Autoritatea Electorală Permanentă refuză să deconteze peste două milioane de euro din banii cheltuiți de AUR la alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie, lucru confirmat și de partid, conform G4media.

AEP a argumentat refuzarea decontării prin faptul că AUR nu ar fi respectat legislația privind finanțarea partidelor politice: unele împrumuturi depășeau limita impusă de lege, iar în unele cazuri banii proveneau dintr-o singură sursă de împrumut. Una dintre persoanele care au contribuit la finanțarea AUR este Maricel Păcuraru, printr-un apropiat de-ai săi, conform sursei citate.

„Un exemplu recent și flagrant al acestui abuz este modul în care Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a interpretat legea în mod tendențios și abuziv, blocând și reținând sume din fondurile utilizate în campania electorală a AUR. Această reținere abuzivă are un scop clar: să limiteze resursele și capacitatea noastră de a ne desfășura activitatea politică. Practic, asistăm la cea mai clară dovadă de rea credință față de AUR și la un atac direct asupra funcționării democratice a partidului nostru. Vom contesta acest abuz în instanță și suntem încrezători că vom câștiga, dar problema majoră nu este doar câștigarea cauzei” a declarat AUR.

Citește și: Dosarul lui Pászkány bate pasul pe loc de doi ani – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.