Profesorul universitar Daniel David, cel care a condus în ultimii patru ani Universitatea Babeş-Bolyai preluat frâiele Ministerului Educației pentru următorii patru ani. Noul Ministru al Educației a fost numit în Guvernul Ciolacu II cu sprijinul PNL. De-a lungul timpului, Daniel David a adunat o avere impresioantă.

Pentru Daniel David anul 2018 a fost anul moştenirilor

Daniel David, ministrul Educației, deține mai multe terenuri agricole și extravilane, dar și terenuri intravilane în judeţele Cluj şi Satu Mare.

În județul Cluj, localitatea Săvădisla, Daniel David este proprietar al unui teren extravilan de 839 m², achiziționat în anul 2008 printr-un contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, în localitatea Cluj-Napoca, în județul Cluj, deține trei terenuri intravilane: unul de 400 m² (achiziționat în 2012), un altul de 747 m² (achiziționat în 2013), și un teren de 300 m², deținut în coproprietate cu soția sa, Oana Alexandra David.

Anul 2018 a fost anul moştenirilor pentru Daniel David. În 2018, Acesta a moştenit trei terenuri agricole din județul Satu Mare, în localitatea Chilia: unul de 11.125 m², unul de 3.400 m²  și un altul de 3.100 m².

În ceea ce priveşte imobilele Daniel David și soția sa, Oana Alexandra David, sunt proprietari ai două case de vacanță în județul Cluj, în localitatea Cluj-Napoca. Prima, de 153,20 m², a fost achiziționată în 2012 printr-un contract de vânzare-cumpărare. A doua, cu o suprafață de 176,52 m², a fost achiziționată în 2013, tot printr-un contract de vânzare-cumpărare.

De asemenea, Daniel David deține două autoturisme: un Volkswagen Tiguan, fabricat în 2015, și un Audi Q5, fabricat în 2018, ambele dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare.

Daniel David are 18 conturi bancare.  Acestea includ conturi curente și depozite în RON EUR  şi USD

Daniel David deține 18 conturi bancare și depozite, atât în lei (RON), euro (EUR), cât și dolari americani (USD).

Conturi curente:

La BRD:

Cont curent în RON, deschis în 2013, cu o sumă de 9.830,33 RON.

Cont curent în EUR, deschis în 2008, cu o sumă de 7.445,82 EUR.

Cont curent în USD, deschis în 2016, cu o sumă de 7.657,04 USD.

La Banca Transilvania:

Cont curent în RON, deschis în 2007, cu o sumă de 132.559,37 RON.

Cont curent în EUR, deschis în 2007, cu o sumă de 2.645,84 EUR.

La Intesa:

Cont curent în RON, deschis în 2008, cu o sumă de 1.689,12 RON.

Cont curent în EUR, deschis în 2008, cu o sumă de 0 EUR.

Cont curent în USD, deschis în 2008, cu o sumă de 416,55 USD.

Cont curent în RON, deschis în 2008, cu o sumă de 1.497,55 RON.

Depozite bancare:

La BRD:

Depozit bancar în RON, deschis în 2014, cu o sumă de 124.324,41 RON.

Depozit bancar în RON, deschis în 2016, cu o sumă de 878.240,84 RON.

Depozit bancar în RON, deschis în 2024, cu o sumă de 250.000 RON.

Depozit bancar în USD, deschis în 2024, cu o sumă de 10.000 USD.

Depozit bancar în EUR, deschis în 2024, cu o sumă de 30.000 EUR.

La Banca Transilvania:

Depozit bancar în RON, deschis în 2016, cu o sumă de 14.888,05 RON.

Depozit bancar în EUR, deschis în 2007, cu o sumă de 35.000 EUR.

Daniel David a încasat anul trecut de la UBB mai mult decât salariul de Ministru

Daniel David a încasat de la UBB un Salariu net anual în valoare de 261.558 RON, obținut din activitățile didactice, granturi, proiecte și vouchere de vacanță, în timp ce soţia sa Oana Alexandra David a beneficiat de un salariu net anual în valoare de 332.072 RON, obținut din activitățile didactice, granturi, proiecte și vouchere de vacanță, tot la Universitatea Babeș-Bolyai.

Totodată, Daniel David a obținut venituri din diverse activități. În urma consultanței academice pentru Comisia Europeană, a încasat 500 EUR. De asemenea, din activitatea de consultanță academică pentru Springer, a realizat un venit de 2.779 USD.

David a obținut 15.578 RON din activitatea cu O.S. Organization și 19.742 RON din colaborarea cu Editura Polirom. Din activitatea de psihoterapie integrativă și cursuri-consultanță, a câștigat 9.900 RON prin colaborarea cu APIR. În urma premiilor și consultanței oferite prin UEDFISCDI, a încasat 7.037 RON.

De asemenea, Daniel David a obținut venituri din drepturi de autor de la mai multe entități: 5.905 RON de la Grup Advertising SRL, 4.700 RON de la WECO SRL, 923 RON de la Humanitas, 6.937 RON de la Ascending Consulting, 4.920 RON de la Aimee Consulting, 7.456,50 RON de la Grow Smarter, 4.972 RON de la Stefanini Romania, 12.421 RON de la Hella Romania şi un venit de 25.512 RON din calitatea sa de membru al Academiei Române.

Pe lângă salariul de la UBB, soţia sa, Oana Alexandra David, a obținut venituri din diferite surse. Aceasta a încasat o indemnizație de 1.023 RON de la Colegiul Psihologilor din România. De asemenea, din drepturi de autor, de la  Editura Polirom a realizat un venit de 110 RON. În urma premiilor științifice acordate de UEFISCDI, a obținut 13.029 RON.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.