Conform unui comunicat remis presei pe 14 martie 2014 de către Biroul de presă al DNA, Dobrilă Daniela, Director de Licenţe în cadrul Autorităţii Rutiere Române şi patronii firmei clujene de transport Fany SRL, Cadar Ştefan şi Cadar Olezia, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru săvârşirea unor fapte de corupţie în contextul derulării licitaţiei privind “Programul de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean pe anii 2014-2019”. În aceeaşi zi, cei trei inculpaţi au fost prezentaţi Tribunalului Cluj în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă pe 30 de zile.  Procurorii DNA anunţă că, în aceeaşi cauză, se efectuează în acest moment cercetări şi faţă de alte persoane fizice şi juridice.

 

Conform comunicatului de presă citat, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore pentru Dobrilă Elene, director la Direcţia Licenţe din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR) Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, complicitate la spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator. În acelaşi dosar sunt cercetaţi Cadar Ştefan şi Cadar Olezia, patronii  firmei de transport Fany SRL, pentru dare de mită, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi cumpărare de influenţă. Ambii au fost reţinuţi pentru 24 de ore.  Fany SRL este una dintre firmele care asigura transportul persoanelor în judeţul Cluj. Din rezumatul transmis de către DNA reiese că directorul ARR, Daniela Dănilă, a primit mită sub formă de bani şi bunuri materiale de la patronii firmei Fany pentru a le înlesni câştigarea unui număr cât mai mare de trasee. Potrivit DNA, la data de 29 noiembrie 2013, s-a declanşat, la nivel naţional, procedura de licitaţie pentru atribuirea traseelor cuprinse în programele judeţene de transport pentru perioada 01.01.2014-30.06.2019.

În contextul demarării procedurilor pentru licitarea atribuirii traseelor de transport judeţean de persoane, inculpaţii Cadar Eronim Ştefan şi Cadar Olezia, ar fi apelat la ajutorul inculpatei Dobrilă Daniela, pentru ca, prin prisma funcţiei deţinută de aceasta, să le înlesnească câştigarea unui număr cât mai mare de trasee, din cele scoase la licitaţia ce a debutat la finele lunii noiembrie 2013. De asemenea, în urma cercetărilor a reieşit că tot la ajutorul inculpatei Dobrilă Daniela ar fi apelat pentru a obţine acte necesare câştigării procesului intentat împotriva Consiliului judeţean Cluj, în legătură cu scoaterea de la licitaţie a unor trasee din Zona Metropolitană Cluj.

 

Directorul ARR îl găzduia  pe Cadar când acesta era în Bucureşti

Procurorii DNA au descoperit că, în vederea câştigării licitaţiei, inculpatul Cadar Eronim Ştefan s-ar fi deplasat în perioada noiembrie – decembrie 2013, în mai multe rânduri, la Bucureşti pentru „a rezolva” din timp licitaţia, locuind efectiv, cu aceste ocazii, la Dobrilă Daniela.

 

Şi-a riscat reputaţia pentru câţiva firfirei

Pentru sprijinul promis în câştigarea licitaţiei, directorul de licitaţii al ARR,  Dobrilă Daniela, ar fi acceptat şi ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri, nemijlocit sau prin intermediari, bunuri şi bani cu titlu de mită. Deloc surprinzător pentru spaţiul mioritic în care se încadrează povestea, aceasta ar fi primit un autoturism, un televizor, boxe, suma de 10.000 lei, un mp3 player şi haine în valoare de 12.000 euro. De asemenea, în acelaşi scop de favorizare a firmei Fany, angajata ARR ar fi pretins de la soţii Cadar Eronim Ştefan şi Cadar Olezia două calculatoare, laptopuri marca Apple, în valoare de aproximativ 3500 euro. La data de 18.11.2013, consecutiv cu înmatricularea autoturismului, Dobrilă Daniela ar fi întreprins demersurile necesare şi ar fi emis un act care reprezenta punctul de vedere al ARR, datorită căruia, la data de 25.11.2013 Tribunalul Cluj a dispus suspendarea actului administrativ al CJ Cluj. Consecinţa directă a acestei hotărâri, urmărită de soţii Cadar, ar fi constat în reintroducerea în licitaţie a unor trasee de transport persoane. În vederea câştigării licitaţiei, Dobrilă Daniela ar fi furnizat inculpatului Cadar Eronim Ştefan date confidenţiale, ce nu sunt destinate publicităţii, din bazele de date ale instituţiei unde aceasta lucrează, privind ofertele/documentele depuse de ceilalţi operatori de transport persoane, concurenţi ai firmei inculpaţilor, favorizând astfel, societatea comercială a celor doi, în procedura de licitaţie.

 

Bulgărele a luat-o la vale

La data de 19 decembrie 2013, comisia paritară de la nivelul de Consiliului Judeţean Cluj, după analizarea actelor transmise de ARR Bucureşti, a opinat că licitaţia trebuie anulată, amânând luarea unei decizii. Decizia finală a Comisiei paritare a fost luată în data de 23 decembrie 2013 şi validată de Consiliul Judeţean Cluj în şedinţa din aceiaşi zi, stabilindu-se varianta agreată de inculpaţi. În instrumentarea dosarului, procurorii DNA au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii. Vineri, 14 martie, inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Cluj, în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă, pe 30 zile, decizia urmând să fie luată de judecătorul Liliana Cociş. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane fizice şi juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.