însă lămurirea acestui mister este una facilă, nefiind chiar atât de greu de verificat dacă Reorganizarea prin care s-a format ”noul SRI” a trecut sau nu prin CSAT, așa cum prevede ”buclucașul”art. 26…

Sabotajul rezerviștilor..

Iar clarificarea trecerii reorganizării serviciului prin CSAT nu poate decât să fie în folosul directorului Eduard Hellvig, cel care implicit și-a asumat acest efort de resetare și îmbunătățire a activității structurilor. Mai ales că fiind vorba de un proiect de modernizare, chiar nu prea vedem niciun impediment pentru care proiectul nu ar fi primit avizul CSAT…Până însă când vom afla dacă ”reorganizarea” rămâne o adevărată lovitură de imagine dată de conducerea SRI sau se poate întoarce ca un bumerang împotriva sa să remarcăm și ”sabotajul” deja ”prea ca la țară” făcut de către foști șefi de structuri la adresa propriilor servicii pe care le-au condus cu mulți ani în urmă. Astfel, dacă sepepistul Mitică Iliescu a redevenit ”operativ” mai mult pe rețelele de socializare, acolo unde ”dă din casă” fără să-l întrebe sau să-l ia prea mult în seamă cineva, cu totul altfel stau lucrurile cu mult mai activul Cătălin Harnagea. Cel care în timp ce ”lustruiește geamul” televiziunilor la orele în care ar trebui să se afle la serviciu, la Agenția unde ”atârnă” pe un salariu mai mult decât generos  este prezentat non-stop drept ”fostul șef SIE”…

Și atunci când își dă cu părerea despre conflictul dintre cine știe ce două triburi africane, despre comportamentul ursuleților care caută în coșurile de gunoi din Sinaia sau face tactica de joc a ”Naționalei” de fotbal! Că doar nu este subiect la care ”fostul șef SIE” să nu-și dea cu părerea din această psotură, deși din cunoștințele noastre există chiar un regulament, ca să nu mai vorbim de cutuma ca rezerviștii să nu transforme în circ activitatea structurilor în care au activat. Iată însă că după Iliescu și Harnage a venit acum rândul lui Costin Georgescu să dea cu bâta în baltă, acesta explicând succesul regionalizarării activității serviciului de informații într-un mod de-a dreptul halucinant :” în primul rând, baronii locali nu sunt prea veseli după această reorganizare pentru că, în principiu, ei vor să aibă oamenii lor în direcțiile locale ale serviciilor ca să poată ține totul sub control. (…) Practic, prin această reorganizare conducerea SRI le-a dat o lovitură acestor baroni, a creat o armă împotriva acestor potentați locali”. De parcă până pe 9 octombrie ”baronii” controlau serviciile locale ale SRI, după cum reiese din explicația lui Costin Georgescu! Cel care mai cere și trecerea la ”next level” al reorganizării : ”Ideal ar fi să se facă pasul următor și ca șefi de direcții regionale să fie aduși ofițeri din cu totul altă zonă geografică”!!! După care tare ne este teamă că Georgescu va cere și trecerea la ”epurare etnică”, dacă tot are viziunea separării întregii activități a serviciului pe criterii strict geografice…

Sursa: Cătălin Tache – national.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.