Gazeta de Cluj a analizat averilor membrilor Consiliului Local Cluj – Napoca. Alesii au fost foarte “harnici” la început de drum, acestia facându-si deja publice declaratiile de avere.

Pesedistii, consilieri bogati

Pesedistul Remus Lapusan detine doua terenuri intravilane care însumeaza 27.120 de metri patrati. La capitolul cladiri, social-democratul are un apartament de 62 mp, dobândit în anul 2002. Conform declaratiei sale de avere, Lapusan a acordat împrumuturi catre doua societati comerciale – SC Agro Plus SRL si SC RealProd SRL – în valoare totala de 270.960 RON. Conform aceluiasi document, pesedistul are datorii de peste 18.000 de euro la UniCredit Tiriac Bank si Magurean Simion. În ultimul an fiscal încheiat, Remus Lapusan a încasat, ca director al Unita Cluj suma de 67.000 RON, iar pentru functia de consilier local în C.L Cluj – Napoca suma de 7.000 RON. În aceeasi ordine de idei, sotia acestuia, Emanuela Lapusan a câstigat în anul ce a trecut, ca medic cardiolog la Spitalul de Recuperare Cluj, 12.000 RON. În ultimul an fiscal încheiat sotia lui Lapusan a primit 1.600 RON, indemnizatie pentru cresterea copilului. La botezul acestuia, Lapusan si sotia lui au strâns 35.000 lei.

Un alt pesedist, Gheorge Ioan Vuscan detine patru terenuri – unul agricol de 2,4 ha, unul forestier de 0,25 ha si doua intravilane de 1839 metri patrati si 0.107 ha – cu valori de impozitare de 264 RON, 1.100 RON si respectiv 93,87 RON. Nici la capitolul cladiri, pesedistul nu este mai prejos. Acesta are nu mai putin de doua apartamente si doua case de locuit în municipiul Cluj – Napoca. Locuintele au fost dobândite între anii 1998 si 2008 si au valori impozabile cuprinse între 25,85 RON si 60,67 RON. Ca mijloc de transport, Vuscan se foloseste de autoturismul marca Opel Agila fabricat în anul 2001. Acesta a vândut, în luna mai a anului curent, un apartament pentru care a primit suma de 150.000 de euro. Vuscan detine actiuni în societatile comerciale BT Securities si Broker SA în valoare de 25.000 de euro pentru fiecare. De asemenea acesta are datorii la Wolksbomr Si Banca Transilvania în valoare de 100.000 de euro, respectiv 200.000 de euro. Pentru functia de profesor universitar la Universitatea Tehnica Cluj – Napoca, Vuscan are un venit anual de 42.000 RON, sotia acestuia, Vuscan Monica, câstigând 100.000 RON anual în functia pe care o detine la Banca Transilvania. Pesedistului îi mai intra în buzunar 3.000 RON anual pentru serviciile prestate în cadrul Primariei Cluj – Napoca, plus înca 8.500 RON.

Udemeristii o duc bine

Consilierul local din partea UDMR si totodata unul dintre viceprimarii municipiului, Laszlo Attila are în proprietate cinci terenuri. Dintre acestea unul este agricol si are o suprafata de 5 ha, unul forestier de 0,18 ha si trei intravilane, care însumeaza 2.503 metri patrati. La capitolul cladiri, Attila detine doua case de locuit achizitionate în 2002 si 2003, cu valori impozabile de 189.645 RON si 161.989 RON. Acesta mai are si o casa de vacanta achizitionata in 2005, cu o suprafata de 80 metri patrati. În functia de director al Nova Farm, udemeristul a câstigat în ultimul an fiscal suma de 33.360 RON, iar pentru cea de consilier local 6.700 RON. La rândul sau, sotia acestuia, Laszlo Susana, a câstigat anul trecut, ca director al SC Cosmetic Plant SRL, suma de 24.100 RON. Lui Laszlo Attila îi mai intra în buzunar bani si din închirierea unei cladiri de pe strada Lacatusului, numarul 9. Anual, acesta primeste de la chirias 24.000 RON. O alta sursa de venituri o constituie dividendele la SC Cosmetic Plant SRL pe care sotia sa le detine si care îi aduc 3.796 RON anual.

Smogyi Gyula, consilier local din partea UDMR detine un teren agricol cu o suprafata de 3,39 ha si un apartament pe strada Fântânele, dobândit în anul 1973 care are o valoare impozabila de 53.425 RON. Un lucru destul de rar întâlnit printre consilierii locali este faptul ca, Smogyi nu detine niciun fel de autoturism, active financiare sau investitii directe. De asemenea, acesta nu are nicio datorie la vreo banca. În functia de director economic la Institutul Teologic Protestant, Somogyi a acumulat în ultimul al fiscal încheiat 17.245 RON, iar pentru functia de consilier local 7000 RON. Totodata, acesta are o pensie anuala de 8.302 RON, iar sotia sa una de 7.505 RON.

