AVÂNTUL ORADEA SUB TUNUL MAXIM

Cornel Melinte

şapou
În numărul precedent al GAZETEI de Oradea spuneam că cele mai profitabile afaceri sunt cele care au ca obiect lichidările întreprinderilor falimentare. Interesele care se creează în jurul acestora sunt atât de mari încât cei implicaţi şi aflaţi în situaţie de concurenţă nu au pregetat să folosească cele mai josnice arme şi mijloace pentru a-şi elimina adversarii şi pentru a aşterne praful peste urmele unor fapte deja comise. Aşa s-au creat unele din marile averi şi cariere aparent onorabile din Bihor. Lichidarea fostelor întreprinderi MULTIMEC SA Marghita, AVÂNTUL şi OLIMPIA SA Oradea are mai multe puncte şi personaje comune. Descâlcirea acestora ar însemna descifrarea multor scandaluri care au zguduit mediile de afaceri şi ale justiţiei din Bihor.

Întreprinderea AVÂNTUL Oradea a fost cea mai mare fabrică de conserve din România. Puţini ar fi crezut că aceasta va ajunge vreodată în situaţia de a fi lichidată ca urmare a datoriilor acumulate la bănci, furnizori şi stat. Lichidarea societăţii s-a decis încă din 1995, iar apoi, timp de trei ani, s-a încercat salvarea sa prin reorganizare. În cele din urmă, prin sentinţa civilă nr 302/F/18.XII 1998, s-a constatat că nu există şanse de reorganizare şi s-a stabilit ca societatea să fie scoasă la vânzare. Hotărârea a fost dată de judecătorul sindic Mariana Roşca de la Tribunalul Bihor, iar lichidator a fost numit avocatul Buda Dindelegan Valeriu. Onorariul stabilit de la început de judecătoare pentru lichidatorul care avea să o denunţe mai târziu a fost de 20% din preţul obţinut din vânzările de active ale SC AVÂNTUL. Timp de câţiva ani, în urma unor vânzări prin licitaţie sau prin negociere directă, a fost încasată suma totală de 37 miliarde lei. Lichidatorul consideră că a făcut o privatizare reuşită. Nici nu ar putea spune altfel, în condiţiile în care, aşa cum arată sursele şi documentele consultate, a băgat în buzunar mai mult de 4 miliarde de lei şi se judecă în prezent pentru diferenţa pretinsă. Ce se uită însă este că SC AVÂNTUL putea fi salvată în 1998 prin vânzarea cantinei acesteia. De ce nu s-a întâmplat aşa şi cine a provocat lichidarea, cu ce preţ şi cum a profitat de pe urma ei? Aveţi puţintică răbdare…
   
O cantină pentru Maxim

Principalii creditori ai SC AVÂNTUL SA au fost Banca Agricolă, Statul Român şi unii furnizori. În urma unui studiu documentat, Fondul Proprietăţii de Stat a considerat că fabrica poate fi salvată de la lichidare prin vânzarea unei părţi din active. În calitatea sa de acţionar majoritar, FPS a acceptat separarea cantinei societăţii, evaluarea acesteia şi vânzarea ei în mod separat. Cu banii pe care se miza să fie încasaţi s-ar fi putut salva 200 de locuri de muncă într-o întreprindere apreciată cândva ca foarte rentabilă. Printr-o evaluare corect documentată a cantinei, s-a estimat că ea valorează cel puţin 1,1 miliarde lei, la nivelul anului 1998. În acest sens, la 28 iunie 1998 s-a organizat o licitaţie la care s-au înscris firma MTL CRAIU PRODEXIM SRL Oradea şi persoana fizică Gheorghe Maxim, nimeni altul decât  nomenclaturistul comunist de notorietate, fost director al Fabricii de Confecţii Oradea, actualul patron al SC MAXIM SA. Din start, domnul Maxim a debutat cu o ilegalitate, taxa de înscriere la licitaţie şi pentru achiziţionarea caietului de sarcini fiind achitată de SC MAXIM SCS Oradea şi nu de participantul la licitaţie, persoana fizică Gheorghe Maxim. Cei 55 de milioane lei au fost folosiţi pentru nevoile patronului, care a dispus astfel în mod nelegal de capitalul firmei, subiect distinct de drepturi şi obligaţii, al cărei patrimoniu nu se confundă cu al persoanei fizice creditate. Doar e la mintea cocoşului. Dacă ar fi fost numai atât, puteam vorbi de o mică infracţiune peste care aproape că se putea trece, căci se întâmpl atât de des în România. Lucrurile nu s-au întâmplat aşa.

