Cazul adopției Sorinei, fetița de 8 ani crescută de soții Șărămăt din Baia de Aramă și luată apoi cu forța de un procuror este departe de a fi lămurit.

În timp ce procesele deschise la cererea procurorului general par blocate în proceduri, apar noi informații explosive despree felul în care s-au făcut formalitățile în această cauză.

E rândul lui Victor Dumitrică, avocatul celor care au crescut-o pe Sorina de la un 1 și 2 luni până la 8 ani, să facă dezvăluiri: un document cheie ar fi dispărut din dosarul de adopție al Andreei, fetița crescută ca o soră alături de Sorina, scrie evz.ro.

Iată ce spune avocatul:

”Hai sa mai intrăm în direct! Am niște întrebări să vă adresez:

1. Unde e cererea depusă de soții Șărămăt în anul 2013 la DAGSPC Mehedinți prin care au solicitat adopția celor două minore Andreea și Sorina?

Ați scos-o din dosarul de adopție al Andreei! Dumneavoastră sau ăștia pe care îi apărați de la DAGSPC Mehedinți!

Cum e posibil să existe un dosar de adopție fără cerere din partea familiei adoptatoare? La dosarul de adopție al Andreei, actualmente, nu există o astfel de cerere din partea soților Șărămăt.

Știți de ce?! Pentru că a fost scoasă intenționat de cei care aveau acces la dosar(în arhiva DAGSPC Mehedinți), să poată să susțină sus și tare ca soții Șărămăt nu au dorit să o adopte pe Sorina și că ei au procedat corect!”

Vă reamintim că familia Mariana și Vasile Șărămăt, ea fiind asistent maternal, au primit, în 2012, în plasament două fetițe, Andreea șși Sorina. Pe Andreea au adoptat-o, un an mai târziu, iar Sorina a rămas la ei până acum, când a fost luată cu forța de procuroarea.

”2. Dacă au avut loc 16 vizite de potrivire, așa cum susține sus și tare Săcărin Gabriel, de ce ați întocmit numai 8 rapoarte?!

3. Dacă în toate cele 8 rapoarte ăștia de la DAGSPC Mehedinți au consemnat ca Sorina nu se potrivește cu familia Săcărin, că nu s-a implicat în activități, că nu s-a jucat, că nu a relaționat în niciun fel, apropierea fiind un eșec, de ce ați continuat procesul de adopție?”

Dacă în toate cele 8 rapoarte ăștia de la DAGSPC Mehedinți au consemnat ca Sorina nu se potrivește cu familia Săcărin, că nu s-a implicat în activități, că nu s-a jucat, că nu a relaționat în niciun fel, apropierea fiind un eșec, de ce ați continuat procesul de adopție?”

Scoasă la adopție internațională, Sorina a avut de trecut prin așa-numita procedură de ”potrivire” cu familia Săcărin. Cele 8 procese verbale la care se face referire se pare că notau că fetița nu vrea să colaboreze cu familia adoptivă, dar concluzia a fost că există proces de potrivire!

”4. De ce la toate termenele de judecată ce au avut loc la Tribunalul Mehedinți și Curtea de Apel Craiova juriștii Direcției și ai Autorității veneau împreună cu soții Săcărin (Când aceștia au participat la ședințe) și cu avocatul lor?De ce motivele de apel formulate împotriva hotărârii judecătorești de respingere a adopției de către Direcție și Autoritate au un conținut și o așezare în pagină aproape identică cu cele ale soților Săcărin?

5. De ce motivele de apel formulate împotriva hotărârii judecătorești de respingere a adopției de către Direcție și Autoritate au un conținut și o așezare în pagină aproape identică cu cele ale soților Săcărin?”

Procesul de adopție al Sorinei nu a fost unul ”lin”, la Tribunalul Mehedinți a respins cererea soților Săcărin, dar Curtea de Apel a admis apelurile.

”6. De ce plângerile penale formulate de Direcție și Autoritate au un conținut identic cu cea depusă de soții Săcărin împotriva familiei Șărămăt și au fost depuse la parchet în aceeași perioadă?

