Autostrada Transilvania a câştigat lupta pentru fonduri din interiorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România(CNADNR) în detrimentul proiectului Bucureşti-Ploieşti. Deşi iniţial proiectul nu avea prevăzută finanţare în bugetul CNADNR, acesta a fost ales mai important. Pentru finalizarea celor 10 km de autostradă dintre Câmpia Turzii şi Turda mai este nevoie în momentul de faţă 120 de milioane de euro

Eu cred că vom termina cei 10 km de Autostradă  în acest an. Mă bazez pe faptul că nu poţi să fixezi contractul. Ei totuşi lucrează, chiar dacă bugetul pentru acest an s-a terminat de mult. Ei efectuează lucrări doar pe sectorul 2B (n.r. Gilău-Câmpia Turzii)”, a declarat pentru Gazeta de Cluj directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Presiunea contractului făcut de primul ministru Adrian Năstase cu americanii de la Bechtel a avut o mai mare importanţă în ministerul Transporturilor decât autostrada Bucureşti-Ploieşti. Astfel, deşi autostrada Bucureşti-Ploieşti trebuia să fie inaugurată în 2011, aceste planuri nu se vor duce la sfârşit.

Contract suspicios

„Am luat bani de la bugetul pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti şi am transferat la contractul cu Bechtel. Contractul este făcut în aşa fel încât proiectul nu se poate sista. Căutăm în momentul de faţă soluţii pentru asigura finanţarea necesară finalizării celor 10 km de autostradă”, a explicat Tiron.
Creditul nu este o soluţie pentru proiectul autostrada Transilvania, deoarece acestea sunt oprite din cauza acordului cu Fondul Monetar Internaţional. Nici atragere de finanţare europeană nu este o soluţie pentru o finalizare mai rapidă a autostrăzii deoarece proiectul nu a fost acordat prin licitaţie.
În momentul de faţă statul român are datorii încă de anul trecut faţă de Bechtel în valoare de aproximativ 68 de milioane de euro. Oficialii CNADNR susţin că acestea vor fi achitate până la finalul lunii. Pentru finalizarea celor 10 km de autostradă ar mai fi nevoie de 120 de milioane de euro.
Chiar dacă la începutul anului, oficialii CNADNR sperau la o rectificare pozitivă, în momentul de faţă pot doar spera să nu le scadă bugetul. „Acuma ar fi extraordinar să nu îmi taie din banii pe care îi am, nu mai este vorba să mai îmi dea mai mulţi bani. Mă rog să nu îmi taie din bugetul actual”, susţine Tiron.

Lucrările în grafic

Oficialii Bechtel susţin că lucrările sunt în grafic şi că sunt şanse să se termine cei 10 km în acest an. „Nu ştiu exact sumele ce sunt restante, dar ştiu că numai pentru lucrările de anul trecut datoriile sunt de 68 de milioane de euro. Avem o promisiune de la companie că aceasta va fi achitată până la sfârşitul lunii. În condiţiile în care va exista finanţare, putem continua lucrările la autostradă. Noi suntem în grafic cu lucrările”, a declarat Bogdan Sgârcitu, directorul de comunicare al Bechtel.
Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.