Proteza lui Rus

Deşi la licitaţie s-a pornit de la 1,1 miliarde lei, în scurt timp cei doi concurenţi au ajuns la preţul de 4,5 miliarde lei, “caşcaval” oferit de Gheorghe Maxim. Aşa e, el şi-a adjudecat cantina, cu precizarea că în procesul verbal de licitaţie se stipula clar faptul că aceasta nu se poate întabula pe cumpărător decât după achitarea integrală a preţului. De menţionat că, în prealabil, odată cu evaluarea, s-a făcut şi defalcarea activului, respectiv a cantinei, de restul patrimoniului. Cum era normal, terenului aferent, în suprafaţă de 1051 mp, i s-au dat numere topografice noi, cumpărătorul urmând să fie menţionat ca proprietar numai după achitarea preţului de licitaţie. În mod deloc întâmplător, acest proces verbal de licitaţie nu se află în dosarul de lichidare de la Tribunalul Bihor, ci tocmai în dosarul penal nr 39/P/2001 al Parchetului Curţii de Apel Oradea. De care procurorul general Ioan Rus ţine cu dinţii, refuzând să permită consultarea acestuia, tocmai pentru ca cei interesaţi să nu se prindă ce treabă are în toată afacerea adjunctul său, procurorul Aurel Mascaş, cel care a pus batista pe ţambal în acest scandal. Ambii ştiu de ce au procedat de o asemenea manieră. Noi suntem însă de părere că a venit timpul să aflaţi şi dumneavoastră secretul lor.

Falsuri şi corupţie la Cartea Funciară

Gheorghe Maxim nu a mai achitat nici un leu din preţul cu care a cumpărat, pe hârtie, cantina SC AVÂNTUL. Ca atare, aceasta nu s-a mai putut redresa, aşa cum speraseră “fraierii” de la FPS şi ultimii 200 de muncitori amărâţi ai fabricii, care au fost trecuţi în şomaj şi plătiţi de la buget, din banii boilor de contribuabili. Fostul director al Fabricii de Confecţii a trecut peste interdicţia de a se întabula ca proprietar al cantinei SC AVÂNTUL şi al terenului de sub aceasta, deşi nu plătise încă nimic pentru ele. Într-o primă fază, s-a constituit o nouă carte funciară cu nr 73163 pentru patru parcele din terenul de sub cantină. Ca prim proprietar apare, la 6.07.1998, după numai o săptămână de la licitaţie, nu Statul Român sau SC AVÂNTUL SA, ci nimeni altul decât Maxim Gheorghe, cu titlu de „cumpărare la licitaţie a imobilului, nr 12202/1998”. Totuşi, un elementar bun simţ a determinat menţionarea în foaia de sarcini a ipotecii în favoarea SC AVÂNTUL SA pentru suma de „5.458.652.220 lei plus TVA”! Atât de mare a fost „emoţia” funcţionarului Silvia Bochiş de la Serviciul CF al Judecătoriei Oradea, încât a socotit de două ori TVA-ul, ceea ce demonstrează falsul şi inexistenţa unei încheieri judecătoreşti în baza căreia să se înscrie ipoteca sau să se constituie o nouă carte funciară, cu Gheorghe Maxim ca prim proprietar. Oricum, Silvia Bochiş a fost dată afară de la Cartea Funciară, însă procurorul Mascaş, ca de obicei, nu a putut demonstra nimic. Încercăm să-l ajutăm, publicând în facsimil şi un alt extras de CF, eliberat la 14.01.1999, din care rezultă că Gheorghe Maxim ar fi achitat suma datorată către SC AVÂNTUL SA devreme ce ipoteca în favoarea acesteia a fost radiată!!! Aveţi posibilitatea să observaţi câte falsuri s-au făcut, dar pe care fostul activist PCR Aurel Mascaş, acum procuror general adjunct, nu le putea reţine în sarcina ex-nomenclaturistului PCR Gheorghe Maxim, ajuns mare patron al tranziţiei. Concluzia, vorba cântecului, „Ceauşescu să ne ierţi, că-n decembrie-am fost beţi!”

Auzit-aţi de Telente?!…

Dacă nu, sau dacă aţi uitat, vă spunem noi că acesta a fost, înainte de Revoluţie, unul dintre cei mai temuţi zbiri ai judeţului, scăpat cu fuga de mânia şi flegmele subordonaţilor şi ale populaţiei. El ocupa, în 22 decembrie 1989, funcţia de şef al Miliţiei bihorene, instituţie pe care o comanda cu biciul, acceptând multe abuzuri, nu numai cele specifice timpului respectiv, ci şi altele la care se credea îndreptăţit de o des invocată relaţie de rudenie cu clanul Ceauşescu. După ce lucrurile s-au mai liniştit, Telente s-a oploşit în cele din urmă pe lângă Gheorghe Maxim, pe care a început să îl consilieze juridic în afaceri. Când reprezentantul firmei cu care concurase la licitaţie i-a reproşat că  nu a procedat corect şi că va dezvălui dedesubturile escrocheriei de la AVÂNTUL, fostul miliţian l-a ameninţat cu moartea, făcând referire şi la familia acestuia, după cum ne-au declarat sursele. Iată, stimaţi cititori, cum Telente nu şi-a uitat apucăturile nici după zece ani de la Revoluţie şi a continuat să constituie un pericol pentru cei cu care intră în contact! Ce o fi determinat reacţia acestuia şi de ce se tem Maxim şi Telente, rămâne încă un mister, nedesluşit, iată, nici de pensionabilul procuror general Ioan Rus. Prin ce metode a reuşit Maxim să întabuleze imobilul pe care nu l-a plătit şi cum a putut să radieze ipoteca din dreptul acestuia, urmează să ne răspundă nouă sau organelor de anchetă, care vor redeschide dosarul. Dacă îl vor redeschide. Este evident că Gheorghe Maxim nu a avut nici un moment intenţia de a achita preţul cantinei SC AVÂNTUL, ci a dorit doar să obţină, prin fals intelectual, acte care să ateste că ar fi proprietarul acesteia. Fără să clipească la gândul că 200 de oameni vor ajunge pe drumuri din cauza „ingineriilor” lui. În acest mod, fluturând CF-ul falsificat, Maxim putea obţine credite bancare, putea majora capitalul social al vreuneia dintre firmele sale sau putea induce în eroare potenţialii parteneri de afaceri, prezentându-se ca persoană bine situată material. În aşteptarea răspunsului acestuia, dar şi al altor persoane care cunosc adevărul şi care s-au oferit să rupă tăcerea, vă invităm să ne trimiteţi opiniile dvs în legătură cu intenţiile reale ale lui Gheorghe Maxim, consiliat de miliţianul Telente, atunci când a licitat, plusând fără nici un suport, pentru preţul neplătit al cantinei.