7. De ce i-ați încetat contractul de muncă Marianei Șărămăt pe repede înainte, fără o cercetare disciplinară corectă, derulată conform dispozițiilor legale ale Codului Muncii? De ce nu i-ați dat macar posibilitatea să își angajeze un avocat și sa studieze dosarul de cercetare disciplinară? Vă grăbeați să depuneți plangerile penale? Sau soții Săcărin se grăbeau și doreau să invoce faptul ca ȘĂRĂMĂT Mariana a pierdut calitatea de asistent maternal?”

Una dintre plângerile penale înregistrate pe numele Marianei Șărămăt a dus la organizarea celebrei ”percheziții” din Baia de Aramă, făcută de procurorul Maria Pițurcă.

”8. De ce nu ne arătați înscrisuri din care să rezulte că soții Șărămăt au fost informați în mod complet cu privire la adopția Sorinei și la drepturile lor în legătură cu această adopție?

9. Ziceați că aveți înscrisuri întocmite conform art. 30 si 31 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției. De ce nu ni le arătați?

Vă spun eu de ce! Că singurul înscris pe care îl aveți este un Plan individualizat de protecție „nr. 303”, în cuprinsul căruia semnătura Doamnei Șărămăt Mariana a fost contrafăcută, iar datele au fost falsificate grosolan!!! Nu se mai stie daca este 04.04./05.05./07.07. sau 09.09.2017…

Dacă aveți curaj și sunteți nevinovați, arătați-ne acest înscris!

10. De ce susțineți ca soții Șărămăt nu obținuseră atestatul de familie adoptatoare? Puteau să îl obțină de la o instituție privată? I-ați sprijinit dumneavoastră în acest demers, așa cum vă obliga legea, sau, din contră, le-ați îngrădit acest drept pe motiv că Sorina este în proces de potrivire cu familia Săcărin? Ce legătură avea una cu cealaltă?”

De mai multe ori soții Șărămăt și avocatul lor, Victor Dumitrică, au afirmat că nu au fost îndeplinite toate formalitățile pentru a li se aduce la cunoștință faptul că Sorina fusese scoasă la adopție internațională.

”11. De ce dezinformați opinia publică și susțineți ca Șărămăt Mariana a refuzat să vă dea copilul? De ce nu recunoașteți că pe data de 20 si 21 mai 2019 ați trimis la domiciliul acesteia 2 angajați ai DAGSPC Mehedinți și 4 autospeciale de poliție, ocazie în care ați fost primiți în curte și ați constatat nemijlocit ca Sorina nu vrea sa plece? De ce nu recunoașteți că tot atunci Șărămăt Mariana v-a cerut să veniți cu un executor judecătoresc?

12. !!! De ce mințiți opinia publică și vă faceți că nu știați că trebuia să apelați atât dvs. – Direcția cât și soții Sacarin la serviciile unui executor judecătoresc? De ce ascundeți faptul că există o hotărâre judecătorească recentă a Tribunalului Mehedinți prin care această instanță v-a adus la cunoștință că pentru executarea deciziei definitive prin care s-a încuviințat adopția Sorinei trebuie sa mergeți la un executor asa cum impun prevederile art. 90 din Legea nr. 273/2004?

13. De ce nu v-ați sesizat și nu ați solicitat instanței să dispună plasamentul Sorinei în regim de urgență în urma evenimentelor din 21.06.2019, când părinții acesteia, soții Săcărin, au pus-o într-un pericol iminent, pericol care s-a și consumat, minora fiind supusă unor tratamente inumane, în urma înțelegerii frauduloase pe care au făcut-o cu Procurorul Pițurcă și angajații DAGSPC Mehedinți, venind împreună însoțiți de zeci de mascați să o tortureze în ultimul hal? Considerați că, deși au fost de acord cu aplicarea unor asemenea tratamente Sorinei, nu trebuie decăzuți din drepturile părintești?”

Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.