Cataniciu Steluta Gustica trage tare

Proaspata consiliera locala din partea PNL, Steluta Cataniciu are în proprietate un teren agricol, dobândit în anul 2004, cu o suprafata de 1000 de metri patrati. Aceasta detine un apartament si o casa de locuit de 80 metri patrati, respectiv 100 metri patrati cu valori impozabile de 144.909 RON si 176.481 RON. Ca mijloc de transport, Cataniciu foloseste un Mercedes C200 fabricat în anul 2001. Sotul acesteia, Marius Cataniciu a câstigat în functia de director general al RADP Cluj suma de 38.502 RON, iar în cea de director adjunct al DRDP Cluj câstiga 30.358 RON anual. La rândul sau, Steluta Cataniciu a câstigat în anul ce a trecut 7.204 RON ca si consilier judetean si 12.340 RON pentru functia din cadrul Mecon SA Brasov.

Penelistul Manuel Chira, cel mai sarac dintre alesi

Spre deosebire de ceilalti consilieri locali, Manuel Chira nu detine niciun teren extravilan, intravilan sau agricol. De asemenea, la capitolul bunuri mobile, acesta specifica în declaratia de avere ca nu detine niciun autoturism. În acelasi document, Chira declara ca nu are conturi, depozite bancare sau investitii directe. Balanta este echilibrata de faptul ca penelistul nu are nici datorii, ipoteci, garantii sau bunuri achizitionate în leasing. Acesta are un apartament pe Calea Floresti numarul 2, dobândit în 1995 si care are o valoare impozabila de 120.000 RON. În functia de medic primar la Institutul Inimii, Chira Manuel are un venit anual de 36.000 RON.

Democrat-liberalul Radu Moisin, modest

Tânarul pedelist Radu Moisin nu detine nici el, la fel ca Manuel Chira, nici un fel de teren. De asemenea, acesta nu are în proprietate nici apartamente, case de locuit sau case de vacanta. Acesta conduce doua autorurisme unul marca Dacia 1310 si unul Fiat Punto, fabricate în 1988, respectiv 2001. Moisin are însa datorii la Alpha Bank Cluj si Banca Româneasca Cluj sumele de 35.000 RON si 38.500 RON. În functia de direcrtor al Politiei Comunitare din cadrul Primariei Cluj – Napoca, democrat-liberalul a câstigat în ultimul an fiscal încheiat suma de 40.872 RON. Totodata, pentru functia de membru al SC TCPT Tehnomag, acestuia i-au revenit 2.544 RON în anul ce a trecut.

Florin Stamatian, unul dintre cei mai bogati consilieri locali

Florin Stamatian are în proprietate doua terenuri – unul agricol de 3,5 ha si unul intravilan de 1000 de metri patrati – dobândite în 1994, respectiv 2000. Acesta detine o casa de locuit pe strada Minerilor, nr. 77-79, cu o suprafata de 400 metri patrati si care are o valoare impozabila de 1.262.200 RON. Stamatian conduce un autoturism marca Peugeot 206 fabricat în anul 2001. La capitolul obiecte de arta, consilierul local din partea PD-L detine tablouri si icoane achizitionate înca din anul 1980, în valoare de 15.000 de euro. Conform declaratiei sale de avere, Stamatian are bijuterii în valoare de 8.000 de euro. Conform aceluiasi document acesta a înstrainat un apartament de trei camere din Cluj – Napoca societatii comerciale Hathor SRL pentru suma de 150.000 de euro. Democrat-liberalul detine diverse actiuni la bursa si doua conturi la SSIF Broker SA si BT Securiter în valoare de aproximativ 400.000 RON. Stamatian mai are parti sociale la SC Hathor SRL în valoare totala de 200.000 RON. În cadrul Universitatii de Mdicina si Farmacie Cluj, Florin Stamatian a câstigat în ultimul an fiscal, pentru functia de profesor universitar, 53.000 RON, iar ca sef de sectie al Spitalului Judetean Cluj – 16.800 RON. Din dividendele de la SC Hathor SA, ca actionar unic, Stamatian a câstigat 50.000 RON, iar pentru functia de consilier local în mandatul ce a trecut acesta a acumulat 7.200 RON. Spre deosebire de sotul sau, Cristina Stamatian nu câstiga decât 7.000 RON anual, pensie de stat.

Adina Fartusnic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.