Patru afacerişti clujeni au construit, in urma cu caţiva ani, doua blocuri pe marginea unui deal care s-a surpat şi pune in pericol viaţa celor care locuiesc in imobilele respective. Pentru ca situaţia sa fie remediata, afaceriştii Radu Caciula, Nicolae Badiu, Ioan Repede şi Adrian Crasnic s-au gandit sa ii oblige şi pe proprietarii din vecinatate sa suporte cheltuielile pentru consolidarea dealului aşa ca i-au dat in judecata. Norocul vecinilor a fost ca judecatorul Sorina Seleşiu, preşedintele Judecatoriei Cluj Napoca, a respins plangerea afaceriştilor care i-ar fi pus pe vecini sa participe la o cheltuiala de aproximativ 2 milioane de euro.
In plina “febra” a construcţiilor, afaceriştii clujeni Radu Caciula, soţii Badiu, Gabriela şi Nicolae, au construit, impreuna cu SC Bluexpress (societate deţinuta de Adrian Craznic şi Ioan Repede) mai multe blocuri pe strada Calea Baciului care stau sa se prabuşeasca. Dupa cateva controale facute de cei de la Inspecţia in Construcţii Cluj, instituţie care a depus şi o plangere penala pe numele constructorilor, s-a luat decizia ca terenul pe care au fost construite imobilele trebuie neaparat consolidat pentru a nu avea loc o tragedie.
Insa, pentru ca aceste lucrari, conform specialiştilor, costa in jur de doua milioane de dolari, afaceriştii clujeni i-au dat in judecata pe vecini pentru a participa şi ei la cheltuielile de consolidare, chiar daca ei (Luca Vasile, Grosu Gheorghe şi societaţile Gruhring şi Valtex Grup) nu au beneficiat cu nimic de pe urma vanzarii locuinţelor din blocurile care stau sa se surpe. Procesul a fost deschis in urma cu aproximativ doi ani şi a fost judecat de actualul Preşedinte al Judecatoriei cluj Napoca, magistratul Sorina Seleşiu, care in final le-a respins plangerea afaceriştilor.
“Admite excepţia lipsei calitaţii procesuale pasive a paratei SC VG SRL (SC Valtex Grup, n.red.) doar cu privire la petitul de a permite accesul reclamanţilor pe terenul ce il deţin in proprietate pentru edificarea ecranului de protecţie şi o respinge pentru petitul de obligare la suportarea costurilor de edificare a ecranului de protecţie. Admite in parte acţiunea civila şi in consecinţa : Obliga paraţii sa permita reclamanţilor accesul pe terenul lor in vederea edificarii ecranului de protecţie la imobilul proprietatea reclamanţilor inscris in CF nr.5240 Baciu nr. Cadastral 997 şi CF 5241 Baciu, nr, cadastral 998 aflat in vecinatatea imobilelor proprietatea paraţilor situate in comuna Baciu la nr. administrative 21 şi 25. Respinge cererea reclamanţilor de obligare a paraţilor sa contribuie la edificarea ecranului de protecţie la malul ce desparte proprietatea reclamanţilor de cea a paraţilor cu suma de 22892,91 Euro pentru persoanele juridice şi cu suma de 66530 Euro paratul LV (Luca Vasile, n.red.). Respinge cererea reconvenţionala formulata de paratul LV impotriva reclamanţilor pentru obligarea acestora sa contribuie financiar la realizarea gardului ce delimiteaza proprietatea sa de cea a reclamanţilor. Obliga reclamanţii in solidar sa plateasca paratului LV 2000 lei , paratei SC VG SRL suma de 1860 şi paratei SC G SRL (SC Gruhring, n.red.) suma de 3017 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Cu drept de apel in 15 zile de la comunicare. Pronunţata in şedinţa publica din 28 septembrie 2012”, arata sentinţa judecatoriei clujene.