Buda şi (A)vântul

Vă înşelaţi dacă aţi crezut vă şirul complicităţilor se opreşte aici. El nu ar fi avut nici un farmec, dacă nu ar fi apărut în afacere şi „terminatorul” Buda, care a fost numit ca lichidator al SC AVÂNTUL de chiar cea pe care avea să o denunţe în momentul în care magistrata i-a dat un ultimatum pentru a prezenta documentele de vânzare a mai multor obiective şi despre soarta banilor încasaţi. Vă prezentăm una dintre „tranzacţiile” pe care le-a realizat Valeriu Buda Dindelegan şi care era în pericol să fie deconspirată de dispoziţiile judecătoarei Mariana Roşca. Buda, constatând că nu a fost achitat preţul cantinei, a desfiinţat vânzarea şi, într-un mod atipic, a repus în drepturi SC AVÂNTUL asupra cantinei.Deocamdată, rămâne un mister cum s-a operat acest lucru în Cartea Funciară, deoarece noi nu am reuşit  să obţinem extrasul la zi al CF nr 73163. Oricum, nu s-a apelat la instanţă pentru desfiinţarea tranzacţiei, dar Gheorghe Maxim nu a opus nici o rezistenţă, ceea ce denotă că îşi realizase deja scopul pentru care a „cumpărat” cantina şi nu-l mai interesa. Este imposibil ca Valer Buda să nu fi luat cunoştinţă de evaluarea din 1998 prin care cantina era estimată la 1,1 miliarde lei şi că preţul de piaţă al acesteia se învârtea, încă la vremea aceea, în jurul sumei de 4 miliarde. Totuşi, trei ani mai târziu, în 2001, vajnicul lichidator vinde cantina cu…700 milioane de lei. Mai mult, nu organizează nici o licitaţie pentru aceasta. Ba, deşi avea obligaţia legală, nu stă de vorbă nici cu al doilea licitator, firma MTL CRAIU PRODEXIM, ci vinde totul la un preţ de nimic şi pe ascuns. Ştia el de ce. Este clar de unde vine avântul justiţiar al lui Buda, denunţătorul judecătoarei care îl somase să prezinte toate actele lichidării fabricii de conserve. Aşa cum am arătat în numărul trecut, Valer Buda nu neagă că ar deţine încă documente pe care ar fi trebuit deja să le depună la dosarul de lichidare. „Referitor la refuzul de a preda actele la judecătorul sindic Mariana Roşca, arat faptul că această cerere s-a făcut când era cercetată pentru abuz şi luare de mită, pentru care a fost şi condamnată, şi dorea să îmi ridice actele pentru a le distruge, cel puţin o parte din ele şi astfel să nu mă pot apăra în cazul unor acuze pe care voia să mi le facă. Astfel, era normal să nu i le dau, cu atât mai mult cu cât cunoştea foarte bine activitatea şi ce acte făcusem şi ce nu, doar ea era cea care, potrivit legii, făcea supravegherea lichidării”. Iată de ce se temea Buda. Iată cui a acordat toată credibilitatea procurorul Ioan Moldovan atunci când a dispus trimiterea în judecată a Marianei Roşca şi de ce se temeau mai multe persoane de purecatul documentelor de lichidare a SC AVÂNTUL. Pentru acest motiv au determinat-o pe judecătoare să fugă, ştiind că nimeni nu este dispus să verifice cine este în realitate denunţătorul ei şi ce afaceri dubioase învârtea el. Acum, că tot au ieşit la iveală aceste acte, şi au început să vorbească mai multe persoane, GAZETA de Oradea îşi propune să facă propria anchetă jurnalistică asupra mizeriei din jurul războiului lichidatorilor bihoreni. Care, aşa cum aţi văzut mai sus, are comanditari şi din fosta nomenclatură şi miliţie. Suprizele noastre vor continua.
Motiv pentru care vom reveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here