Adrian Toni Neacşu, fost membru CSM, în prezent avocat, susţine că, în martie 2013, Mona Pivniceru a demisionat din fruntea Ministerului Justiţiei după ce i s-au impus numirile la vârful parchetelor, menţionând că la acel moment a fost vorba despre o implicare a SRI în activitatea CSM.

„Sunt în măsură să confirm şi eu că demisia Monei Pivniceru, în martie 2013, a avut loc exact în condiţiile în care i se impuseseră acele numiri la vârful parchetelor. Mutările veniseră în plic, dar acum aflu exact de unde. În plus, aceste numiri fuseseră acceptate deja, în aceleaşi conditii neguroase, de secţia de procurori a CSM şi preşedintele CSM de atunci. Cea mai mare greşeală a celor din CSM care ne-am opus atunci acestui troc imund a fost că nu am acceptat să ieşim public şi să denunţăm abuzul, pe considerentul că astfel am vulnerabiliza consiliul şi sistemul judiciar. Implicarea brutală a SRI in activitatea CSM de atunci a dus la 2 plângeri la Comisia de control din Parlament, una a unui fost preşedinte CSM, alta a mea, îngropate rapid. Era prea devreme, pesemne”, a scris Adrian Toni Neacşu pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că directorul SRI ar fi fost cel care a impus-o pe Laura Codruţa Kovesi la conducerea DNA.

„La un moment dat Victor a scos o hârtie din buzunar, destul de mototolită, pe care erau scrise trei nume: Bica, Kovesi şi Niţu. (..) El a spus că aşa a negociat George Maior cu Băsescu, parcă a zis şi de doamna Udrea. L-am întrebat dacă a vorbit şi cu Crin, iar el nu a fost de acord”, a precizat Dragnea, marţi seara, la Antena 3.

Referitor la acelaşi subiect, Crin Antonescu a declarat că Victor Ponta i-a mărturisit că a negociat cu Traian Băsescu.

„În orice caz, fără a fi avut nimic de împărţit cu doamna Kovesi, am pornit pe ideea că e bine să se mai schimbe şefii de la PG şi DNA. (..) La un moment dat, domnul Ponta a zis că a negociat formula aceasta cu Traian Băsescu, nu mi-a zis de altcineva, şi propunerile vor fi cele care au şi fost (nr. Bica, Niţu, Kovesi). Mi-a zis că guvernul face propunerea, preşedintele numeşte, iar asta e formula de compromis. Până aici Dragnea spune adevărul şi nici Ponta nu îl contrazice”, a spus Crin Antonescu, la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.