Plangere penala de la Inspecţia in construcţii
Nicolae Badiu şi Radu Caciula sunt cunoscuţi pentru faptul ca au vandut la sute de clujeni apartamente in complexul Europort de pe Calea Baciului fara sa respecte calitatea apartamentelor asumata in contract. In unele cazuri a cazut tavanul, in altele a aparut mucegaiul, iar alte apartamente au dimensiuni mai mici faţa de cele stipulate in contractul de vanzare-cumparare. Chiar daca oamenii au deschis procese, nefiind mulţumiţi de ce li s-a spus ca cumpara faţa de ce au primit in final, justiţia sau vreo instituţie pentru protecţia consumatorilor nu s-a autosesizat.
Drept pentru care, Badiu şi Caciula au continuat proiectele imobiliare şi au construit mai multe blocuri de locuinţe, in apropierea ansamblului Europort, pe care le-au scos la vanzare. Problema este ca, in unele cazuri apartamentele au dimensiuni mai mici faţa de proiect, iar imobilele sunt in pericol de a se prabuşi peste proprietaţile alaturate. Blocurile au fost construite pe buza unui deal care nu a fost consolidat, chiar daca inspectorii in construcţii au facut mai multe controale in urma carora i-au sfatuit pe investitori sa stabilizeze versantul. Pentru ca, pana in momentul de faţa, cand o parte din apartamente au fost deja cumparate, investitorii nu au stabilizat versantul respectiv, Inspectoratul Teritorial in Construcţii Cluj a facut o plangere penala pe numele lui Radu Caciula, Gabriela şi Nicolae Badiu, Ioan Repede, Anca Gabriela şi Adrian Craznic, investitorii proiectului cu probleme de pe Calea Baciului. “Ca urmare a mai multor controale efectuate de catre inspectorii din cadrul instituţiei noastre, incepand cu luna noiembrie 2009, la imobilele de locuinţe colective (corp A, B1, B2, C) situate in comuna Baciu F.N. judeţul Cluj, s-a constatat ca s-au executat lucrari de construcţie, fara a se respecta prevederile proiectului in ceea ce priveşte stabilizarea versantului dinspre proprietaţile vecine. Urmare a celor constatate s-a dispus oprirea imediata a lucrarilor de execuţie la blocul C, expertiza tehnica privind stabilitatea şi stabilizarea versantului, execuţia lucrarilor de stabilizare, in baza unui proiect intocmit şi verificat conform prevederilor şi reglementarilor in vigoare şi punerea in siguranţa a zonei pana la inceperea lucrarilor de stabilizare. Avand in vedere cele aratate mai sus, precum şi a faptului ca in luna iulie 2010 s-a constat neinceperea lucrarilor de stabilizare a versantului, ITC Cluj a comunicat investitorilor ca neinceperea lucrarilor din cauza constituie infracţiune potrivit art 31 din Legea 10/1995 privind calitatea construcţiilor”, arata reprezentanţii Inspectoratului Teritorial in Construcţii Cluj.
Legea 10/1995 te baga la zdup pentru construcţii care pun viaţa in pericol.
“Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu inchisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcţii ori executarea de modificari a acesteia, fara respectarea reglementarilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa, daca acestea ar putea produce una sau mai multe dintre urmatoarele consecinţe: pierderi de vieţi omeneşti, vatamare grava a integritaţii corporale ori a sanataţii uneia sau mai multor persoane, distrugerea totala sau parţiala a construcţiei, distrugerea ori degradarea unor instalaţii sau utilaje importante, ori alte consecinţe deosebit de grave”, arata textul legii
Implicat in Top “Cei mai bogaţi clujeni” şi imobiliare cu “cantec”
Nicolae Badiu este un bussinesman care a intrat in 2009 in Top Capital 300, avand o avere estimata la 11 milioane de euro. Acesta este unul din dezvoltatorii unui proiect hoteliere in parcurile industriale Tetarom I şi II şi deruleaza o investiţie de 25 de milioane de euro pentru ridicarea unui centru integrat de business, Global Plaza, in parcul industrial Tetarom I. Badiu, impreuna cu Valentin Nica şi Stefan Petre, controleaza şi afacerea CFO Integrator care va asigura reţeaua pentru transferul de date in Cluj-Napoca.
Razvan Robu