După ce Gazeta de Cluj a scris despre autorizația de construire suspectă afișată pe gardul proprietății din Zorilor, cumpărată de milionarul sibian Dumitru Ghişe, aceasta a fost înlocuită între timp cu una nouă. Lunile trecute, într-o plimbare prin cartierul Zorilor, reporterii Gazeta de Cluj au trecut pe strada Cireșilor, pe lângă fosta casă a lui Arpad Paszkany, recent cumpărată cu 2 milioane de euro de milionarul sibian Dumitru Ghișe. Teoretic, Ghișe a decis să demoleze imobilul și să construiască de la zero, ceea ce înseamnă că a plătit în jur de 1.072 de euro pe metru pătrat doar pentru teren. Surpriza a venit atunci când, pe gardul care înconjoară terenul (unde fosta casă a fost deja demolată), apărea afișată o altă autorizație de construire — identică cu cea a hotelului masiv pe care Ghișe a început să-l ridice pe strada Avram Iancu. Acum aceasta a fost înlocuită cu o altă autorizaţie care îi permite constuirea unei locuinţe familiale cu subsol şi parter.

Dumitru Ghişe face bambilici cu autorizaţiile de consturie

După ce s-a încurcat în autorizatii și a afișat, cel puțin pentru o vreme, una complet nepotrivită pentru adresa respectivă, Ghișe a obținut în cele din urmă o nouă autorizație, ce pare adaptată situației reale din teren. Însă, la o privire mai atentă, lucrurile devin cel puţin dubioase.

Conform noii autorizaţii care apare pe gardul ce împrejmuieşte terenul pe care se afla fosta vilă a lui Paszkany, Ghişe obținut aprobarea pentru modificarea temei inițiale autorizate prin Autorizația de Construire nr. 577 din 29 iulie 2024.

Inițial, autorizația permitea demolarea construcțiilor existente și construirea unei locuințe unifamiliale cu regim de înălțime subsol + parter (Sp+P), o piscină exterioară, un zid de sprijin (ecran de piloți), precum și amenajări exterioare și refacerea împrejmuirii.

Această modificare de temă a fost aprobată în baza proiectului tehnic nr. 141, întocmit de EKTRA STUDIO SRL. Valoarea investiției este estimată la 312.635 lei.

Deși nu punem la îndoială buna-credință a lui Ghişe, rămâne totuși o întrebare legitimă privind necesitatea excavării unei zone atât de extinse pentru o locuință cu parter și subsol, așa cum prevede autorizația. Dimensiunile impresionante ale zonei excavată par mai potrivite pentru construcția unei parcări subterane decât pentru o simplă casă. Această excavație masivă ridică o întrebare firească: de ce a fost nevoie să se îndepărteze atât de mult pământ pentru un proiect ce ar trebui să includă doar o locuință de dimensiuni modeste? Mai mult, acest detaliu stârnește suspiciuni cu privire la adevăratele intenții din spatele construcției.

Istoricul penal al lui Ghişe

În 2021, Dumitru Ghișe a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Aiud, unde ispășea o pedeapsă de șapte ani de închisoare.

Inițial, cererea sa de liberare condiționată a fost respinsă de Judecătoria Aiud, dar Ghișe a contestat decizia, iar instanța superioară a admis-o. „Admite cererea formulată de petentul Ghișe Pavel Dumitru și, în baza art. 587 Cpp raportat la art. 59 Cp din 1969, dispune liberarea condiționată a condamnatului Ghișe Pavel Dumitru (…) și punerea acestuia imediat în libertate”, se arată în hotărârea definitivă pronunțată pe 21 septembrie. Ghișe a fost eliberat după doi ani și cinci luni de detenție dintr-o pedeapsă de șapte ani.

Dumitru Ghișe a fost condamnat în „Dosarul Motorina” pe 15 aprilie 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un caz instrumentat de procurori începând din 2014. Alături de el, Ioan Ovidiu Moldovan din Mediaș a primit aceeași pedeapsă. Cei doi au fost găsiți vinovați de constituirea unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală, prejudiciind bugetul de stat cu aproape 210 milioane de lei (46,8 milioane de euro la momentul trimiterii în judecată). În același dosar, alți nouă oameni de afaceri au fost condamnați la pedepse cuprinse între doi și șapte ani și jumătate de închisoare.

Schema infracțională era simplă: combustibilul destinat exportului sau antrepozitelor fiscale, scutit de accize și TVA, nu părăsea niciodată țara și nici nu ajungea în depozitele invocate. În schimb, acesta era vândut direct benzinăriilor, inclusiv celor din Sibiu. Pe hârtie, tranzacțiile se realizau printr-un lanț de firme „fantomă”, deținute de persoane fără adăpost.

Dumitru Ghișe este cunoscut atât pentru fostul lanț de benzinării Ana Oil, cât și pentru rețeaua de hoteluri Golden Tulip și Ana.

Cazul lui Dumitru Ghișe ridică multe întrebări, din perspectiva transparenței în procesul de autorizare a construcțiilor. Dimensiunile și natura excavației efectuate sugerează că intențiile reale din spatele acestui proiect ar putea fi mult mai ambițioase decât o simplă locuință familială. Rămâne de văzut ce va aduce viitorul pentru această investiție.

Citeşte şi:

2 COMENTARII

  1. acuma daca ne ambalam si pentru o casa parter … ce sa mai zic?! daca omul are teren si vrea o locuinta la sol, de ce sa nu-si faca? unii prefera 300mp la sol, decat 150mp pe 2 niveluri.

  2. a fost nevoie s se excaveze ca omu isi face casa si curtea dreapta in poloboc chiar daca terenul are o inclinatie mare plus tre excavatie pentru ca face si piscina. Din asta face inprejmuire noua cu piloti si excavare mare. Dupa ce a turnat placa peste demisol si lucreaza la parter aproximativ acela va fi nivelul si al curtii cu piscina si se face iarasi umplutura pana la nivelul parterului. Va fi o casa ultra moderna luxoasa, cu toate facilitatile la nivelul solului probabil un garaj urias sub ea pt cateva masini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.