Deputatul PSD, Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat, susține că e prematur să se discute de modificări la acest act normativ atâta timp cât nu sunt clare efectele implementării ei în practică și a spus că o eventuală discuție ar putea avea loc peste un an. 

Aurelia Cristea a declarat, vineri, presei, că indiferent despre ce modificări se discută, spiritul legii, care este de a proteja nefumătorii şi expunerea la fumul de ţigară, nu trebuie să fie atins.

„Propunerea de modificare a Legii antifumat vine din partea unor colegi deputaţi din mai multe partide, fiind dreptul lor să propună o astfel de iniţiativă legislativă, pe care nu îl pot contesta. Însă trebuie să ne uităm cu atenţie dacă nu contravine motivării Curţii Constituţionale (CC) cu privire la această lege. Spiritul legii este de a proteja nefumătorii şi expunerea la fumul de ţigară. Indiferent despre ce modificări discutăm, spiritul legii nu trebuie să fie atins. Dacă o singură persoană este expusă fumatului pasiv, înseamnă că se încalcă un drept constituţional pe care îl avem cu toţii, şi anume dreptul la sănătate, şi aceste propuneri nu pot să treacă de CC. Este prematur să discutăm de modificări la lege atâta timp cât nu avem clar efectele implementării ei în practică. Discutăm, poate, peste un an despre eventuale modificări”, a spus Cristea.

Potrivit acesteia, din informaţiile pe care le are din rândul patronilor de localuri, vânzările nu au scăzut după intrarea în vigoare a Legii antifumat, informează MEDIAFAX.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.