Autorităţile din România şi Ungaria au discutat despre stadiile proiectelor de infrastructură rutieră de la graniţa dintre cele două ţări, respectiv Autostrada A3, Autostrada M4, Drumul Expres Satu Mare – Oar (Csenger) şi Drumul Expres M49, a anunţat, luni, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).


„S-a luat decizia semnării protocolului între România şi Ungaria pentru deschiderea frontierei de la Borş 2, pentru care fiecare dintre părţi va face demersuri la nivelul conducerii ministerelor şi guvernelor pentru a face posibilă această deschidere cel târziu în luna septembrie.

S-a stabilit realizarea unei conexiuni între Drumul Expres M49 şi Drumul Expres Oar – Satu Mare, pentru care se va semna Studiul de Fezabilitate zilele următoare.

S-a discutat şi s-a agreat de partea ambelor state ca lucrările la drumul expres Oar-Satu Mare cât şi la drumul expres M49 de pe partea maghiară să se desfăşoare în acelaşi timp, astfel încât, în anul 2024 să poată fi deschis un nou punct de frontieră.

Ca urmare a înţelegerii anterioare stabilite în momentul când am realizat punctul de trecere de la Nădlac 2 şi a întrevederii de astăzi (n.r. 6 iulie), frontiera maghiară va găzdui punctul de trecere a frontierei atât la Borş 2 cât şi la Oar – Satu Mare, ambele puncte de trecere a frontierei fiind pe partea maghiară”, a declarat Ovidiu Marian Barbier, director general adjunct al CNAIR SA.

Următoarea întâlnire bilaterală româno – ungară, în luna octombrie 2020



Următoarea întâlnire bilaterală româno – ungară va avea loc în luna octombrie 2020, după ce va fi inaugurat punctul de trecere al frontierei Borş 2.  Potrivit sursei citate, la întâlnirea grupului de lucru româno-ungar de autostrăzi a participat o delegaţie a CNAIR condusă de directorul general adjunct Ovidiu Marian Barbier, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei României în Ungaria, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea. Delegaţia maghiară a fost condusă de Zsolt Thoroczkay, şeful departamentului de Dezvoltare a Infrastructurii Rutiere din cadrul Ministerului Inovării şi Tehnologiei.

Delegaţia română a prezentat informaţii privind funcţionarea punctului de trecere a frontierei a autostrăzii M4 şi A3, precum şi planurile pentru o legătură rutieră viitoare între Drumul Expres M49 şi tronsonul rutier corespunzător pe teritoriul României, scrie Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.